Categorii: zz Program

Juridic | Încetarea contractului de închiriere a locuinţei

Dragi ascultători, bine v-am regăsit în cadrul rubricii juridice săptămânale.

Astăzi voi răspunde unui ascultător din județul Caras-Severin care dorește cunoască modalitatea în care poate înceta un contract de închiriere pe care l-a semnat, în calitate de chiriaș, în urma cu cca 1 lună și care este regimul garanției achitată proprietarului la semnarea contractului și al carei cuantum este egal cu chiria pe 2 luni. Ascultătorul nostru precizează a dorit închirierea unui apartament în Timișoara, pe o durata de 1 an, în contextul începerii anului universitar, însă din motive personale este nevoit solicite încetarea acestuia.

Încetarea unui contract de închiriere este guvernata de normele Codului Civil Român, dar și de prevederile specifice convenite de părți cu ocazia încheierii contractului și cuprinse în conținutul acestuia.

Chiriașul poate avea inițiativă încetării unui contract de închiriere atât din motive imputabile proprietarului, cât și din motive independente de orice culpă, astfel cum este situația descrisă de ascultătorul nostru.

Denunțarea contractului de închiriere se face de către chiriaș printr-o notificare scrisă, adresată proprietarului și transmisă prin orice modalitate care permită atestarea primirii acesteia de către proprietar. (personal, prin e-mail, fax sau prin poștă). Chiriașul este obligat respecte termenul de preaviz agreat prin contract și achite proprietarului chiria datorată până la momentul încetării contractului și a predării apartamentului către proprietar.

Chiriașul este îndreptățit solicite restituirea sumei achitată cu titlu de garanție, dacă, la încetarea contractului de închiriere, nu se constată existența niciun prejudiciu adus spațiului închiriat și nu exista restanțe la plata chiriei sau a utilităților. De asemenea, părțile pot conveni compensarea, totală sau parțială, a chiriei și a utilităților aferente perioadei de preaviz cu contravaloarea garanției achitată de chiriaș la data semnării contractului.

Sunt avocat Florentina Folea și aștept în continuare întrebările dumneavoastră la adresa de e-mail secretariat@radiotimisoara.ro sau prin poștă pe adresa Radio Timișoara din str. Pestalozzi nr. 14A.

mulțumesc!

 

(Foto: pixabay.com)

Articole asemănătoare

Medicamentele expirate vor fi preluate de la arădeni de Spitalul Judeţean

Noul punct de colectare va fi deschis din data de 15 mai și va colecta…

13 minute ago

Grevă în mai multe primării din țară. Angajații cer majorări salariale

Angajații afiliați la Sindicatul Național al Salariaților Comunelor și Orașelor (SCOR) au suspendat activitatea cu…

19 minute ago

WTA Roma | Eliminare pentru Ana Bogdan, calificare pentru Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian

Calificată în turul al doilea după un meci reușit în fața canadiencei Leylah Fernandez, Ana Bogdan…

6 ore ago

AUDIO | Cade cortina peste Liga a doua. Corvinul, ultimul joc înaintea finalei de Cupă

De la ora 11:00 se vor juca cele șase meciuri din play-out, din etapa a…

7 ore ago

Pieton lovit mortal de mașină după ce a traversat pe roșu în Timișoara

Accidentul s-a produs, în această dimineață, pe strada Andrei Șaguna din Timișoara. „Un bărbat de…

7 ore ago

Campanie de ridicare a deșurilor voluminoase la Hunedoara

Până în data de 14 mai, hunedorenii pot depozita deșeurile voluminoase lângă punctele de colectare…

10 ore ago