A încetat din viață colegul nostru Mihai Junea

Una dintre cele mai importante voci ale radioului din România a trecut la cele veșnice.

Radio Timișoara pierde unul dintre jurnaliștii de calibru prin dispariția lui Mihai Junea. Un reper în peisajul presei sportive și nu numai, Mihai Junea a murit în noaptea de luni 9, aprilie.

Născut la 3 mai 1956, la Deva, Mihai Junea a absolvit Institutul Politehnic “Traian Vuia” din Timișoara, promoția 1981.

Cariera sa la Radio Timișoara a început în anul 1978 în calitate de colaborator pentru rubricile de sport ale Secției Actualități, având deja o activitate susținută de redactor al “Forumului studențesc”.

A revenit la Radio Timișoara pe 22 decembrie 1989, iar în luna martie a anului următor a fost angajat ca redactor.

În perioada 1996 – 1998 a lucrat ca realizator de emisiuni la TVR Timișoara, pentru ca apoi să revină la marea sa dragoste, Radio Timișoara.

Vocea lui Mihai Junea s-a auzit prin relatările și cronicile documentate de la evenimente sportive de interes major precum campionate europene și mondiale de gimnastică, campionate mondiale de fotbal sau chiar de la jocurile olimpice.

Mihai Junea ar fi împlinit luna viitoare 62 de ani. Ultimii ani de viață i-au fost însuflețiți de cele două nepoțele, Mina și Lara.

Rămân în urma sa mii de trasmisii, emisiuni, cronici, înregistrări păstrate în fonoteca Radio Timișoara, și o amintire pe care i-o vom păstra întotdeauna.

Dumnezeu să îl odihnească!

 

Articole asemănătoare

Războiul continuă: „ Meszar, soția lui Meszar, secretara și câțiva angajați”, învinși în instanță

Suporterii arădeni au obținut anularea în instanță a unei decizii luate de conducerea clubului în…

3 ore ago

Pleacă golgeterul. Cum va arăta Corvinul 2024/2025? | AUDIO

Corvinul Hunedoara a reușit în acest sezon să facă minuni cu un lot de autohtoni.…

4 ore ago

Memorial automobilistic “Timișoara 1930” și expoziție de mașini de epocă, la Noaptea Muzeelor

Sâmbătă are loc cea de-a patra ediție a memorialului automobilistic “Timișoara 1930 - Primul Concurs…

4 ore ago

Victorie facilă pentru Flavius Biea în lupta pentru centură

Pugilistul timișorean Flavius Biea a cucerit centura WBC Continental Latino, aseară, la Craiova. Bănățeanul l-a…

5 ore ago

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, vremea se va încălzi ușor. Cerul va fi variabil și, pe arii restrânse, îndeosebi…

6 ore ago

România, dublă victorie în Golden League

Naţionala masculină de volei a României a debutat cu dreptul în noul sezon al competiţiei…

15 ore ago