Ascultă Radio Timișoara Live

Posibile soluții pentru ieșirea din criză a televiziunii publice

Propunerea ca Televiziunea Publică să intre în insolvenţă a primit aviz negativ din partea Consiliului Naţional al Audiovizualului.

Posibile soluții pentru ieșirea din criză a televiziunii publice

Articol de Radio Timișoara, 7 aprilie 2016, 19:11

Subiectul s-a aflat şi în atenţia emisiunii „Probleme la Zi” de astăzi de la Radio România Actualităţi, când deputatul social-democrat Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor a constatat că pentru schimbarea actualului act normativ este necesară implicarea tuturor partidelor parlamentare şi a Guvernului:

Deputatul liberal, Cristian Dan Popescu, a pledat, însă pentru o anchetă serioasă care să scoată la lumină cauzele datoriei înregistrate de TVR:

O soluţie s-ar putea desprinde din discuţiile cu angajaţii societăţilor române de radio şi televiziune – a apreciat şi senatorul Haralambie Vochiţoiu, liderul grupului parlamentar UNPR, iar deputatul Eugen Tomac, preşedinte executiv al Mişcării Populare, a vorbit despre obţinerea celui mai bun rezultat în acest caz, în justiţie şi nu prin schimbarea actului normativ în vigoare.

De 1 Iunie, copiii din Arad vor “inspecta” dotările M.A.I.
vineri, 31 mai 2024, 21:35

De 1 Iunie, copiii din Arad vor “inspecta” dotările M.A.I.

Copiii vor putea vedea aparatele de termoviziune, cum se face amprentarea în laboratorul mobil de criminalistică dar și cum funcționează...

De 1 Iunie, copiii din Arad vor “inspecta” dotările M.A.I.
Poliţia Locală Timişoara apelează la cetăţeni să nu le ofere bani cerşetorilor, întrucât în acest fel sunt încurajaţi să rămână în stradă.
vineri, 31 mai 2024, 21:28

Poliţia Locală Timişoara apelează la cetăţeni să nu le ofere bani cerşetorilor, întrucât în acest fel sunt încurajaţi să rămână în stradă.

Noul sezon estival s-a deschis în staţiunea balneo-climaterică Geoagiu Băi. Ștrandurile termale din Complexul “Băile Daco-Romane” sunt...

Poliţia Locală Timişoara apelează la cetăţeni să nu le ofere bani cerşetorilor, întrucât în acest fel sunt încurajaţi să rămână în stradă.
S-a deschis sezonul estival în stațiunea Geoagiu Băi
vineri, 31 mai 2024, 21:07

S-a deschis sezonul estival în stațiunea Geoagiu Băi

Noul sezon estival s-a deschis în staţiunea balneo-climaterică Geoagiu Băi. Ștrandurile termale din complexul “Băile Daco-Romane” sunt...

S-a deschis sezonul estival în stațiunea Geoagiu Băi
Cel mai lung traseu feroviar în miniatură, în expoziția „Călătorie cu trenul la Arad”
vineri, 31 mai 2024, 20:39

Cel mai lung traseu feroviar în miniatură, în expoziția „Călătorie cu trenul la Arad”

De la vagoane, locomotive, șine, gări, felinare, tuneluri și până la orașe, localnici, copaci, cladiri, toate sunt reproduse cu mare migală si...

Cel mai lung traseu feroviar în miniatură, în expoziția „Călătorie cu trenul la Arad”
vineri, 31 mai 2024, 19:28

Anca Todoni învinge un fost număr 23 WTA pentru a urca în semifinale

Jucătoarea timișoreană de tenis Anca Todoni s-a calificat în semifinalele turneului de la Troisdorf, Germania. Sportiva în vârstă de 19 ani a...

Anca Todoni învinge un fost număr 23 WTA pentru a urca în semifinale
vineri, 31 mai 2024, 18:01

Spațiu verde transformat în “curte privată” pe Calea Aradului din Timișoara

Primăria Timișoara anunță că a recuperat o parcelă de spațiu verde aferentă tramei stradale de pe Calea Aradului. Muncitorii au demolat...

Spațiu verde transformat în “curte privată” pe Calea Aradului din Timișoara
vineri, 31 mai 2024, 17:53

Medicii din ambulatoriile din Timiș și Arad, protest la Guvern

Angajații din ambulatoriile de specialitate, care au contracte cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, vor o alocare bugetară mai mare...

Medicii din ambulatoriile din Timiș și Arad, protest la Guvern
vineri, 31 mai 2024, 17:35

„Toată presiunea e pe FC Bihor. Ar fi frumos să promovăm în fața a 10.000 de spectatori” | AUDIO

Antrenorul CSC Ghiroda, Sorin Bălu, se arată foarte încrezător înaintea dublei cu FC Bihor. Cele două formații se întâlnesc pentru un loc...

„Toată presiunea e pe FC Bihor. Ar fi frumos să promovăm în fața a 10.000 de spectatori” | AUDIO