Categorii: EU aleg România

Personalitatea zilie: Lazăr Edeleanu – deschizător de drumuri în industria petrolului

Carburanţii aşa cum îi folosim noi azi, ca un mijloc uzual de a ne propulsa automobilul sau de a pune în mişcare diverse maşini-unelte, vapoare sau locomotive au parcurs un traseu lung şi anevoios pentru a ajunge la calitatea şi performanţele lor de acum.

În 1857, România a fost prima ţară din lume care a extras petrol şi tot prima în care s-a construit o rafinărie, la Ploieşti.

4 ani mai târziu în această epocă de început a industriei petrolului se năştea Lazăr Edeleanu, omul de ştiinţă cu o contribuţie majoră la dezvoltarea domeniului.

Plecat dintr-o familie modestă, dar cu o sete de cunoaştere nestăvilită, tânărul Lazăr munceşte din greu şi reuşeşte să ajungă student la Universitatea berlineză Friedrich-Wilhelms, fiind fascinat de domeniul chimiei practice. În timpul experimentelor pentru lucrarea sa de doctorat descoperă amfetamina, compus care va fi folosit, mai târziu, în farmacologie.

În 1908, reuşeşte să separe din ţiţei, hidrocarburile componente fără modificarea lor chimică. Procedeul de rafinare cu bioxid de sulf lichid – numit şi procedeul Edeleanu – va revoluţiona lumea petrolului dezvoltând industria carburanţilor şi lubrifianţilor. Aceasta este cea mai importantă descoperire a sa şi va fi perfecţionată în Germania pentru ca apoi să se extindă în toată lumea, aducându-i succesul profesional şi financiar. Marile companii petroliere din America, Iran, japonia, Franţa şi Germania rafinau petrol prin intermediul invenţiei sale.

continuare …

Articole asemănătoare

CSS Bega e gazdă pentru turneul final U19; eșec la primul meci acasă

La sala ”Mircea Albu”, CSS Bega a cedat cu 3-1 întâlnirea de ieri cu CSU…

11 minute ago

Un filtru conceput de inventatorul Corneliu Birtok Băneasă poate dezinfecta aerul din spitale

Calitatea aerului din spitale poate fi simţitor îmbunătăţită cu ajutorul unui filtru, conceput de inventatorul…

27 de minute ago

Garry Kasparov dialoghează cu timișorenii despre provocările lumii moderne

Nume de legendă în lumea șahului și autor recunoscut, Garry Kasparov, va fi protagonistul unui…

3 ore ago

Vreme închisă în vestul țării

Potrivit meterologilor, cerul se va înnora treptat, iar seara și noaptea se vor semnala averse…

5 ore ago

AUDIO / A venit Cupa la Castel!!!!

După 2-2, la finalul celor 120 de minute, Corvinul Hunedoara s-a impus cu 3-2 la…

11 ore ago

Anca Todoni elimină favorita a treia, la Madrid

Todoni, venită din calificări, a răsturnat pronosticurile specialiștilor și a reușit să o depășească pe…

13 ore ago