Începe seria BC Timişoara – CSU Ploieşti

BC Timişoara şi campioana CSU Ploieşti se vor întâni de trei ori în următoarele 30 de zile. Prima confruntare va fi mâine, în etapa a XI-a a Ligii naţionale de baschet masculin, iar celelalte două, în ianuarie, în sferturile de finală ale Cupei României.

Prahovenii vin la Timişoara după calificarea istorică în Top 32 în EuroCup, graţie victoriei de la mijlocul săptămânii, 112-110, pe terenul formaţiei Hapoel Jerusalim. Oboseala ar putea cântări în economia partidei, din moment ce ploieştenii au făcut marţi drumul spre Israel, au jucat miercuri, au revenit în ţară joi, iar azi s-au deplasat la Timişoara.

Timişorenii propun două nume noi: româno-italianul de 20 de ani Alin Zaharie a primit cartea verde, iar sârbul Radenko Pilcevic a evoluat deja pentru alb-violeţi, dar în deplasare, cu Universitatea Cluj şi va apărea pentru prima dată în faţa spectatorilor de la sala Constantin Jude. Partida BC Timişoara – CSU Ploieşti se joacă sâmbătă, de la ora 17,00, cu intrarea liberă.

Articole asemănătoare

CSM Oradea a provocat prima înfrângere Clujului și a relansat finala de baschet

CSM Oradea a fructificat avantajul terenului propriu în partida a treia din finala Ligii Naționale.…

52 de minute ago

Festivalul Narciselor de la Sălaşu de Sus, la o nouă ediţie

O nouă ediţie a Festivalului Narciselor are loc, sâmbătă şi duminică, în comuna Sălaşu de…

7 ore ago

Noaptea muzeelor: Video-mapping la Castelul Corvinilor și protest în mai multe muzee din județul Hunedoara

Noaptea Muzeelor se va desfășura, în această seară, în muzeele din județul Hunedoara, însă în…

7 ore ago

SCM Timișoara încheie turul pe primul loc / AUDIO

SCM Timișoara a jucat pe teren propriu etapa a V-a, ultima din turul Ligii de…

8 ore ago

Războiul continuă: „ Meszar, soția lui Meszar, secretara și câțiva angajați”, învinși în instanță

Suporterii arădeni au obținut anularea în instanță a unei decizii luate de conducerea clubului în…

13 ore ago

Pleacă golgeterul. Cum va arăta Corvinul 2024/2025? | AUDIO

Corvinul Hunedoara a reușit în acest sezon să facă minuni cu un lot de autohtoni.…

14 ore ago