Categorii: EU aleg România

Personalitatea zilei: Tudor Arghezi – membru al Academiei Române, sărbătorit ca poet național

Radio România Regional vă prezintă proiectul “Eu aleg România – 100 de români pentru istoria lumii”. 100 de personalități din cultură sau știință, care au marcat dezvoltarea lumii prin realizările lor. 100 de români care, prin creativitate, muncă și curaj, au adus România între țările care au îmbogățit cunoașterea universală. Astăzi vi-l prezentăm pe Tudor Arghezi, născut pe 21 mai 1880, în București, cu numele de Ion Nae Theodorescu.

Tudor Arghezi a urmat școala primară „Petrache Poenaru”, cursurile gimnaziului „Dimitrie Cantemir” și apoi pe cele ale liceului „Sfântul Sava” din București. De la vârsta de 11 ani, din cauza situației familiale, a fost nevoit să se întrețină singur, dând meditații.

Anul 1896 este anul debutului său literar. La 30 iunie publică în ziarul „Liga Ortodoxă”, condus de Alexandru Macedonski, poezia „Tatăl meu”, semnată I.N. Theodorescu. La cenaclul lui Macedonski îl va cunoaste pe Grigore Pisculescu (Gala Galaction), cu care va rămâne prieten apropiat. Între 1897 și 1899 publică versuri și poeme în proză la „Revista Modernă” și „Viața nouă”, pe care le semnează pentru prima oară cu pseudonimul Ion Th. Arghezi. Întrerupe studiile și se angajează ca laborant la fabrica de zahăr Chitila.

La 19 ani intră la mănăstirea Cernica, unde stă patru ani, până în 1904. În romanele sale, scriitorul va mărturisi, mai târziu, că nu era foarte atras de viața de călugar, dar că a recurs la acest refugiu mai mult din comoditate, unul din unchii săi fiind un înalt ierarh al Bisericii Ortodoxe Române. De altfel, în romanul Cimitirul Buna Vestire, Arghezi a parodiat cu sarcasm lumea monahală.

La 30 ianuarie 1905, la Paris, Constanța Zissu dă naștere lui Eli Lotar, primul copil al lui Tudor Arghezi. Îngrijorat, Arghezi se hotăraste să plece la Paris, unde rămâne puțin timp; se mută, apoi, la Fribourg, unde participă la cursurile Universității și scrie versuri. Următoarea oprire o face la Geneva; urmează cursurile Universității și lucrează în atelierul unui bijutier. În 1909 vizitează Italia.

continuare …

Radio Romania Regional vă prezintă proiectul “Eu aleg Romania – 100 de români pentru istoria lumii”.

100 de personalități din cultură sau știință, care au marcat dezvoltarea lumii prin realizarile lor. 100 de români care, prin creativitate, munca și curaj, au adus România între țările care au îmbogățit cunoașterea universală

Articole asemănătoare

CSS Bega e gazdă pentru turneul final U19; eșec la primul meci acasă

La sala ”Mircea Albu”, CSS Bega a cedat cu 3-1 întâlnirea de ieri cu CSU…

4 ore ago

Un filtru conceput de inventatorul Corneliu Birtok Băneasă poate dezinfecta aerul din spitale

Calitatea aerului din spitale poate fi simţitor îmbunătăţită cu ajutorul unui filtru, conceput de inventatorul…

4 ore ago

Garry Kasparov dialoghează cu timișorenii despre provocările lumii moderne

Nume de legendă în lumea șahului și autor recunoscut, Garry Kasparov, va fi protagonistul unui…

7 ore ago

Vreme închisă în vestul țării

Potrivit meterologilor, cerul se va înnora treptat, iar seara și noaptea se vor semnala averse…

9 ore ago

AUDIO / A venit Cupa la Castel!!!!

După 2-2, la finalul celor 120 de minute, Corvinul Hunedoara s-a impus cu 3-2 la…

15 ore ago

Anca Todoni elimină favorita a treia, la Madrid

Todoni, venită din calificări, a răsturnat pronosticurile specialiștilor și a reușit să o depășească pe…

17 ore ago