Destinaţia zilei: Cu Mocăniţa, pe Valea Vaserului – un tărâm de poveste

Sunt greu de descris nuanţele fenomenale de verde crud pe care la capătă pădurea şi iarba pe ploaie la început de vară. şi lumina ciudată contribuie la definirea unui peisaj ireal de frumos.

Aburul gros al bătrânei locomotive se târăşte deasupra solului şi se amestecă în aburul subţire al pământului reavăn. Nori răzleţi au uitat să se ridice şi au rămas să se odihnească agăţaţi de crengile copacilor. Miroase a lemn ars (cazanul e încălzit cu lemne, nu cu cărbune), a metal, a pământ şi a frunze ude. Ploaia măruntă şi tenace contribuie la sentimentul de izolare, de întoarcere în timp…..
Ne urcăm în trenul cu linie îngustă, în Mocăniţa trasă de o locomotivă construită pe un principiu de dinainte de motoarele cu ardere internă, şi ne bucurăm de peisajul răpitor al uneia dintre cele mai sălbatice zone din România.

Mocăniţa de pe Valea Vaserului a devenit rapid unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice din România. Construită în 1932, calea ferată forestieră a însemnat un uriaş pas înainte pentru exploatarea lemnului, principala sursă de venit in zonă. Înainte de această cale ferată, lemnul ajungea la gaterele din Vişeu cu plutele, pe apă. Acum, îngusta cale ferată poate deveni din nou un motor de dezvoltare a zonei. Trebuie doar să învăţăm să vindem imaginea superbelor păduri din Parcul Natural Munţii Maramureşului şi nu lemnul din ele.

Vagonul verde din lemn, cu lambriuri li bănci din acelaşi material, se scutură serios pe linia sinuoasă, construită chiar pe malul râului. Pe nesimţite, întinderile de margarete, clopoţei şi zeci de alte flori, care au venit parcă să întărească fascinaţia Prinţului Charles pentru pajiştile cu flori sălbatice din România, au fost înlocuite de ferigi. Brazii încep să se impună în pădurea deasă şi pereţii de piatră înăspresc, pe alocuri, peisajul. Pentru a vedea cerul trebuie să ridici privirea aproape vertical. Aici, cuvinte ca „sălbatic” şi „neatins” capătă adevaratul sens. Singura cale de acces în munţi este trenul în care ne aflăm acum.

La oprirea pentru alimentarea cu apă a maşinăriei, francezii râdeau zgomotos cu paharele de pălincă în mână. Nemţii, mai retraşi, studiau cu atenţie locomotiva neagră, făceau poze şi vorbeau încet între ei. Italienii au folosit prilejul să exploreze zona şi să găsească unghiuri mai bune, pentru fotografii de la distanţă, cu întregul tren, iar un olandez încerca să înveselească auditoriul cântând la acordeonul adus de acasă. Din tren nu lipseau nici turiştii veniţi din Australia, Noua Zeelandă şi alte ţări îndepărtate. Zona a devenit cu adevărat atractivă pentru iubitorii de călătorii din toate colţurile lumii.

În staţia Paltin se pot servi băuturi calde şi tot felul de scofeturi în construcţiile de lemn. Trebuie spus că staţia Paltin e destul de jos, la mică distanţă de poarta maramureşeană de lemn care marchează intrarea pe Valea Vaserului şi care delimitează, practic, civilizaţia de sălbăticie. Aventura completă numără încă 20 de kilometri de defileuri spectaculoase, tuneluri, pădure şi stâncă. Din păcate însă, nu e accesibilă decât celor care închiriază o drezină care să-i ducă până la capatul liniei, ori aventurierilor care aleg să urce dimineaţa la ora 5 cu trenul care duce muncitorii la exploatările forestiere din munte.
Călătoria cu Mocăniţa pe Valea Vaserului, e o experienţă care se adresează tuturor simţurilor, dar în primul rand, sufletului. Nu poate fi descrisă, trebuie traită!

Intraţi în atmosfera de pe Valea Vaserului ascultând reportajul! (click audio)

Radio România Cluj-Ovidiu Moldovan/Andrei Huţanu