Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Vladimir Putin a proclamat oficial anexarea a patru provincii ucrainene şi a cerut Kievului să înceteze imediat ostilităţile

Rusia a declarat patru provincii ucrainene (Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie) ca fiind parte a teritoriului său, a anunţat într-un discurs preşedintele rus Vladimir Putin.
Liderul de la Kremlin a semnat împreună cu liderii acelor provincii ”tratatele” de alipire a lor la Federaţia Rusă şi a cerut Ucrainei ”să înceteze imediat ostilităţile” şi să revină la masa tratativelor, relatează AFP, Reuters şi EFE.
”Ne vom apăra teritoriul prin toate mijloacele”, a promis liderul de la Kremlin, acuzând Occidentul că duce în ”război hibrid” împotriva Rusiei.
”Îndemnăm regimul de la Kiev să înceteze imediat atacurile, toate ostilităţile şi să revină la masa negocierilor”, a cerut Putin în discursul susţinut în faţa membrilor guvernului, ai parlamentului şi altor reprezentanţi ai statului rus.
El a subliniat că Rusia este pregătită să reia negocierile cu Ucraina, dar nu va discuta cu Kievul despre teritoriile de acum anexate, pretinzând că autorităţile ucrainene ”trebuie să respecte libera exprimare a voinţei populare” a locuitorilor celor patru provincii.
Totuşi, Putin a asigurat că Rusia nu urmăreşte restabilirea Uniunii Sovietice. ”URSS a dispărut, trecutul nu mai poate fi adus înapoi. Şi Rusia nu are nevoie de asta în ziua de azi, nu aspirăm la acest lucru”, a promis Putin.
În schimb, el a acuzat că ”Occidentul este gata de orice pentru a prezerva sistemul neocolonial care îi permite să paraziteze şi, în realitate, să jefuiască lumea întreagă. Ei vor să ne vadă ca pe o colonie”.
El a acuzat de asemenea puterile ”anglo-saxone” că sunt autoarele sabotajului de săptămâna aceasta asupra gazoductelor Nord Stream.

Vladimir Putin a proclamat oficial anexarea a patru provincii ucrainene şi a cerut Kievului să înceteze imediat ostilităţile
Foto: Foto: Agerpres

Articol de Radio Timișoara, 30 septembrie 2022, 19:27

Otelec ar putea avea un punct de trecere a frontierei cu Serbia, pe apă
luni, 9 noiembrie 2026, 20:48

Otelec ar putea avea un punct de trecere a frontierei cu Serbia, pe apă

Localitatea Otelec ar putea avea un punct de trecere a frontierei cu Serbia, amenajat pe apă. Consiliul Județean Timiș pregătește reconstruirea...

Otelec ar putea avea un punct de trecere a frontierei cu Serbia, pe apă
Fără apă caldă și încălzire, marți, în mai multe cartiere din Timișoara
luni, 9 noiembrie 2026, 20:42

Fără apă caldă și încălzire, marți, în mai multe cartiere din Timișoara

Furnizarea apei calde și a încălzirii va fi întreruptă timp de nouă ore, în mai multe zone din Timișoara, pentru remedierea unei defecțiuni...

Fără apă caldă și încălzire, marți, în mai multe cartiere din Timișoara
Ce au făcut vesticii de la lot în weekend
luni, 9 noiembrie 2026, 20:13

Ce au făcut vesticii de la lot în weekend

Vestul țării are doar doi fotbaliști la naționala de seniori a României. În această fereastră, tricolorii întâlnesc Polonia și Bosnia, în...

Ce au făcut vesticii de la lot în weekend
Spectacolul a fost în tribune. Pe teren, un 0-0 cu puține ocazii / AUDIO
luni, 9 noiembrie 2026, 18:32

Spectacolul a fost în tribune. Pe teren, un 0-0 cu puține ocazii / AUDIO

Politehnica Timișoara și CSM Reșița au remizat în etapa a XIII-a a ligii secunde de fotbal. Cele două formații rămân în zona play-off a...

Spectacolul a fost în tribune. Pe teren, un 0-0 cu puține ocazii / AUDIO
luni, 9 noiembrie 2026, 15:08

Maratonul Resuscitării revine la Timișoara

Cea de-a IV-a ediție a Maratonului Resuscitării va avea loc sâmbătă, 14 noiembrie, la Iulius Town, iar participarea nu necesită înscriere....

Maratonul Resuscitării revine la Timișoara
luni, 9 noiembrie 2026, 15:00

Peste 2.000 de copii au descoperit muzica lui George Enescu prin Pavilion Muzical 360

Aproximativ 2.000 de copii și 30 de profesori au participat, din iunie până în noiembrie, la activitățile Pavilionului Muzical 360, proiect...

Peste 2.000 de copii au descoperit muzica lui George Enescu prin Pavilion Muzical 360
luni, 9 noiembrie 2026, 14:51

Bărbat din Deva, reținut după ce ar fi distrus oglinzile a 16 mașini

Polițiștii au fost sesizați, ieri, de mai mulți proprietari sau utilizatori de autoturisme, care au reclamat că mașinile le-au fost avariate...

Bărbat din Deva, reținut după ce ar fi distrus oglinzile a 16 mașini
luni, 9 noiembrie 2026, 14:44

Drona cumpărată de Primăria Pecica, nefolosită de cinci ani

Primăria orașului Pecica a cumpărat drona în 2021, cu 3.999,59 lei din bugetul local. Aparatul urma să fie folosit de Poliția Locală pentru...

Drona cumpărată de Primăria Pecica, nefolosită de cinci ani