Categorii: EU aleg România

Destinaţia zilei: Arcul de Triumf, simbolul Unirii eterne

Ideea existenţei unui Arc de Triumf în Bucureşti a avut, vreme de 90 de ani, o existenţă la fel de efemeră ca şi ideile politicienilor…

De la revoluţionarii paşoptişti până la 1 decembrie 1936, atunci când a fost inaugurat acest Arc de Triumf, pe care-l cunoastem, în Capitală au mai fost ridicate cinci alte arcuri de triumf, toate cu existenţa temporară, toate dedicate punctual câte unui eveniment…
Revolutia de la 1848 a avut Arcul ei, Unirea Principatelor la fel in 1859, a fost de asemenea construit un alt Arc pentru defilarea de după obţinerea independenţei din 1878…
Autorităţile au mai construit şi în 1906 şi în 1918 după Marea reintregire câte un Arc, dar de-abia după primul razboi mondial s-a luat decizia construirii unui monument cu caracter permanent.

Acel monument, proiectat de Petre Antonescu, şi care trebuia să comemoreze pentru totdeauna victoria României în Primul Război Mondial, a fost construit între 1918-1922, însă faptul că a fost făcut din materiale care nu rezistau nici măcar în fata ploilor…
Arcul de Triumf al romanilor, Arcul de Reintregire, era facut din lemn acoperit cu ipsos…

Vreme de 13 ani Arcul a fost considerat o ruşine a Micului Paris…monumentul care celebra existenţa acestei ţări era mai mult un monument al decăderii…
De-abia în 1935 un grup format din cei mai cunoscuţi arhitecti români şi-a asumat sarcina proiectării şi construcţiei sale în vreme ce populaţia Bucureştiului a finanţat cu câteva milioane de lei ridicarea monumentului.

Poate nu stiaţi, dar o curiozitate, impresionantă de altfel, este că acest Arc de Triumf, al Unirii, a fost construit cu piatra adusă din toate regiunile istorice ale României…

Ceremonia inaugurarii a avut loc la 1 decembrie 1936, atunci când se împlineau 18 ani de la Unirea Transilvaniei cu România.
Dupa venirea la putere a comunistilor, Arcul de Triumf a fost „mutilat” prin scoaterea de pe părţile laterale a celor două texte ale proclamaţiilor regelui Ferdinand către ţară, precum şi efigiile familiei regale, pe care ei, comuniştii, le-au inlocuit cu niste flori…

Arcul de Triumf oferă la cei 27 de metri înalţime ai săi o deschidere impresionantă pentru cei ce au norocul să treacă vreodată, chiar şi doar ca turişti, pe sub monumentala structură.
Machetele au fost executate de artişti plastici, iar pentru cioplirea marmurei de Ruşchita, pe lânga sculptorii autohtoni, s-a apelat şi la un numar de zece sculptori din Italia.
Arcul de Triumf este în acelaşi timp şi o destinaţie turistică dar şi un punct din care poţi să călătoreşti foarte usor către alte locuri interesante ale Bucureştiului, după cum ne explica şi istoricul Adrian Majuru:

În această perioadă Arcul de Triumf este suspus unei interventii complexe, reparaţie menită să îi asigure strălucirea în urmatoarea sută de ani, după cum declară chiar cei ce lucrează la monument.
Restaurarea şi consolidarea Arcului de Triumf vizează reparaţia capitala a terasei, a faţadei, şi , ce este cel mai important deşi nu se va vedea, Arcul de Triumf este consolidat seismic.

Echipa BucurestiFM a asistat la un episod special atunci cand a fost realizat acest material, momentul tăierii unei părţi a unuia dintre pilonii pe care se sprijină Arcul.
Cei ce lucreaza la Arc au lucrat sub nivelul pieţei Arcului de Triumf, au dezgolit fundaţia monumentului, au tăiat pe rând cate un segment din pilonii de suport ai Arcului, operaţiune urmată de betonarea şi asigurarea astfel a unei rezistenţe seismice crescute.

Alaturi de Catedrala Încoronarii de la Alba Iulia, de Mausoleul de la Maraşeşti, de Crucea de pe muntele Caraiman şi de Mausoleul din Parcul Carol, Arcul de Triumf este simbolul existenţei acestei ţări.
Arcul de Triumf spune o poveste intamplată acum o suta de ani…este povestea României noastre…

Trimite
Publicat de
Dana Florea

Articole asemănătoare

Războiul continuă: „ Meszar, soția lui Meszar, secretara și câțiva angajați”, învinși în instanță

Suporterii arădeni au obținut anularea în instanță a unei decizii luate de conducerea clubului în…

21 de minute ago

Pleacă golgeterul. Cum va arăta Corvinul 2024/2025? | AUDIO

Corvinul Hunedoara a reușit în acest sezon să facă minuni cu un lot de autohtoni.…

o oră ago

Memorial automobilistic “Timișoara 1930” și expoziție de mașini de epocă, la Noaptea Muzeelor

Sâmbătă are loc cea de-a patra ediție a memorialului automobilistic “Timișoara 1930 - Primul Concurs…

2 ore ago

Victorie facilă pentru Flavius Biea în lupta pentru centură

Pugilistul timișorean Flavius Biea a cucerit centura WBC Continental Latino, aseară, la Craiova. Bănățeanul l-a…

2 ore ago

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, vremea se va încălzi ușor. Cerul va fi variabil și, pe arii restrânse, îndeosebi…

4 ore ago

România, dublă victorie în Golden League

Naţionala masculină de volei a României a debutat cu dreptul în noul sezon al competiţiei…

12 ore ago