Categorii: EU aleg România

Grigore Antipa – precursorul hidrobiologiei în știința mondială

Grigore Antipa s-a născut la Botoşani , pe 7 decembrie 1867. Atunci când a întrerupt cursurile universităţii ieşene, a plecat la Jena, susţinând examenul de doctorat (1891), iar celebrul profesor Ernst Haeckel, înfocat susţinător al teoriei evoluţioniste şi fondatorul Muzeului Filetic, i-a acordat Summa Cum Laude (cea mai înaltă distincție conferită la absolvire).

În august 1892, Grigore Antipa a obținut o întrevedere cu Regele Carol I, înmânandu-i un memoriu dedicat „introducerii pisciculturii raţionale în apele României”. Impresionat, suveranul l-a recomandat lui Petre P. Carp (ministrul Agriculturii şi Domeniilor) pentru ocuparea postului de director general al „Pescăriilor Statului” (a rămas pe funcție până în 1914), lui Take Ionescu (ministrul Cultelor), pentru funcţia de director al colecţiilor zoologice din cadrul Muzeului de la Universitate şi generalului Ion Lahovary (ministru de Război) pentru a-i permite îmbarcarea pe navele militare care plecau pe Marea Neagră.

În 1903, Grigore Antipa i-a înfățișat lui Dimitrie Sturdza necesitatea existenței unei clădiri special construite pentru un „Muzeu de Istorie Naturală demn de capitala țării”. Primele săli au fost deschise, oficial, la 24 mai 1908, în prezenţa Regelui Carol I, a Principesei Maria, a unor somități aparținând lumii ştiinţifice, culturale şi politice de atunci.

continuare…

Radio Romania Regional vă prezintă proiectul “Eu aleg Romania – 100 de români pentru istoria lumii”.

100 de personalități din cultură sau știință, care au marcat dezvoltarea lumii prin realizarile lor. 100 de români care, prin creativitate, munca și curaj, au adus România între țările care au îmbogățit cunoașterea universală.

Articole asemănătoare

CSS Bega e gazdă pentru turneul final U19; eșec la primul meci acasă

La sala ”Mircea Albu”, CSS Bega a cedat cu 3-1 întâlnirea de ieri cu CSU…

4 ore ago

Un filtru conceput de inventatorul Corneliu Birtok Băneasă poate dezinfecta aerul din spitale

Calitatea aerului din spitale poate fi simţitor îmbunătăţită cu ajutorul unui filtru, conceput de inventatorul…

4 ore ago

Garry Kasparov dialoghează cu timișorenii despre provocările lumii moderne

Nume de legendă în lumea șahului și autor recunoscut, Garry Kasparov, va fi protagonistul unui…

7 ore ago

Vreme închisă în vestul țării

Potrivit meterologilor, cerul se va înnora treptat, iar seara și noaptea se vor semnala averse…

9 ore ago

AUDIO / A venit Cupa la Castel!!!!

După 2-2, la finalul celor 120 de minute, Corvinul Hunedoara s-a impus cu 3-2 la…

14 ore ago

Anca Todoni elimină favorita a treia, la Madrid

Todoni, venită din calificări, a răsturnat pronosticurile specialiștilor și a reușit să o depășească pe…

16 ore ago