Categorii: Economie

Sezon de iarnă ratat în stațiunile din Caraș-Severin. Turiștii au la dispoziție heli-ski pentru altitudini mari

Lipsa zăpezii a dus la situația ca proprietarii de cabane și pârtii din Munții Banatului să înregistreze pierderi mari, deoarece turiștii nu și-au mai programat vacanțele în stațiunile din această parte a țării. Cei mai mulți dintre bănățeni au preferat alte locuri unde să se relaxeze atât de sărbători, cât și în weekendurile de la începutul acestui an.
Cristi Dunca, administratorul societății care deține mai multe pârtii de schi pe Muntele Mic, spune că acesta este cel mai slab an de când prestează activități turistice. Din cauza temperaturilor ridicate, nici măcar tunurile de zăpadă nu au făcut față și nu au putut să producă zăpada necesară pentru practicarea sporturilor de iarnă.
“N-am putut să deschide deloc, absolut deloc. Numai ghinion am avut cu vremea. Am avut numa probleme din cauza vremii. A nins, a plouat, ne-a păcălit și ne-a încurcat foarte mult treburile. Au mai fost turiști la plimbare, au avut câteva camere date cei de la hotel. Și revelionul a fost un eșec total, multe anulări. Groaznic. Pe scurt, ploaie, mocirlă”, spune Cristi Dunca.
Există o variantă în care totuși se poate schia în Munții Banatului. Este vorba despre heli-ski, în care schiul este combinat cu o plimbare cu elicopterul. Cu alte cuvinte, practicanții sporturilor de iarnă ajung pe cele mai înalte culmi ale Munților Țarcu, acolo unde există zăpadă și este pregătită o pârtie. Dar nici aici nu se poate merge decât în anumite condiții și contra cost.
“Pe Vârful Nedeea este zăpadă destulă, este înălțime mult mai mare, 2.200 de metri și, când a plouat pe Muntele Mic, acolo a nins. Trei sau patru ore durează. Pârtia are trei kilometri, cel puțin patru 4 ture se fac. Dacă sunt condiții perfect de de vreme, fără nori, fără vânt, altfel nu se poate zbura. Asta nu am făcut-o de câte ori am dorit-o din cauza vremii. Dacă sunt minim șase doritori, organizăm”, mai spune Cristi Dunca.
Prognoza pentru viitoarele zile se arată la fel de vitregă cu iubitorii sporturilor de iarnă. Pentru cel puțin două săptămâni, pârtiile nu vor putea fi accesibile, deoarece zăpada nu va avea un strat suficient de mare.

Ascultați reportajul realizat de Daniel Groza.

Articole asemănătoare

CSM Oradea a provocat prima înfrângere Clujului și a relansat finala de baschet

CSM Oradea a fructificat avantajul terenului propriu în partida a treia din finala Ligii Naționale.…

19 minute ago

Festivalul Narciselor de la Sălaşu de Sus, la o nouă ediţie

O nouă ediţie a Festivalului Narciselor are loc, sâmbătă şi duminică, în comuna Sălaşu de…

7 ore ago

Noaptea muzeelor: Video-mapping la Castelul Corvinilor și protest în mai multe muzee din județul Hunedoara

Noaptea Muzeelor se va desfășura, în această seară, în muzeele din județul Hunedoara, însă în…

7 ore ago

SCM Timișoara încheie turul pe primul loc / AUDIO

SCM Timișoara a jucat pe teren propriu etapa a V-a, ultima din turul Ligii de…

8 ore ago

Războiul continuă: „ Meszar, soția lui Meszar, secretara și câțiva angajați”, învinși în instanță

Suporterii arădeni au obținut anularea în instanță a unei decizii luate de conducerea clubului în…

13 ore ago

Pleacă golgeterul. Cum va arăta Corvinul 2024/2025? | AUDIO

Corvinul Hunedoara a reușit în acest sezon să facă minuni cu un lot de autohtoni.…

14 ore ago