Tone de miere blocate la apicultorii hunedoreni, din cauza importurilor din China și Ucraina

Apicultorii din judeţul Hunedoara sunt nemulţumiţi pentru că nu-şi mai pot vinde mierea la preţuri care să le acopere cheltuielile. Cantităţile masive de miere care au ajuns în ţară din Ucraina şi China, au determinat o scădere cu 35% a prețului mierii, în ultimii trei ani.
Peste 100 de tone de miere de foarte bună calitate se află în magaziile apicultorilor din județul Hunedoara. Din cauza prețului mic, oamenii refuză să mai vândă mierea produsă în ultimii trei ani. Vicepreședintele Asociației Crescătorilor de Albine Hunedoara, Tiberiu Korb, susține că motivul scăderii prețurilor ține de importul masiv de miere din Ucraina și China.
“S-a adus miere din Ucraina și din China la niște prețuri derizorii, foarte foarte mici. Marii angrosiști de miere au făcut stocuri mari. În condițiile acestea, mierea de la apicultorul român nu s-a luat sau, dacă s-a luat, s-a luat la niște prețuri foarte, foarte mici. La ora actuală sunt foarte mulți apicultori care au zeci de tone de miere acasă, n-au putut să o valorifice. La salcâm bio, prețul de achiziție în 2021, era 35 lei per kilogram și acum aceeași miere este cam la 22 lei pe kilogram. Dar nu să cumpără, nici așa. Se cumpără cantități mici. Deci, efectiv, oamenii stau cu miere acasă blocați”, spune Tiberiu Korb.
Reprezentantul apicultorilor din județul Hunedoara este de părere că statul trebuie să intervină și să protejeze producătorii români. Exemple în acest sens există, trebuie doar aplicate, susține vicepreședintele Asociației Crescătorilor de Albine Hunedoara.
“Singura ieșire ar fi ca toată mierea care vine din afara comunității europene să se pună o taxă, cum fac țările nordice, de exemplu, Norvegia. Noi măcar pentru mierea din Ucraina și mierea din China să facem lucrurile astea. Probleme sunt și nu le rezolvăm noi aici, din păcate, dar încurajez toți apicultorii să meargă înainte. Mierea nu se strică, e un mare avantaj să poți să ții pe stoc, să o valorifici atunci când îți scade bine. Faci miere, ai pe ce să pui în mâna atunci când nu ai bani, chiar dacă o dai la un preț mai mic”, mai spune Tiberiu Korb.
În județul Hunedoara sunt înregistrați oficiali circa 900 de apicultori.

Articole asemănătoare

Societatea RETIM, sancționată pentru că nu a colectat deșeurile conform graficului

În ultimele trei zile, polițiștii locali din Timișoara au aplicat 55 de sancțiuni contravenționale, după…

6 ore ago

Universitatea de Vest din Timișoara, între primele 6,9% universități din lume

Universitatea de Vest din Timişoara a fost inclusă între primele 1.500 de universități din lume…

6 ore ago

Ex-timișorenii Jovanovic și Djokovic, pe locul al cincilea în Ungaria

Honved Budapesta, cea mai titrată echipă din baschetul masculin maghiar, a încheiat actuala ediție de…

7 ore ago

United Galați se desprinde în finala cu CFR Timișoara

Finala Ligii I de fotbal în sală a continuat la Galați, pe terenul echipei care…

8 ore ago

Un baschetbalist timișorean, MVP în finala campionatul din Serbia

Tânărul baschetbalist timișorean Luca Illeș a fost declarat cel mai bun jucător în finala campionatului…

9 ore ago

Corvinul Hunedoara, echipament special pentru finala de Cupa României | AUDIO

Fotbaliștii de la Corvinul Hunedoara se află de sâmbătă la Sibiu. Ei s-au deplasat acolo…

11 ore ago