Radio România, Radio Rai şi Radio Vaticana descoperă Calea Aradului – pe drumuri de frontieră

După Drumul fagilor în Bucovina, realizat împreună cu Radio România în anul 2013, Radio Rai, serviciul public din Italia, revine în ţara noastră pentru o nouă serie de emisiuni, dedicate de această dată prezenţelor italiene şi patrimoniului cultural, istoric şi spiritual din vestul României, într-o regiune care constituie un model de dialog intercultural şi interconfesional în Europa.

Proiectul Calea Aradului – pe drumuri de frontieră se va derula în perioada 28 august – 4 septembrie, acestuia alăturându-i-se în acest an şi Radio Vaticana, postul oficial al Sfântului Scaun, este organizat în colaborare cu Ambasada Italiei la Bucureşti, care patronează această iniţiativă, alături de Comunitatea Italofonă de Radioteleviziune, dar şi cu sprijinul Primăriei Municipiului Arad, al Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică Arad şi al Consulatului Onorific al Italiei la Arad.

Ca şi Drumul fagilor în Bucovina, care a fost dedicat mănăstirilor medievale din această regiune, incluse în patrimoniul UNESCO, proiectul Calea Aradului – pe drumuri de frontieră are ca model radiopelerinajele realizate de Radio Rai şi la care Radio România a participat începând cu 2012: La Via Francigena del Sud – Roma – Ierusalim, Via Tolosana – spre Santiago, pe drumul trubadurilor, La Francigena del Nord – Europa se îndreaptă, pe jos, spre Roma şi Il Cammino del Nord – spre Santiago de Compostela.

Jurnaliştii Radio România, Radio Rai şi Radio Vaticana vor prezenta ascultătorilor experienţele noii călătorii într-o regiune situată la confluenţa dintre centrul şi estul continentului european în care există numeroase aşezăminte de cult ortodoxe, catolice şi de alte confesiuni. Aici convieţuiesc de secole mai multe minorităţi cărora li s-a alăturat în ultimii 25 de ani o importantă comunitate italiană.

În acest radiopelerinaj jurnaliştii vor fi însoţiţi de directorul Institutului Italian de Cultură din Bucureşti şi de un reprezentant al Ambasadei Italiei.

© foto Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Arad

Articole asemănătoare

Colterm oprește apa caldă pe mai multe străzi din nordul Timișoarei

Colterm anunță că întrerupe, între orele 8.00 și 18.00, furnizarea apei calde la punctele termice…

3 ore ago

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, vremea va fi caldă și în general instabilă cu cer temporar noros. Pe arii…

4 ore ago

Oradea pierde acasă; Clujul tot mai aproape de titlu

Acest rezultat face ca Clujul să se apropie de un nou titlu de campioană. Trupa…

12 ore ago

Începe programul “Litoralul pentru toți”

Turiştii se pot caza în hotelurile de 2, 3 şi 4 stele din staţiunile de…

18 ore ago

Lectură în avanpremieră cu Gabriel Liiceanu la aniversarea UVT

Joi, de la ora 18.00, filosoful Gabriel Liiceanu va susține o conferință publică, al cărei…

18 ore ago

Accident în Parcul Industrial și Tehnologic din Timișoara

Potrivit Poliției Timiș, un bărbat de 51 de ani conducea un autoturism în incinta Parcului…

18 ore ago