Sute de vizitatori la expoziția Radio Timișoara. Explozie de tinerețe și tehnologie la Nokia Campus în Noaptea Muzeelor | FOTO/AUDIO/VIDEO

Explozie de tinerețe și tehnologie la Nokia Campus în Noaptea Muzeelor. Mii de timișoreni, dar și turiști, inclusiv străini, au ales sâmbătă seara să își petreacă ore întregi la evenimentul inclus în Noaptea Muzeelor. Tehnologiile revoluționare își au deja istoria lor, așa că la intrarea în clădire au putut fi văzute sute de modele de telefoane mobile Nokia (cu siguranță mulți au descoperit printre ele descoperi printre ele modele pe care le-au folosit sau altele pe care și le-au dorit!) , dar și multe alte surprize incluzând roboți (chiar și o competiție) creații Lego, jocuri Vintage ,pe consolele de altădată, trenulețe electrice.

Ce a aflat Ioana Sapianu făcând un tur în primele ore unii ați auzit astăzi în emisiunile noastre:

Detalii suplimentare a adus dialogul de după ora 16 dintre Sergiu Galiș și Liviu-George Dumitru:

Sute de vizitatori au fost încântați să vadă inclusiv cum a evoluat tehnologia radio, de la difuzorul de radioficare de la sate până la receptorul cu DAB+și internet al prezentului, de la reportofonul cu bandă și până la cel digital, de la transmisiunile audio care foloseau linii  telefonice dedicate  și până la cele moderne, digitale.

Cei mai mulți au fost atrași de la intrarea în sala noastră de expoziție de aparatele cu tuburi ale bunicilor și străbunicilor. S-au oprit îndelung în fața unui Radio Tesla Talisman, un model Art-Deco al anilor 50 pe care l-au văzut până și cei mici în … desenele animate, dar și a unui masiv Darclee fabricat în România de Uzinele Electronica, la începutul anilor 60. Câțiva dintre cei trecuți de 40-50 de ani ș-au amintit cum, copii fiind, au cam confundat claviatura de comutare a gamelor de undă cu cea … a unui pian, punând la grea încercare bietele radiouri.

Difuzorul de radioficare și radiouri cu tuburi Tesla Talisman și Darclee
S-a vorbit la un moment dat și despre primele aparate foto folosite pentru web, inclusiv un Nikon Coolpix 900 (stânga), unul dintre primele modele digitale utizate în Timișoara

La grele încercări am pus și noi cel mai râvnit magnetofon pentru editare în anii 90 de la Radio Timișoara, un model din Danemarca – Lyrec, încă funcțional. Pe  el am putut explica ce însemna în acei ani să încerci să elimini câteva cuvinte sau un sunet nedorit, tăind fizic, cu precizie, o bucată de bandă. Au fost atât de mulți curioși să afle cum funcționează încât nu ne-am oprit cu demonstrațiile decât când … a început să miroase a ars și să iasă fum (deci putem spune că atmosfera a fost incendiară la propriu!)

Mulți și-au amintit de magnetofoanele de altădată , dar le-a venit totuși greu să creadă că pentru fiecare piesă muzicală sau înregistrare noi aveam în fonotecă o bandă separată, care trebuia pusă pe unul din magnetofoane din emisie pentru a se auzi pe post. Au văzut cu ochii lor banda numărul 1 din Radio Timișoara, datată 1956, dar și prima înregistrarea de folclor din fonoteca noastră.

Aparatură pentru înregistrarea, prelucrarea și editarea sunetului (Uher 4000 și Lyrec) și benzi magnetice profesionale din ”Fonoteca de aur”
Magnetofon pentru editare Lyrec (profesional)

Următoarea zonă a fost dedicată aparaturii pentru transmisiuni din afara studioului, de la telefoanele pe care unii le știau din armată și echipamentul care folosea linii  telefonice dedicate și până la cele moderne, digitale, care folosesc ISDN sau transmisii prin internet și rețele GSM.

Aparatură pentru transmisiuni digitale, alături de vechi generatoare audio folosite la reglarea și depanarea aparaturii electronice de altădată
Expoziție Radio Timisoara la Noaptea Muzeelor

Afluxul tot mai mare de vizitatori ne-a determinat ca după primele două prezentări mai ample de la orele 18 și 19 (în prima parte  a celei de-a doua prezentări am făcut pe facebook transmisiunea live de mai jos) să nu mai așteptăm ora fixă și să începem prezentări de câte ori publicul umplea mai mult de un sfert din sală.

 

Expoziția noastră a fost completată în sală, a șa cum se vede în unele imagini și secvențe video,  de  cele ale ANCOM (a inclus o inedită colecție de radiouri portabile, apreciate prin în anii 80 de cei  care ascultau Europa Liberă pe unde scurte!) și ale Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale din cadrul Universității ”Politehnica” (a inclusiv aparate foto instant și camere  de cineclub).

Un tur al campusului Nokia după ora 23 a surprins imaginile de mai jos, care vă pot ajuta să vă faceți o ideea în privința atmosferei.

Articole asemănătoare

Sute de elevi, la Târgul Liceelor de la Timișoara

Liceele, colegiile, dar și școlile tehnice și duale și-au prezentat oferta la la Târgul Liceelor…

o oră ago

Matematicianul timișorean George Lusztig, stabilit în SUA, distins cu Medalia de Aur a UVT

Specialist de talie mondială în reprezentări de grupuri algebrice și grupuri cuantice, George Lusztig este…

o oră ago

Tranzy, aplicația prin care timișorenii pot urmări în timp real mijloacele de transport în comun

Platforma tranzi.ai a fost pusă gratuit la dispoziția Societății de Transport Public din Timișoara și…

o oră ago

Aproximativ 40% din legitimaţiile de handicap pentru parcare gratuită verificate la Arad sunt multiplicate

Aproximativ 40% dintre cardurile speciale de parcare gratuită pentru persoane cu handicap folosite în Arad…

2 ore ago

Cadavrul unui bărbat spânzurat de o schelă, identificat de poliţiştii timișeni

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Timiş împreună cu poliţiştii Serviciului Criminalistic Timiş au identificat cadavrul…

2 ore ago

“PRO DATINA” respectă tradiția de 15 ani

Festivalul  folcloric „Din comoara satului” a fost primul eveniment important al  Asociației culturale “PRO DATINA”…

4 ore ago