? Vârsta a treia sau „vrâsta a treia”

Marcel Tolcea ne invită să vorbim şi să scriem îngrijit româneşte: http://radiotimisoara.ro/cum-vorbim-si-scriem-corect-r-marcel-tolcea/

Bătrânețea este un anotimp despre care vorbim cu drag, dar și cu ipocrizie. Că ne înțelem bine în limba română, traduc : un ipocrit este este o persoană fățarnică, adică o persoană prefăcută. De ce suntem prefăcuți atunci când vorbim despre bătrânețe? Fiindcă, în fond, nu îi respectăm pe cei de vârsta a treia. Degeaba avem proverbe de felul „Cine nu are bătrâni să-și cumpere!” Frumos spus, niciun ecou în viața de fiecare zi: după 45 de ani nu te mai angajează nimeni. Ba chiar experiența vârstei e luată în derâdere: de copiii noștri, de nepoții noștri și, mai abitir, de necunoscuți. De la prea mulți, bătrânii află că sunt expirați, că a trecut vremea lor. Așa o fi! Doar că, dincolo de ceea ce vedem cu ochiul liber, am o întrebare: de ce oare omul premodern îi acorda bătrâneții, senectuții, tot respectul? Sfatul bătrânilor este primul parlament liber ales al lumii. Firește nu pledez pentru un sistem gerontocratic, adică pentru o putere a bătrânilor, dar nici nu cred că o persoană de până la 35-40 de ani știe pe ce lume se află pentru a ne conduce. Dar ce-mi veni, oare, cu pledoaria asta pentru experiența senectuții? Cred că m-a enervat, la un post de radio, insistența agresivă a unui vorbitor de a spune mereu „oamenii în vrâstă”. Și dă-i cu „vrâstă” în sus, și-n jos. Indiferent de vârstă, spunem mereu „vârstă”, nu „vrâstă”!

Să nu uit, pentru cei mai în vârstă: vă mai amintiți că Nicolae Ceaușescu ura atât de mult cuvântul „bătrân”, încât Mircea cel Bătrân a devenit Mircea cel Mare?

(Foto: pixabay.com)