Galeria instrumentiştilor bănăţeni – LUŢĂ POPOVICI la ceas aniversar

Vestit în rândul virtuozilor din întreaga ţară, Luţă Popovici împlineşte 74 de ani. De aproape şase decenii nu se desparte de taragotul care i-a adus faima.

S-a născut la Domaşnea, în judeţul Caraş-Severin, la 24 iulie 1944. Pasiunea pentru muzică i-a fost insuflată de la tatăl său, care cânta la fluier, dar şi vocal.

Când Nicolae, alintat Luţă, a împlinit 16 ani, tatăl său i-a făcut cadou un taragot.  Ambiţiosul tânăr, care cânta la fluier ca nimeni altul, a învăţat singur acest instrument şi un an mai târziu, în 1961, intra în orchestra „Lazăr Cernescu” din Caransebeş, fiind alături de cei mai apreciaţi virtuozi ai vremii: Petrică Vasile (Cap de Cal) care a devenit mentorul său, Sandu Florea, Stanciu Tită, Ion şi Viorel Bălan. Timp de doi ani a fost instrumentist în formaţia de vază a Caransebeşului, după care a intrat în orchestra Ansamblului „Semenicul” din Reşiţa, unde a cântat alături de un alt mare vituoz al instrumentelor de suflat, George Motoia Craiu. A învăţat să cânte pe note la Şcoala Populară de Arte din Reşiţa, între 1962 – 1963.

În 1965 a fost chemat la Orşova, unde a devenit şef de orchestră, apoi dirijor la Casa de Cultură din Orşova, în acea vreme un oraş al Regiunii Banat unde a reuşit să pună bazele unei orchestre valoroase.

“Perioada cărăşeană coincide cu ajutorul pe care Luţă Popovici i l-a dat lui Nicu Anghel Ministeru’, unul dintre cei mai talentaţi saxofonişti din Banat. Ministeru’ cânta atunci în orchestra Casei de Cultură din Orşova, se recăsătoreşte şi îşi schimbă numele în Anghel, după cel al soţiei, căci numele său de familie era Cârpaci. Pe Ministeru, Luţă Popovici îl aduce şi în Timişoara, unde are ocazia să devină şi mai cunoscut.” (Banatul azi)

Drumurile sale în sudul Banatului continuă până în anul 1974, cuprinzând şi o scurtă perioadă în Turnu Severin.

Din 1974 vine la Ansamblul Profesionist „Banatul” din Timişoara unde rămâne 25 de ani. Turnee în ţară şi străinătate, participări la emisiuni de radio şi televiziune, zeci de ore petrecute în studiourile de înregistrări, evenimente, colaborări cu cei mai vestiţi instrumentişti, îi conferă lui Luţă Popovici un loc bine conturat în galeria slujitorilor folclorului bănăţean. În această perioadă, adaugă la studii şi Liceul de Muzică Timişoara, unde este coleg cu Luca Novac.

În anul 2004, Domaşnea, localitatea sa natală, i-a acordat titlul de Cetăţean de Onoare. A imprimat în jur de 9 discuri la Bucureşti şi la Novi Sad, casete, CD-uri.

Iancu şi Anicuţa, cei doi copii ai lui, i-au călcat pe urme: Iancu este un trompetist apreciat, iar Anicuţa, o solistă îndrăgită.

După absolvirea Liceului de muzică „Ion Vidu”, Anicuţa s-a înscris la Şcoala Populară de Artă, unde a urmat cursurile de canto popular, completate de doi ani de specializare.

Iancu Popovici s-a axat în special pe muzica sârbească.

Despre familia muzicală a lui Luţă Popovici vom afla mai multe luni, 23 iulie, după ştirile de la ora 9:00, invitaţii emisiunii “Din suflet pentru tine”– Luţă, Iancu şi Anicuţa.

Ne puteţi urmări pe AM 630 kHz şi pe pagina de internet: www.radiotimisoara.ro/asculta/

Daniela Băcilă

Articole asemănătoare

UTA a anunțat prima sosire. Este un fotbalist belgian

UTA l-a transferat pe mijlocașul central Benjamin van Durmen. În vârstă de 27 de ani,…

3 ore ago

„Pare un vis, dar este realitate”

„Pare un vis, dar este realitate”, a declarat antrenorul echipei Real Madrid, Carlo Ancelotti, după…

3 ore ago

Povestea globe-trotterului timișorean care a străbătut pe bicicletă aproape jumătate din țările lumii

În tinerețe Arnold Gozo a practicat ciclismul la nivel profesionist. De aici pasiunea pentru sportul…

5 ore ago

Muzeul Banatului, intrare liberă în luna iunie la toate expozițiile

Muzeul Național al Banatului își deschide porțile și oferă acces gratuit tuturor vizitatorilor pe parcursul…

5 ore ago

Cinci transporturi agabaritice traversează vestul țării

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române anunță că cele cinci transporturi agabaritice vor…

5 ore ago

Începe o nouă etapă de dezinsecție în Timișoara

Acțiunea de dezinsecție este programată în perioada 3 – 10 iunie și se va desfășura…

5 ore ago