Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Programul lunii noiembrie la Teatrul Maghiar de Stat Timișoara

În luna noiembrie, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara invită publicul la o nouă serie de spectacole care aduc împreună muzica, teatrul contemporan, musicalul și producțiile dedicate celor mici. Totodată, teatrul lansează programul „MiniFeszt – duminica la teatru”, o inițiativă prin care, de două ori pe lună, zilele de duminică vor fi dedicate spectacolelor pentru copii și familiilor acestora.

Programul lunii noiembrie la Teatrul Maghiar de Stat Timișoara

Articol de Dana Florea, 29 octombrie 2026, 10:12

Luna noiembrie aduce pe scena Sălii Mari îndrăgitul musical „Chicago”, de John Kander, Fred Ebb și Bob Fosse, în regia lui Béres László. Reprezentația va avea loc sâmbătă, 14 noiembrie, de la ora 19:00. Spre finalul lunii, sâmbătă, 28 noiembrie, de la ora 19:00, tot în Sala Mare, publicul va putea vedea „Macbeth”, de William Shakespeare, în regia lui Stefano Tè.

Sâmbătă, 7 noiembrie, de la ora 16:00, one-man-show-ul „Ruptură”, de Purosz Leonidasz, interpretat de Lajter Márkó Ernesztó, va fi prezentat la Cinema Johnny, în cadrul Football Film Festival, cu supratitrare în română și engleză. Prin povestea unui copil pentru care fotbalul devine limbajul universal al familiei și al comunității, spectacolul explorează felul în care pasiunea pentru sport, presiunea performanței și eșecul ne definesc pe teren și în afara lui.

O noutate a lunii este lansarea programului „MiniFeszt – duminica la teatru”, prin care teatrul își propune să creeze un obicei de întâlnire cu publicul tânăr și cu familiile acestuia, oferind două duminici pe lună spectacole dedicate copiilor. În noiembrie, programul include două producții cu universuri și limbaje scenice diferite.

Duminică, 8 noiembrie, de la ora 11:00, în Sala Studio, cei mici sunt invitați la „Copiii mamei Badu”, de Dina Velikovskaya, în regia lui Varsányi Péter. Spectacolul nonverbal le oferă copiilor ocazia de a descoperi povestea prin imagini și expresivitate scenică, fără a depinde de cuvinte. Duminică, 22 noiembrie, de la ora 11:00, tot în Sala Studio, publicul pitic este așteptat la „Arca-Barca”, în regia lui Rumi László. Spectacolul beneficiază de traducere în limba română la căști. Același spectacol se reia miercuri, 25 noiembrie, de la ora 18:00, la Casa Maghiară.

Programul lunii cuprinde și spectacole invitate. Sâmbătă, 21 noiembrie, de la ora 19:00, Asociați Teatrală Shoshinla prezintă spectacolul „Overtime”, în regia lui Györgyjakab Enikő și Köllő Csongor. Reprezentația va avea loc în Sala Mare și va beneficia de supratitrare în limba română. Sâmbătă, 28 noiembrie, la ora 18,00, Sala Studio va găzdui „Metatonia”, spectacol invitat al colectivului Hysteria Collective, în limba română, fără traducere.

În noiembrie, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” își continuă și prezența în festivaluri din țară, cu participări la Festivalul Ars Hungarica de la Sibiu și la Festivalul Interetnic de Teatru – IFESZT de la Oradea. Detaliile privind aceste deplasări au fost comunicate separat.

Toate spectacolele Teatrului Maghiar beneficiază de traducere în limbile română și engleză, prin supratitrare, iar la spectacolele pentru copii este disponibilă traducerea la căști. Biletele sunt disponibile la casa de bilete a teatrului, de luni până vineri, între orele 13:00 și 19:00, precum și cu o oră înainte de începerea spectacolelor, și online, pe www.tm-t.ro/bilete.

 

gala poveste folk
z Fără categorie miercuri, 21 octombrie 2026, 12:36

Gala Poveste Folk revine la Timișoara: o seară alături de legendele folkului românesc

Sala Capitol a Filarmonicii Banatul din Timișoara găzduiește sâmbătă, 31 octombrie 2026, de la ora 18:00, cea de-a doua ediție a Galei Poveste...

Gala Poveste Folk revine la Timișoara: o seară alături de legendele folkului românesc
Târg de toamnă cu produse locale și ateliere, la Muzeul Satului Transilvănean din Turdaș
z Fără categorie sâmbătă, 10 octombrie 2026, 08:34

Târg de toamnă cu produse locale și ateliere, la Muzeul Satului Transilvănean din Turdaș

Muzeul Satului Transilvănean din Turdaș, în apropiere de Orăștie, organizează în 10 și 11 octombrie un târg dedicat roadelor toamnei....

Târg de toamnă cu produse locale și ateliere, la Muzeul Satului Transilvănean din Turdaș
Inteligența artificială schimbă lumea afacerilor. Antreprenorii din Banat discută despre oportunități și riscuri
z Fără categorie joi, 8 octombrie 2026, 18:43

Inteligența artificială schimbă lumea afacerilor. Antreprenorii din Banat discută despre oportunități și riscuri

Sute de oameni de afaceri au participat astăzi la a doua ediție a ediției Romanian Business Leaders Banat, organizată la Timișoara. Conferința...

Inteligența artificială schimbă lumea afacerilor. Antreprenorii din Banat discută despre oportunități și riscuri
Ruben Lațcău preia atribuțiile de primar al Timișoarei
z Fără categorie joi, 1 octombrie 2026, 16:56

Ruben Lațcău preia atribuțiile de primar al Timișoarei

Viceprimarul Timișoarei Ruben Lațcău a preluat de astăzi atribuțiile de primar, după ce Dominic Fritz a fost obligat să își încheie...

Ruben Lațcău preia atribuțiile de primar al Timișoarei
z Fără categorie vineri, 25 septembrie 2026, 23:39

AUDIO / România, în era Hagi: curajoasă, dar totuși învinsă în Suedia

Naționala de fotbal a României a debutat cu o înfrângere în noua ediție a Ligii Națiunilor. Tricolorii au fost învinși cu 2-1, la Stockholm,...

AUDIO / România, în era Hagi: curajoasă, dar totuși învinsă în Suedia
z Fără categorie vineri, 25 septembrie 2026, 09:52

SCM Timișoara și-a stabilit primul XV pentru finală

SCM USV Timișoara a stabilit formula de start pentru finala Ligii de Rugby, programată mâine, la București. În confruntarea cu Dinamo,...

SCM Timișoara și-a stabilit primul XV pentru finală
z Fără categorie joi, 24 septembrie 2026, 10:14

Direcția Fiscală Timișoara renunță la încasarea plăților în numerar la casierii, de la 1 octombrie

Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara își reorganizează activitatea de încasare a plăților. Potrivit instituției, măsura vine pentru a...

Direcția Fiscală Timișoara renunță la încasarea plăților în numerar la casierii, de la 1 octombrie
z Fără categorie duminică, 20 septembrie 2026, 09:36

Vremea în vestul țării

Astăzi, vremea se va menține deosebit de caldă. Cerul va fi variabil. Izolat, la munte vor fi condiții de averse slabe. Vântul va sufla slab la...

Vremea în vestul țării