Corina Chiriac, (in direct la Radio) Timisoara, 6 august 2022

Solistă, compozitoare, textieră, manager de televiziune şi actriţă.
Alături de Angela Similea sau Mirabela Dauer, Corina Chiriac a fost una dintre cele mai îndrăgite şi apreciate cântăreţe de muzică uşoară din anii 70 şi 80.
Cu alte cuvinte, chiar dacă nu Ne cunoaştem din Vedere, am crescut împreună!
Bun venit la RT, Corina Chiriac!
Radu Micu a invitat-o sa povesteasca motivele prezentei la Timisoara si dialogul s-a legat cumva firesc, flancat de cateva dintre melodiile indragitei interprete Corina Chiriac!

Programul evenimentului

Festivalul  Armenesc ”HayaStani ȘAKAR”, Timișoara, Ediția I

 

VINERI 05.08.2022

18,30 -19,30 Deschiderea Evenimentului in Parcul Rozelor Timișoara:

 

Iau cuvântul:

– Dl. Papazian Petru – președintele Uniunii Armenilor din Romania Sucursala Timişoara;

– Dl. Stepanian Gabriel – vicepreședinte;

– Exc.Sa Dl. Sergey Minasyan – Ambasadorul Republicii Armenia în România;

– Dl. Varujan Vosganian – președintele Uniunii Armenilor din România;

– alţi invitați speciali.

Dansuri tradiţionale armeneşti, româneşti, maghiare, germane şi sârbeşti cu formaţii ce vor evolua pe scena din Parcul Rozelor;

Expunere de desene pentru copii cu tematică armenească, şi e anunţată participarea copiilor de la Fundaţia Rudolf Walter Timişoara

 

19,30 Concert – Cosmin Rafael Bălean Band – Parcul Rozelor Timișoara

20,30 Seară  culturală –  proiecţie film Armine Vosganian

Toate acestea în Parcul Rozelor Timișoara

 

SÂMBĂTĂ 06.08.2022

11,00 – 12,00 Lansare de carte – Cartea Soaptelor – autor Varujan Vosganian şi proiecţie film Armine Vosganian – sala Politehnica

 

18,00 -19,00 Lansare de carte Corina Chiriac – “MINUNI TRĂITE” – Parcul Rozelor Timișoara

 

19,00 – 20,00

Concert Corina Chiriac – Parcul Rozelor Timișoara

 

20,00 – 21,00 Seara de teatru – “ÎN LARGUL MĂRII” de Slawomir Mrozek

Articole asemănătoare

Alpinistul hunedorean Adrian Ahriţculesei a cucerit vârful Everest

Alpinistul Adrian Ahriţculesei, din Petroşani, a reușit să cucerească vârful Everest de 8.848 de metri.…

o oră ago

Festivalul Muzicii de Cameră într-un„Weekend muzical de vis”

Universitatea de Vest din Timișoara – Facultatea de Muzică și Teatru organizează, pe parcursul lunii…

3 ore ago

Cod galben de vânt puternic în vestul țării

Potrivit meteorologilor, în Banat, Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei, precum şi în zona…

3 ore ago

SCM Timișoara se întoarce în Ronaț din postura de lider | AUDIO

SCM Timișoara joacă pe teren propriu etapa a V-a, ultima din turul Ligii de Rugby.…

6 ore ago

Sute de timișoreni l-au primit cu aplauze pe Garry Kasparov

Sute de timișoreni au participat la întâlnirea cu Garry Kasparov, maestru al șahului, considerat un…

6 ore ago

Festivalul PreHistoria, o incursiune în neoliticul Sanctuarului de la Parţa

Festivalul de arheologie experimentală PreHistoria va avea loc în zilele de 25 și 26 mai…

10 ore ago