? Excesele gastronomice pot dăuna grav smochinei

 

 

Fără îndoială că eroul anonim al acestor zile de sărbătoare a fost… ficatul. Da, ficatul fiindcă mesele de Paște înseamnă alimente ce dau bătăi de cap, ca să zic așa, ficatului. Ca să nu mai spun de băuturile alcoolice. Știți de mult că nu intru în alte considerații decât cele specifice rubricii, drept pentru care, astăzi, mă voi referi la neașteptata istorie a cuvântului „ficat”.

Cei care au curiozitatea să caute în dicționarele etimlogia cuvântului „ficat” vor descoperi că, în limba latină, „ficatum” înseamnă „cu smochine, de smochine”. Explicația acestui înțeles tine de obiceiurile gastronomice, adică din bucătărie, ale vechilor greci. Vechii greci îngrășau unele animale cu forța îndesându-le pe gât sățioasele smochine, așa că ficatul acestora creștea și avea un gust aparte. Cam cum se obține și astăzi celebrul ficat de gâscă. Drept pentru care grecii au numit acest fel de mâncare „ficat îngrășat cu smochine”,

Romanii au tradus expresia, așa că, în limba latină„ avem „iecur ficatum”. Ați ghicit, „iecur” înseamnă ficat, iar „ficatum” se traduce, cum spuneam, „cu smochine”.

În limba latină, scrie Sorin Stati, numele acestei bunătăți gastronomice s-a simplificat, astfel încât a ajuns să se spună doar „ficatum”. Iar de la numele unor bucate a ajuns să însemne ficatul oricărui animal și, în final, să însemne și organul intern al omului.

Închei cu speranța că nu ați făcut excese, așa că nu vă doare smochina.

(rubrică difuzată în 19 aprilie 2017)

 

Rubricile realizate de prof. univ. dr. Marcel Tolcea sunt difuzate de luni până vineri inclusiv, în jurul orelor 7.47, 11.47 şi 15,47. Le puteți găsi și pe internet la http://radiotimisoara.ro/stiri/limba-romana/

Puteți asculta mai multe rubrici în Arhiva audio la:  http://radiotimisoara.ro/cum-vorbim-si-scriem-corect-r-marcel-tolcea/

Articole asemănătoare

Acces mai sigur spre Cascada Lolaia din Retezat

Accesul turiștilor spre una dintre cele mai mari atracții turistice din județul Hunedoara este mai…

47 de minute ago

Pleacă și Căpusă de la UTA. Ce să mai înțelegi?

43 de jucători, dintre care 25 de debutanți a folosit UTA în campionatul recent încheiat.…

2 ore ago

Ministrul transporturilor, despre lucrările la linia ferată care traversează Timișoara: Am semne de întrebare

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, spune că are emoții dacă lucrările la calea ferată vor fi…

2 ore ago

Ambele echipe de la CSS Bega Timișoara se bat pentru locul al cincilea

Două echipe de volei de la CSS Bega Timișoara participă în aceste zile la turneul…

2 ore ago

AUDIO / Vestul Olimpic, episodul 20: Herta Anițaș

Fiind mai înaltă decât fetele din clasa ei, a fost atrasă oarecum firesc de handbal,…

3 ore ago

Traficul greu este restricționat timp de două zile în Ungaria

Autoritățile de frontieră din Ungaria anunță că, în cele două zile, nu este permisă circulația…

5 ore ago