Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Trei seri de concerte în Piața Victoriei și plimbări cu vaporașele de Ziua Timișoarei/ Program

Timișoara sărbătorește anul acesta 99 de ani de instaurarea administrației românești. Administrația locală va marca momentul istoric de la data de 3 august 1919.

Trei seri de concerte în Piața Victoriei și plimbări cu vaporașele de Ziua Timișoarei/ Program

Articol de Radio Timișoara, 3 august 2018, 06:00 / actualizat: 3 august 2018, 7:33

Manifestările dedicate Zilei Timişoarei debutează vineri, 3 august, la ora 9.30, în Piaţa Petru Maior din Timişoara, cu depunerea de coroane la bustul colonelului Virgil Economu, sub comanda căruia trupele armatei române au intrat în Timişoara şi au defilat în Piaţa Unirii la 3 august 1919. De la ora 12:00, în Sala de Consiliu a Primăriei Municipiului Timişoara va avea loc Şedinţa Festivă a Consiliului Local al Municipiului Timişoara.

Artiştii plastici cinstesc Ziua Timişoarei printr-o expoziţie tematică, al cărei vernisaj va avea loc de la ora 18:00, în spaţiul Casei de Cultură a Municipiului Timişoara din incinta Bastionului Theresia.

Cele trei zile dedicate sărbătorii orașului se vor încheia cu o serie de concerte pe scena amplasată, ca de fiecare dată, în Piața Victoriei unde timișorenii sunt invitați să își urmărească artiștii preferați .

Vineri, 3 august, vor concerta, la Timișoara, Lidia Buble, Alex Velea, Antonia și Connect-R. Sâmbătă vor urca pe scenă Horia Brenciu & HB Orchestra și trupele Vama, Phoenix și The Weekend Bandits. Seara de duminică va fi rezervată Festivalului Blues pentru Timișoara. Și-au anunțat prezența Axis, Bega Blues Band & Sanat Deliorman din Turcia, precum și Petting Blues Band din Serbia.

Concertele din Piața Victoriei vor începe la ora 19:30, iar accesul publicului va fi liber. Bugetul alocat evenimentelor de Ziua Timișoarei este de aproximativ 500.000 de lei.

Și vaporașele ies la apă, de astăzi, cu ocazia Zilei Timișoarei. Societatea de Transport Public Timișoara anunță că va scoate la apă trei vaporașe, în zilele de 3, 4 și 5 august, cu ocazia sărbătorii orașului. Vaporașele vor circula în regim de agrement pentru toți cei interesați și toate cursele vor fi gratuite.

În cele trei zile, vaporaşele vor circula din 45 în 45 de minute, în intervalul orar 11:00 – 21:00, pe traseele Flora – Podul Decebal (Băile Neptun) şi retur, respectiv Flora – Podul Eroilor şi retur.

Îar îmbarcarea şi debarcarea se vor efectua exclusiv la pontonul Flora, precizează Societatea de Transport Public Timișoara.

Program:

3 august – vineri

Piaţa Petru Maior

09.30 Depunere de coroane la bustul colonelului Virgil Economu

Piaţa Unirii

10.30 Ceremonie publică organizată cu sprijinul Garnizoanei Timişoara, care va marca momentul intrării trupelor române în Timişoara în data de 3 august 1919

Sala de Consiliu a Primăriei Municipiului Timişoara

12.00 Şedinţă Festivă – Decernarea Titlului de Cetăţean de Onoare domnului Georg Lecca, inginer, doctor în arte vizuale. Prezență activă şi profundă în lumea culturală timişoreană, şi nu numai, dl. Georg Lecca, sprijină în mod constant artiștii din orașul nostru, legându-şi astfel numele definitiv de Timişoara. A facilitat expunerea de documente privind avangarda româneascã în Ungaria, Austria şi Germania. A făcut donaţii, a sprijinit publicaţii, a finanţat expoziţii şi cărţi despre artă, care pun în valoare şi readuc în atenţia publicului artişti români contemporani de o mare valoare. Dl. Georg Lecca a fost numit Cetăţean de Onoare al Municipiului Timişoara, prin HCL nr. 164 din 2017, iar în data de 3 august 2018, i se va decerna acest titlu, pentru contribuția esențială pe care o are promovând Timișoara în țară și peste hotare.

Spaţiul Expoziţional din incinta Bastionului Theresia – Casa de Cultură a Municipiului Timişoara

18.00 – Vernisajul expoziției de artă plastică dedicată Zilei Timişoarei – Asociația Artiștilor Plastici “Romul Ladea”

Piaţa Victoriei

19.30 Concerte

Lidia Buble

Alex Velea

Antonia

Connect-R

Foc de artificii

Piaţa Libertăţii

22.00 Tura Licuricilor – “Light up your city” – eveniment dedicat alergătorilor amatori, organizat de Asociaţia Alergotură, cu sprijinul Primăriei Municipiului Timişoara, pe traseul: Piaţa Libertăţii – V.V. Delamarina. – Mărăşesti – Eugeniu de Savoya – E. Ungureanu – Gh. Lazăr – Piaţa Unirii – Palanca – Piaţa Ţarcului – Eugeniu de Savoya – V. Alecsandri – Piaţa Libertăţii. Participarea este gratuită. Detalii despre eveniment puteţi obţine accesând următorul link:  https://www.facebook.com/Alergotura/.

 

4 august- sâmbăta

Piaţa Victoriei

19.30 Concerte

The Weekend Bandits

Horea Brenciu & HB Orchestra

Vama

Phoenix

5 august- duminica

Piaţa Victoriei

19.30 Blues pentru Timişoara

Axis

Bega Blues Band & Sanat Deliorman (Turcia)

The Petting Blues Band (Serbia)

40 de scriitori, la prima ediție a Festivalului Internațional de Literatură al Banatului
luni, 9 noiembrie 2026, 14:33

40 de scriitori, la prima ediție a Festivalului Internațional de Literatură al Banatului

Festivalul este organizat de Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Timișoara și se desfășoară sub tema „Dialoguri între diferențe....

40 de scriitori, la prima ediție a Festivalului Internațional de Literatură al Banatului
Naționalele de rugby, învinse la scor de Andorra și Cehia
luni, 9 noiembrie 2026, 11:13

Naționalele de rugby, învinse la scor de Andorra și Cehia

Finalul de săptămână a adus trei înfrângeri dureroase pentru naționalele de rugby ale României. Cea mai puțin șifonată a ieșit naționala...

Naționalele de rugby, învinse la scor de Andorra și Cehia
CSM Deva, a treia victorie consecutivă în Liga I de baschet / AUDIO
luni, 9 noiembrie 2026, 09:54

CSM Deva, a treia victorie consecutivă în Liga I de baschet / AUDIO

Nou-înființata CSM Deva a obținut o victorie în prelungiri. Devenii au învins CSU Targu Mureș, pe teren propriu. Partida a contat pentru etapa...

CSM Deva, a treia victorie consecutivă în Liga I de baschet / AUDIO
Cum ne ferim de virozele respiratorii. Recomandările medicilor infecționiști
luni, 9 noiembrie 2026, 07:54

Cum ne ferim de virozele respiratorii. Recomandările medicilor infecționiști

În cazul virozelor, prima săptămână a lunii octombrie a adus chiar mai mulți pacienți decât următoarele două, potrivit datelor Spitalului...

Cum ne ferim de virozele respiratorii. Recomandările medicilor infecționiști
luni, 9 noiembrie 2026, 07:46

Punctualitatea și frecvența curselor, nemulțumirile călătorilor din Timișoara. Confortul și siguranța, principalele plusuri

Punctualitatea și frecvența mijloacelor de transport în comun rămân cele mai mari nemulțumiri ale călătorilor din Timișoara. Societatea de...

Punctualitatea și frecvența curselor, nemulțumirile călătorilor din Timișoara. Confortul și siguranța, principalele plusuri
luni, 9 noiembrie 2026, 07:28

Derby-ul Banatului găsește Poli și Reșița pe locuri de play-off / AUDIO

Politehnica Timișoara și CSM Reșița se înfruntă în etapa a XIII-a a ligii secunde de fotbal. Meciul va avea loc luni, 9 noiembrie, la ora...

Derby-ul Banatului găsește Poli și Reșița pe locuri de play-off / AUDIO
luni, 9 noiembrie 2026, 04:50

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, vremea va fi în general închisă, iar cerul va fi mai mult noros. Ziua, va ploua local, iar la munte, la altitudini de peste 1700 m, vor...

Vremea în Banat și Crișana
duminică, 8 noiembrie 2026, 19:15

Rareș Ilie, convocat de urgență la naționala mare

Hagi l-a chemat pentru meciurile cu Polonia și Bosnia Herțegovina, din Liga Națiunilor, pe Rareș Ilie. Mijlocașul în vârstă de 23 de ani...

Rareș Ilie, convocat de urgență la naționala mare