Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Zboruri de la Timișoara spre Istanbul, Zürich și Sharm El Sheikh

Zboruri regulate din Timișoara spre Istanbul și Zürich. Acesta este principalul obiectiv, pentru următoarea perioadă, al Aeroportului Internațional “Traian Vuia” din Timișoara.
Directorul aeroportului din Timișoara, Daniel Stamatovici, mai anunță că zborul charter, direct spre coasta Egipteană a Mării Roșii, la Sharm El Sheikh, va figura în programul decolărilor inclusiv pe perioada sezonului rece de la noi.
“Va opera pe întreaga perioadă, inclusiv perioada de iarnă, nu doar pe perioada de vară. Suntem în discuții pentru cursa de Zürich și cursa de Istanbul. Aceasta din urmă este extrem de importantă, dacă reușim să conectăm Timișoara la Istanbul cu o cursă regulată, de acolo se poate zbura, în absurd, orice direcție, atât înspre Asia, cât și înspre Statele Unite, înspre întregul mapamond. De altfel, este cel mai mare aeroport din lume la ora actuală și este cea mai bună conexiune care se asigură în momentul de față către orice destinație din lume”, spune Daniel Stamatovici.

Zboruri de la Timișoara spre Istanbul, Zürich și Sharm El Sheikh

Articol de Radio Timișoara, 6 octombrie 2023, 10:11

Un alt obiectiv al următoarelor luni e încheierea lucrărilor la terminalul de plecări externe, care ar întregi programul de modernizare în care s-au investit peste 80 de milioane de euro.
Aeroportul Internațional Timișoara a fost premiat recent la un eveniment de afaceri organizat de o publicație de profil.

Ultimele zboruri de pe Aeroportul Timișoara vor decola în dimineața închiderii temporare
Economie luni, 26 octombrie 2026, 19:12

Ultimele zboruri de pe Aeroportul Timișoara vor decola în dimineața închiderii temporare

Ultimele avioane înainte de închiderea temporară a Aeroportului Timișoara vor decola în dimineața zilei de 2 noiembrie. Timp de 20 de zile,...

Ultimele zboruri de pe Aeroportul Timișoara vor decola în dimineața închiderii temporare
Tineri antreprenori din toată țara își prezintă ideile de afaceri la Timișoara
Economie luni, 26 octombrie 2026, 18:35

Tineri antreprenori din toată țara își prezintă ideile de afaceri la Timișoara

Cercetători, studenți și antreprenori din toată țara se reunesc la Timișoara, la o competiție de idei de afaceri. Ajunsă la a doua ediție,...

Tineri antreprenori din toată țara își prezintă ideile de afaceri la Timișoara
Italia, Germania și Turcia, printre țările cu cei mai mulți angajați în Timiș
Economie luni, 26 octombrie 2026, 18:25

Italia, Germania și Turcia, printre țările cu cei mai mulți angajați în Timiș

Italia, Germania și Turcia se numără printre țările ai căror cetățeni lucrează în număr mare în județul Timiș, potrivit datelor...

Italia, Germania și Turcia, printre țările cu cei mai mulți angajați în Timiș
Casa Maghiară din Timișoara se reinventează: centru de formare profesională și sprijin pentru antreprenorii sârbi
Economie duminică, 25 octombrie 2026, 16:18

Casa Maghiară din Timișoara se reinventează: centru de formare profesională și sprijin pentru antreprenorii sârbi

Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de transformare și reamenajare a spațiilor existente, cărora le sunt atribuite noi...

Casa Maghiară din Timișoara se reinventează: centru de formare profesională și sprijin pentru antreprenorii sârbi
Economie sâmbătă, 24 octombrie 2026, 19:35

Oportunități de afaceri cu Sri Lanka, discutate la Timișoara

Noi oportunități de afaceri între companiile din vestul țării și parteneri din Sri Lanka au fost analizate la Timișoara, în cadrul unei...

Oportunități de afaceri cu Sri Lanka, discutate la Timișoara
Economie joi, 22 octombrie 2026, 10:26

Transportatorii avertizează: produsele s-ar putea scumpi cu până la 10%

Produsele transportate pe șosele s-ar putea scumpi cu până la 10% în următoarele săptămâni, avertizează transportatorii. Noile taxe de drum...

Transportatorii avertizează: produsele s-ar putea scumpi cu până la 10%
Economie luni, 19 octombrie 2026, 19:40

VAT Arad își extinde fabrica și estimează angajări anul viitor

Unitatea VAT din Arad, inaugurată anul trecut, este în curs de extindere, iar lucrările ar urma să fie finalizate până în luna decembrie....

VAT Arad își extinde fabrica și estimează angajări anul viitor
Economie duminică, 18 octombrie 2026, 19:58

Centrala pe gaze de la Mintia a fost conectată pentru prima dată la Sistemul Energetic Național

Centrala electrică pe gaze de la Mintia a intrat în etapa testelor de producție, după ce a fost conectată pentru prima dată la Sistemul...

Centrala pe gaze de la Mintia a fost conectată pentru prima dată la Sistemul Energetic Național