Categorii: Economie

Statul achită prima tranșă din despăgubirile acordate urmașilor marelui industriaș interbelic, Max Ausnit

Steven Ausnit, fiul marelui industriaș interbelic, Max Ausnit,  a primit prima tranșă din despăgubirile de la stat, în valoare de 37 de milioane de dolari

Banii reprezintă o compensație pentru confiscarea abuzivă, de către comuniști, a uzinelor Titan-Nădrag-Călan.

Urmașul lui Max Ausnit a primit primii bani în cont, la trei ani de la pronunțarea sentinței finale.

Jumătate din suma de 37 de milioane de dolari va fi achitată avocaților, iar restul se împarte între trei moștenitori. Cu toate acestea, Steven Ausnit este mulțumit de valoarea despăgubirilor.

Steven Ausnit a mai primit două milioane de dolari pentru Uzinele de la Reșița. Urmașul marelui industriaș a solicitat și restituirea unei păduri de 11.000 de hectare la Nădrag, dar renunțat după ce a pierdut mai multe procese pe această temă.

Steven Ausnit, acum în vârstă de 90 de ani, trăiește în prezent în Statele Unite ale Americii.

Tatăl său, Max Ausnit, a fost în perioada interbelică, alături de Nicolae Malaxa, unul din cei mai mari industriaşi din România. A fost administrator al Uzinelor şi Domeniilor de Fier din Reşiţa, cea mai mare societate pe acţiuni care a existat în România înainte de venirea comuniştilor la putere. În 1938, societatea condusă de Max Ausnit a ajuns să aibă cel mai mare capital social şi cea mai mare cifră de afaceri, având un număr de 16.669 de angajaţi. Max Ausnit a făcut parte de-a lungul timpului din conducerea a numeroase companii străine din Viena, Monaco şi companii româneşti precum Societatea Română de Telefoane, Banca Chrissoveloni.

În timpul celui de-al doilea război mondial a rămas în străinătate, retrăgându-se în final în Statele Unite ale Americii, unde a decedat. Toate proprietăţile sale au fost confiscate de guvernul comunist în 1948.

 

Sursa foto: economica.net

Articole asemănătoare

UTA a anunțat prima sosire. Este un fotbalist belgian

UTA l-a transferat pe mijlocașul central Benjamin van Durmen. În vârstă de 27 de ani,…

6 ore ago

„Pare un vis, dar este realitate”

„Pare un vis, dar este realitate”, a declarat antrenorul echipei Real Madrid, Carlo Ancelotti, după…

6 ore ago

Povestea globe-trotterului timișorean care a străbătut pe bicicletă aproape jumătate din țările lumii

În tinerețe Arnold Gozo a practicat ciclismul la nivel profesionist. De aici pasiunea pentru sportul…

8 ore ago

Muzeul Banatului, intrare liberă în luna iunie la toate expozițiile

Muzeul Național al Banatului își deschide porțile și oferă acces gratuit tuturor vizitatorilor pe parcursul…

8 ore ago

Cinci transporturi agabaritice traversează vestul țării

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române anunță că cele cinci transporturi agabaritice vor…

8 ore ago

Începe o nouă etapă de dezinsecție în Timișoara

Acțiunea de dezinsecție este programată în perioada 3 – 10 iunie și se va desfășura…

8 ore ago