? Infanta și infantele nu știu a grăi

 

 

Fiecare zi de 1 iunie înseamnă, pentru români, Ziua Copilului. Nu toate țările sărbătoresc ziua copilului în 1 iunie, dar asta e o altă poveste. În jurul cuvântului „copil” e un întreg continent de cuvinte, de sensuri, de curiozități, de neprevăzuturi. Primul sens neprevăzut în semnificația cuvântului „copil” este unul străvechi, păstrat până de curând în Maramureș: „copil” însemna „copil din flori, bastard”, în opoziție cu „fecior„ sau „cocon”. Romanii îi spunea copilului „puer”, iar cuvântul „puer” e de recunoscut în câteva neologisme fecvent utilizate. Când cineva are un comportament copilăresc, neserios, întrebuințăm cuvintele „pueril”.  Medicina are două cuvinte în care cuvântul „copil” este preluat din latină și din greacă. Puericultura este o ramură a medicinei care se ocupă cu metodele și mijloacele de creștere și de dezvoltare armonioasă a copiilor în primii ani de viață. Pediatria este o ramură a medicinei care studiază bolile de copii; medicină infantilă. Grecii îi spuneau copilului „pais”. Cel care conduce copilul se cheamă „pedagog”.

Monstrul nostru contemporan este pedofilul, adică persoana matură care nutrește o atractie erotică nefirească pentru copil. Și, ca să nu termin rubrica de astăzi într-o tonalitatea perversă, am să vă semnalez un cuvânt ce are legătură și cu pruncii de la curtea regilor Spaniei. Cel mai mult mă amuză neologismul „infantil”, copilăresc. Asta fiindcă „infans” înseamnă „care nu știe să vorbească”

(rubricã difuzatã în 1 iunie 2018)

Rubricile realizate de prof. univ. dr. Marcel Tolcea sunt difuzate de luni pânã vineri inclusiv, în jurul orelor 7.47, 11.47 și 15,47. Le puteți gãsi și pe internet la http://radiotimisoara.ro/stiri/limba-romana/

Puteți asculta mai multe rubrici în Arhiva audio la: http://radiotimisoara.ro/cum-vorbim-si-scriem-corect-r-marcel-tolcea/

365 de texte dintre textele difuzate la Radio Timișoara, începând din toamna anului 2015, se regãsesc și în volumul ”Limba românã pentru începãtori. De la 14, la 101 ani (Cronici la Radio Timi?oara)” semnat de prof. univ. dr. Marcel Tolcea.

Cartea se gãsește în librãrii.

 

(Foto: pixabay.com)

Articole asemănătoare

Vreme ploioasă la început de săptămână

Astăzi, vremea va fi ușor instabilă. Cerul va fi variabil cu înnorări temporar accentuate mai…

23 de minute ago

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a UVT, pe scena Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara va susține un…

10 ore ago

Anca Todoni va întâlni o favorită la Roland Garros

Jucătoarea timișoreană Anca Todoni va juca în premieră la un turneu de Mare Șlem, la…

12 ore ago

Iepurii gigantici ai unui crescător din Banat ajung în Anglia

Patru iepuri gigantici au ajuns în Marea Britanie. Este vorba despre o primă comandă plasată…

12 ore ago

Centru pentru persoane cu dizabilități la Lugoj. Proiectul costă 1 milion de euro

Proiectul are ca scop construirea unui așezământ, care va fi dotat cu toate facilitățile. Centrul…

12 ore ago

Timișoreanul Vlad Dragomir a câștigat Cupa Ciprului

Românii Vlad Dragomir (25 de ani) și Adrian Rus (28 de ani) au cucerit Cupa Ciprului cu Pafos. În finală, Pafos a învins…

13 ore ago