Categorii: z Fără categorie

Dan Rusu, demis de CA de la conducerea Horticultura

Societatea Horticultura a rămas fără director general, demis de Consiliul de Administrație.

Directorul general al Horticultura, Dan Rusu,a fost demis astăzi de Consiliul de Administrație al societății.

Președintele Consiliului de Administrație, Alexandra Mălăieș, spune că decizia de demitere a fost motivată de viziunile diferite de management.

Consiliul de Administrație are așteptări diferite legate de viziunea și strategia pe care Horticultura trebuie să o aibă pe viitor și credem că nu se puteau implementa sub conducerea domnului Rusu. (Reporter: E destul de vag. Puteți să ne dați un exemplu concret în care nu ați avut aceeași viziune). O să existe raportul anual al CA-ului pentru anul 2023, unde sunt mai multe detalii, ci va fi publicat în curând, după ce o să fie trimis și către AGA”, a spus Alexandra Mălăieș.

Directorul demis al Horticultura, Dan Rusu, a declarat că decizia de schimbare din funcție nu i-a fost comunicată și o consideră ilegală.

Nu există o decizie scrisă. S-au grăbit efectiv să iasă în presă. Oricum e o ședință a Consiliului de Administrație care nu e publică și nu pot să vă dau detalii. În schimb, decizia care urmează și ceea ce vedeți în presă este semnată și aici este în primul rând o încălcare a legislației. (Reporter: Ce se află în spatele acestei decizii, în condițiile în care dvs. ați fost susținut de acest consiliu de administrație?). Asta nu pot să discut la ora actuală, până n-am decizie, vă rog să mă înțelegeți. Deci nu știu ce scrie în decizia aceea, știu ce s-a discutat în Consiliul de Administrație, dar sunt probleme interne ale societății”, spune Dan Rusu.

Președintele Consiliului de Administrație a precizat că decizia de destituire urmează să îi fie comunicată și oficial lui Dan Rusu. Director interimar la conducerea societății a fost numit Mircea Vancia.

Articole asemănătoare

Radu și Ilie Vincu – simboluri ale artei instrumentale tradiționale / VIDEO-LIVE

Violoniștii Radu şi Ilie Vincu şi-au făurit de-a lungul anilor un loc binemeritat printre instrumentiștii…

4 ore ago

Anca Todoni, două victorii în calificări

Anca Todoni a acces pe tabloul principal al turneul challenger de tenis de la Madrid.…

9 ore ago

Povestea Antoniei, eleva din Timișoara care va reprezenta România la Olimpiada Internațională de Științele Pământului

Antonia Ioana Balcu este unul din cei patru liceeni români care se vor întrece cu…

10 ore ago

Sute de slujbe disponibile la Bursa Locurilor de Muncă de la Timișoara

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă organizează, marți, Bursa Locurilor de Muncă. Evenimentul va…

10 ore ago

Se oprește apa caldă în mai multe zone ale Timișoarei

Consumatorii care locuiesc în zona de nord a Timișoarei vor rămâne fără apă caldă din…

11 ore ago

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, temperaturile diurne vor crește ușor. Cerul va prezenta înnorări temporar accentuate îndeosebi după-amiaza și…

12 ore ago