Radio România, prezent la încheierea misiunii româneşti în Afganistan

După 12 ani de prezenţă constantă alături de Armata Română în teatrul de operaţii din Afganistan, Radio România participă în aceste zile la ceremonialul de coborâre a drapelului românesc în Kandahar, moment ce marchează retragerea trupelor noastre, împreună cu cele ale partenerilor de coaliţie.

Radio România este singura instituţie de presă care a însoţit luni de zile, prin corespondenţii săi, trupele din Afganistan.

La prima descindere în Kandahar a militarilor români din Batalionul 26 Infanterie Neagoe Basarab, care aveau să se remarce în teatrele de operaţii sub numele de Scorpionii Roşii, trupele româneşti au fost însoţite de Radu Dobriţoiu, corespondentul de război român cu cele mai multe stagii în zone de conflict, iar Radio România a fost, pentru multă vreme, puntea de legătură dintre soldaţii dislocaţi în Afganistan şi cei dragi de acasă.

De data aceasta, cei care vor asista la finalul misiunii româneşti în Afganistan sunt corespondenţii Mario Balint şi Ilie Pintea, care au fost la Kandahar şi cu un an în urmă. După documentarul multimedia realizat atunci (fotografiile şi filmările din teatrul de operaţii sunt disponibile pe site-ul Radio România Actualităţi), cei doi jurnalişti intenţionează să realizeze un nou documentar la faţa locului în aceeaşi manieră multimedia ce caracterizează proiectele speciale marca Radio România. Ei vor filma ceremonialul militar, dar şi ultimele misiuni româneşti în zona Kandahar şi vor aduce ascultătorilor poveştile militarilor care au trecut prin momentele specifice războiului la aproape 5.000 de kilometri de casă.

Pentru că finalul operaţiunii militarilor români înseamnă final de misiune şi pentru corespondenţii noştri de război, Radio România va marca cei 12 ani de parteneriat cu Armata Română printr-o serie de evenimente speciale, inclusiv o expoziţie cu fotografii realizate de trimişii noştri speciali în Afganistan.

Echipa specială de corespondenţi Radio România formată din Mario Balint şi Ilie Pintea pleacă astăzi spre Kandahar, într-o misiune unică ce va marca încheierea operaţiunilor trupelor româneşti în Afganistan. Le urăm succes şi îi aşteptăm cu bine acasă! Sunt singurii corespondenţi români care vor trăi alături de trupele noastre finalul misiunii din Afganistan.

Articole asemănătoare

Festivalul Muzicii de Cameră într-un„Weekend muzical de vis”

Universitatea de Vest din Timișoara – Facultatea de Muzică și Teatru organizează, pe parcursul lunii…

18 minute ago

SCM Timișoara se întoarce în Ronaț din postura de lider | AUDIO

SCM Timișoara joacă pe teren propriu etapa a V-a, ultima din turul Ligii de Rugby.…

3 ore ago

Sute de timișoreni l-au primit cu aplauze pe Garry Kasparov

Sute de timișoreni au participat la întâlnirea cu Garry Kasparov, maestru al șahului, considerat un…

4 ore ago

Festivalul PreHistoria, o incursiune în neoliticul Sanctuarului de la Parţa

Festivalul de arheologie experimentală PreHistoria va avea loc în zilele de 25 și 26 mai…

7 ore ago

Vremea în Banat și Crișana

Meteorologii anunță că arii relativ extinse în Crișana, local în Banat, vor fi averse și…

8 ore ago

„Nimeni nu a spus că această revenire va fi ușoară”

Simona Halep le-a mulțumit fanilor care o susțin. Jucătoarea în vârstă de 32 de ani…

17 ore ago