Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Oktoberfest, pentru prima dată la Timişoara

Prima ediţie a a celebrului Oktoberfest, organizat în fiecare an la Munchen, va ajunge în toamna acestui an şi la Timişoara.

Oktoberfest, pentru prima dată la Timişoara

Articol de Radio Timișoara, 16 august 2014, 17:00

Propunerea de organizare a Oktoberfest la Timişoara vine din partea Clubului Economic German, care organizează astfel de manifestări de câţiva ani în Braşov şi Bucureşti.

Manifestarea va avea loc în perioada 16 – 19 octombrie, în zona Ştrandului Tineretului, pe platoul de lângă Arena Aquasport. Conform organizatorilor, aici va fi amplasat cel mai mare cort din România, de peste 3.000 de metri pătraţi. Petrecerea va avea un specific german, urmând să se comercializeze bere, cârnaţi bavarezi, dar şi alte produse tradiţionale nemţeşti.

Primăria Timişoara va semna un protocol în acest sens, săptămâna viitoare. Oktoberfest va mai fi organizat în perioada 4-14 septembrie la Braşov, între 25 septembrie-5 octombrie la București, după care ajunge pentru prima dată la Timişoara.

Organizatorii mai anunţă că strategia de promovare constă în amenajarea unei mici câmpii bavareze în zona centrală a Timişoarei, de unde se pot obţine informaţii despre Oktoberfest.

Programul festivalului va fi prezentat în perioada următoare.

 

 

Sursa foto: oktoberfest.de

Restricții de circulație pentru camioane pe fondul caniculei
vineri, 26 iunie 2026, 18:48

Restricții de circulație pentru camioane pe fondul caniculei

Canicula aduce restricții de circulație pentru vehiculele de mare tonaj. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunțat...

Restricții de circulație pentru camioane pe fondul caniculei
Canicula pune la încercare Timișoara: „Este atât de cald, nu mai pot!”
vineri, 26 iunie 2026, 18:36

Canicula pune la încercare Timișoara: „Este atât de cald, nu mai pot!”

Județul Timiș a intrat sub cod portocaliu de caniculă, iar temperaturile resimțite în Timișoara sunt greu de suportat, mai ales în zonele...

Canicula pune la încercare Timișoara: „Este atât de cald, nu mai pot!”
Mesaj pentru tineri de Ziua Drapelului la Timișoara: „Nu lăsați drapelul să devină un simplu decor”
vineri, 26 iunie 2026, 18:15

Mesaj pentru tineri de Ziua Drapelului la Timișoara: „Nu lăsați drapelul să devină un simplu decor”

Ziua Drapelului Național, sărbătoare dedicată unuia dintre cele mai importante simboluri ale statului român, a fost marcată astăzi și la...

Mesaj pentru tineri de Ziua Drapelului la Timișoara: „Nu lăsați drapelul să devină un simplu decor”
UTA și Corvinul își cunosc programul din Superligă! Întâlnirea directă, în august
vineri, 26 iunie 2026, 16:47

UTA și Corvinul își cunosc programul din Superligă! Întâlnirea directă, în august

Cele două vestice din Superliga de fotbal și-au aflat astăzi programul din viitorul sezon. În prima etapă, programată în weekend-ul 17-19...

UTA și Corvinul își cunosc programul din Superligă! Întâlnirea directă, în august
vineri, 26 iunie 2026, 13:53

Șofer rănit după ce a intrat în coliziune cu un tramvai, în centrul Timișoarei

Accidentul s-a produs astăzi, în jurul orei 12:15. Potrivit primelor cercetări ale polițiștilor, șoferul unui autoturism, în vârstă de 44 de...

Șofer rănit după ce a intrat în coliziune cu un tramvai, în centrul Timișoarei
vineri, 26 iunie 2026, 12:58

Siegfried Mureşan, propunerea USR, PNL şi UDMR pentru funcţia de prim-ministru

PNL, USR şi UDMR îl propun pe Siegfried Mureşan pentru funcţia de prim-ministru al României. “PNL, USR şi UDMR înaintează o propunere...

Siegfried Mureşan, propunerea USR, PNL şi UDMR pentru funcţia de prim-ministru
vineri, 26 iunie 2026, 12:55

Sărbătoarea folclorului mondial – “Festivalul Inimilor”, la Timișoara

Casa de Cultură a Municipiului Timișoara organizează cea de-a 35-a ediție a Festivalului Inimilor. Se va desfășura în perioada 1-5 iulie 2026....

Sărbătoarea folclorului mondial – “Festivalul Inimilor”, la Timișoara
vineri, 26 iunie 2026, 11:01

Val de căldură în vestul țării; temperaturi de 40 de grade și nopți tropicale

Valul de căldură se intensifică în vestul țării, iar meteorologii au emis avertizări succesive de caniculă, valabile până luni dimineață....

Val de căldură în vestul țării; temperaturi de 40 de grade și nopți tropicale