Ascultă Radio Timișoara Live

Teatrul Naţional din Timişoara aniversează 10 ani de când joacă una dintre cele mai frumoase povești ale lumii

Teatrul Naţional din Timişoara aniversează, în luna ianuarie, un deceniu de când oferă publicului una dintre cele mai frumoase povești ale lumii: Povestea de iarnă de W. Shakespeare. Acum 10 ani, pe când Sala 2 era la una dintre primele ei întâlniri cu spectatorii, cei veniți să vadă un (simplu) spectacol de teatru intrau într-o altă lume. De fapt, în mai multe alte lumi, unde, într-un vârtej colorat și încărcat de sonorități, lăsau în urmă cotidianul și se transformau în exploratori curioși, descoperind – prin simțuri și prin emoții – însăși natura umană. De 10 ani, Povestea de iarnă este una dintre cele mai îndrăgite destinații de iarnă ale publicului timișorean. Prin această a zecea sa aniversare, spectacolul Povestea de iarnă reprezintă încă o declarație de fidelitate pe care Teatrul Național din Timișoara o face, din nou, spectatorilor săi, după aniversarea unui deceniu de la premiera spectacolului Boala familiei M sau cea a celor 100 de reprezentații ale spectacolului M-am hotărât să devin prost. Longevitatea unei mari părți dintre spectacolele Teatrului Național – dacă ne gândim doar la câteva dintre titlurile din repertoriul său, cum ar fi Revizorul, Piața Roosevelt, Anna Karenina, Aeroport, Albă ca Zăpada, Adam și Eva și multe altele – răspunde nevoii de echilibru și de stabilitate a publicului și, în egală măsură, construiește un spațiu al transformării individuale și al evoluției comunității, în datele spiritului pozitiv, creator.

Teatrul Naţional din Timişoara aniversează 10 ani de când joacă una dintre cele mai frumoase povești ale lumii

Articol de Dana Florea, 4 ianuarie 2019, 13:08

Alături de seria de spectacole „veterane”, cum sunt Povestea de iarnă (duminică, 6 și  joi, 10 ianuarie, ora 19, Sala 2), Disney: Beauty and the Beast (luni, 7, vineri, 11 și sâmbătă 12 ianuarie, ora 19, Sala Mare), Sarea în bucate (duminică, 13 ianuarie, ora 19, Sala Mare), Proștii sub clar de lună (vineri, 18 ianuarie, ora 19, Sala Mare), Pinocchio (sâmbătă, 19 ianuarie, ora 19, Sala Mare), Un Romeo și o Julieta – un scandal urban (marți, 22 ianuarie, ora 19, Studio „Uțu Strugari”), Albă ca zăpada (miercuri, 23 ianuarie, ora 11, Sala Mare), Cloaca (miercuri, 23 ianuarie, ora 19, Studio „Uțu Strugari”), Cenușăreasa (vineri, 25 ianuarie, ora 11, Sala Mare), Revizorul (marți, 29 și miercuri, 30 ianuarie, ora 19, Sala 2) sau Aeroport (joi, 31 ianuarie, ora 19, Studio „Uțu Strugari”), programul de spectacole al Teatrului Național pentru această lună include spectacole noi și foarte noi, cum ar fi Cercurile încrederii de Radu Popescu (miercuri, 16 ianuarie, ora 17, Studio „Uțu Strugari”), Timișoara. Capăt de linie (miercuri, 16 ianuarie, ora 20, Sala 2), Mata Hari (joi, 17 ianuarie, ora 17, Studio „Uțu Strugari”), Pe mâine (joi, 17 ianuarie, ora 21, Studio „Uțu Strugari”), Cele trei grații (sâmbătă, 19 și duminică, 20 ianuarie, ora 19, Sala 2) și, în sfârșit, Alfabet poetic (joi, 24 ianuarie, ora 19, Studio „Uțu Strugari”). Nu în ultimul rând, marți, 15 ianuarie, de la ora 19, la Studio „Uțu Strugari”, Teatrul Național aniversează, la 169 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, Ziua Culturii Naționale, cu spectacolul Eminul meu iubit, o duioasă incursiune în corespondența poetului cu Veronica Micle.

Biletele pot fi achiziționate la Agențiile Teatrului Național (Agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2 și Agenția „Sala 2”, Parcul Civic, orar marți – duminică, orele 11-19) sau online.

Mai multe evenimente din Timişoara şi din partea de vest a ţării. 

 

CSM Oradea și CSM Reșița deschid etapa a 11-a în play-off-ul de promovare
z Fără categorie miercuri, 17 aprilie 2024, 08:58

CSM Oradea și CSM Reșița deschid etapa a 11-a în play-off-ul de promovare

CSM Oradea și CSM Reșița se întâlnesc mâine, de la ora 17.30, în Arena Antonio Alexe. Dacă pentru cărășeni, visul promovării directe s-a...

CSM Oradea și CSM Reșița deschid etapa a 11-a în play-off-ul de promovare
Bazinul ștrandului din Lugoj riscă să fie demolat
z Fără categorie luni, 15 aprilie 2024, 19:12

Bazinul ștrandului din Lugoj riscă să fie demolat

Bazinul de la ștrandul din Lugoj nu poate funcționa din cauza problemelor descoperite în urma reabilității. Claudiu Buciu, consilierul...

Bazinul ștrandului din Lugoj riscă să fie demolat
Ministrul Transporturilor anunță modernizarea lotului 4 al liniei feroviare Caransebeş – Timişoara – Arad
z Fără categorie vineri, 12 aprilie 2024, 21:01

Ministrul Transporturilor anunță modernizarea lotului 4 al liniei feroviare Caransebeş – Timişoara – Arad

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță că a fost emisă autorizația de construire pentru lucrările pe cei 48,08 kilometri, între...

Ministrul Transporturilor anunță modernizarea lotului 4 al liniei feroviare Caransebeş – Timişoara – Arad
Se oprește apa caldă în zona Freidorf
z Fără categorie marți, 9 aprilie 2024, 08:00

Se oprește apa caldă în zona Freidorf

Colterm anunță că, miercuri, între orele 10.00 și 13.00, întrerupe furnizarea apei calde prin centrala termică Freidorf. Măsura este...

Se oprește apa caldă în zona Freidorf
z Fără categorie joi, 4 aprilie 2024, 09:10

Amira și Alexandru, doi elevi din județul Hunedoara admiși la Harvard

Cei doi elevi din județul Hunedoara care au fost acceptați la una dintre cele mai prestigioase universități din lume, Harvard, au înregistrat...

Amira și Alexandru, doi elevi din județul Hunedoara admiși la Harvard
z Fără categorie marți, 26 martie 2024, 11:05

Un pod din Baltimore s-a prăbuşit după ce a fost lovit de o navă

Postul de televiziune Fox Baltimore a informat că podul a căzut în râul Patapsco. “Toate benzile, în ambele sensuri de mers, sunt închise din...

Un pod din Baltimore s-a prăbuşit după ce a fost lovit de o navă
z Fără categorie sâmbătă, 23 martie 2024, 11:29

Bilanțul victimelor după atacul armat de la Moscova crește

Bilanțul victimelor în urma atacului armat asupra unei săli de concerte de la periferia Moscovei a ajuns la 93 de persoane. Anchetatorii transmit...

Bilanțul victimelor după atacul armat de la Moscova crește
z Fără categorie vineri, 22 martie 2024, 08:11

Fără apă caldă și căldură pe mai multe străzi din Timișoara

Colterm anunță că, între orele 9.00 și 15.00, întrerupe furnizarea apei calde și a încălzirii la punctul termic 17A. Măsura se impune...

Fără apă caldă și căldură pe mai multe străzi din Timișoara