Ascultă Radio România Timișoara Live • 

La Timișoara s-a deschis Târgul de Paști

La Timișoara s-a dechis Târgul de Paști, ajuns anul acesta la cea de-a XIV-a ediție.
Căsuțele tradiționale au fost amplasate în Piața Libertății, unde se găsește și Căsuța Iepurașului.
Directorul Casei de Cultură a Municipiului Timișoara, Camelia Mingasson, spune că Târgul de Paști a fost conceput în așa fel încât fiecare să găsească ceva de făcut.
“Obișnuitul alai al primăverii a pornit din fața catedralei copiii de la școlile de dans din Timișoara, oferind crini doamnelor pe care le-au întâlnit în cale sau copiilor pe care i-a întâlnit în cale, în amintirea cele mai bune vești pe care omenirea a primit-o în urmă cu mai bine de 2000 de ani. Ne așteaptă 33 de căsuțe cu produse dintre cele mai variate, nouă truck-uri cu produse alimentare, precum și un loc de joacă pentru copii, un carusel, astfel încât toată lumea să găsească câte ceva de făcut în acest Târg de Paști care sper din suflet să aducă bucurie tuturor”, spune directorul Casei de Cultură.
Camelia Mingasson a explicat și cum au fost alese decorațiunile din lemn, amplasate în zona Catedralei Mitropolitane, care au stârnit controverse pe internet.
“Panourile din fața Catedralei sunt panouri din lemn triplu stratificat. Ele amintesc câteva etape importante pe drumul către Învierea Mântuitorului. Sunt panouri a căror pictură imită pictura naivă de pe icoanele noastre de sticlă, doar că de data aceasta pe lemn. Au fost realizate în acest an cu ajutorul studenților de la Facultatea de Artă din Timișoara. Decorațiunile pascale se vor afla toate în Piața Libertății astfel încât toate să aibă o logică”, mai spune Camelia Mingasson.
Târgul se va încheia în data de 18 aprilie, de la ora 17,30, cu recitalul Coralei Contrast și un spectacol susținut de Ansamblul „Timișul” Tineret.

La Timișoara s-a deschis Târgul de Paști

Articol de Radio Timișoara, 26 martie 2023, 00:00 / actualizat: 26 martie 2023, 8:34

 

Victorie pentru CSM Oradea, câte 29 de goluri încasate de CSU Oradea
duminică, 27 septembrie 2026, 10:35

Victorie pentru CSM Oradea, câte 29 de goluri încasate de CSU Oradea

Superliga de polo pe apă a programat, la acest final de săptămână, primele meciuri. Startul a fost fără surprize pentru cele două echipe...

Victorie pentru CSM Oradea, câte 29 de goluri încasate de CSU Oradea
Corvinul, în căutarea primului succes la Deva
duminică, 27 septembrie 2026, 09:16

Corvinul, în căutarea primului succes la Deva

Etapa a 4-a a Ligii I de fotbal în sală programează al doilea meci pe teren propriu pentru singura reprezentantă a zonei de vest. Corvinul...

Corvinul, în căutarea primului succes la Deva
Campionii prezintă azi trofeul, la Timișoara / AUDIO
duminică, 27 septembrie 2026, 09:01

Campionii prezintă azi trofeul, la Timișoara / AUDIO

Rugbiștii Timișoarei au devenit campioni naționali pentru a opta oară în istorie. „Leii” vor prezenta trofeul, cel cu numărul 20 din...

Campionii prezintă azi trofeul, la Timișoara / AUDIO
Centrele sociale din Timișoara se deschid comunității
duminică, 27 septembrie 2026, 07:53

Centrele sociale din Timișoara se deschid comunității

Șapte centre sociale administrate de Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara devin, în această perioadă, spații deschise...

Centrele sociale din Timișoara se deschid comunității
duminică, 27 septembrie 2026, 07:01

Restricții de trafic în Timișoara. Mai multe străzi intră în șantier

La solicitarea societății Aquaeduct, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat o serie de restricții de trafic...

Restricții de trafic în Timișoara. Mai multe străzi intră în șantier
duminică, 27 septembrie 2026, 04:50

Vreme senină în vestul țării

Astăzi, vremea va fi în general frumoasă, iar temperaturile din timpul zilei vor crește ușor. Cerul va fi variabil spre mai mult senin în a...

Vreme senină în vestul țării
sâmbătă, 26 septembrie 2026, 20:02

Elevii protestează față de uniforma obligatorie

Elevii care vor să își exprime nemulțumirea față de obligativitatea uniformei au fost îndemnați să vină, de luni, la cursuri îmbrăcați...

Elevii protestează față de uniforma obligatorie
sâmbătă, 26 septembrie 2026, 19:59

SCM Politehnica Timișoara pornește cu stângul seria jocurilor oficiale / AUDIO

SCM Politehnica Timișoara a fost învinsă pe propriul teren de Petrolul Ploiești, în prima manșă a turului I din Cupa României....

SCM Politehnica Timișoara pornește cu stângul seria jocurilor oficiale / AUDIO