Ascultă Radio Timișoara Live

Izvoare folclorice din Sânnicolau Mare fructificate pe un disc document al Ansamblului „Doina”

În aceste vremuri, când am devenit obişnuiţi, vrând – nevrând, cu noutăţi muzicale la limita comercialului, un disc inspirat din valorile documentare ale unei localităţi din Pusta Bănăţeană, cu un istoric impresionant, vine ca un balsam pe sufletele încercate ale păstrătorilor de tradiţii.

Izvoare folclorice din Sânnicolau Mare fructificate pe un disc document al Ansamblului „Doina”

Articol de Daniela Bacila, 14 octombrie 2020, 12:12 / actualizat: 14 octombrie 2020, 13:36

Localitatea Sânnicolau Mare a obţinut Marele Trofeu al Festivalului „Lada cu zetre” în anul 2019, cu un punctaj nemaîntâlnit în desfăşurarea amplei manifestări organizată de Centrul de Cultură şi Artă şi susţinută de Consiliul Judeţean Timiş (205 puncte). La reuşita acestei performanţe au contribuit, desigur, etniile care convieţuiesc în deplină armonie de sute de ani la Sânnicolau: nemţi, unguri, sârbi, bulgari.

Şi la ediţia din anul 2018  Sânnicolau Mare a strălucit la „Lada cu zestre”, fotografii şi impresiile culese atunci le găsiţi aici:

http://www.radiotimisoara.ro/2018/03/12/foto-sannicolau-mare-a-stralucit-la-lada-cu-zestre-etnia-sarba-a-dominat-concursul/

Numele Ansamblului folcloric românesc  este legat de Corul „Doina”, cunoscut pentru activitatea culturală în regiune încă din secolul al XIX-lea.

„Din informaţiile orale, culese de la bătrânii localităţii Sânnicolau Mare, reiese că în anul 1838, a luat fiinţă un cor, format din 18 iobagi tineri, la iniţiativa dascălului Simion Andron. Corul a funcţionat până la revoluţia de la 1848, când, tineretul iobag  a luat parte la răscoala din Sânnicolau Mare, împotriva sbirilor grofului, iar o parte din tineri s-au înrolat în armata lui Kosuth. Activitatea corului a fost reluată în anul 1885, sub conducerea învăţătorului Gheorghe Bunei. Din anul 1883, corul a luat lua parte la toate evenimentele importante din comună:  onomastici, botezuri, înmormântări la familiile coristelor, cunoscuţi, apropiaţi şi la locuitori de alte naţionalităţi. În anul 1906, corul Doina a fost invitat la Bucureşti, la concursul corurilor de la Arenele Romane, unde a obţinut diploma specială şi medalia de aur, iar coriştii, medalia de argint şi o croazieră pe Marea Neagră de la Constanţa la Constantinopol. La 11 septembrie 1925, în prezenţa ministrului culturii Octavian Goga, la dezvelirea bustului lui Mihai Eminescu, corul Doina, unit cu alte coruri ce aveau peste 500 de voci, au slăvit în cântec şi poezie pe marele poet al neamului nostru.  Activitatea corului Doina s-a desfăşurat prin acţiuni şi activităţi benefice oraşului. Din anul 1940 şi-a întrerupt activitatea până în 1947, când s-a înfiinţat din nou pe lângă Căminul Cultural.

Între anii 1947-1957, corul Doina şi-a desfăşurat activitatea în localităţile din raionul Sânnicolau Mare. Prin iniţiativa inimoşilor corişti şi dirijori, în anul 1958 la 20 mai, corul Doina a sărbătorit 100 de ani de existenţă. În perioada 1958-2003, corul Doina a participat la diferite festivaluri, concursuri şi spectacole în ţară şi în străinătate, obţinând premii, admiraţie şi faima unui minunat orăşel. ”

Ioan Romoşan,  Monografia oraşului Sânnicolau Mare, Editura Solness, Timişoara,  2000

Muzica şi dansurile populare româneşti interpretate odinioară de tarafuri celebre, precum Taraful lui Bobală, au constituit surse de inspiraţie pentru mari compozitori.

          „Între anii 1909 – 1918, Béla Bártok a cules 3500 de melodii populare dintr-un mare număr de localităţi, transcrierile apărând în volume postume Rumanian Folk Music, în 1967, la Haga.  În Banat, Béla Bartók a realizat culegeri, deplasându-se în ianuarie 1910 la Sânnicolau Mare, unde a înregistrat 67 de melodii populare româneşti, acestea fiind primele culegeri din această zonă a ţării. În 6 decembrie1912, Béla Bartók a reluat culegerile bănăţene în zona Sânnicolau Mare, Vălcani, Saravale, Igriş, de unde a cules 125 de melodii româneşti şi 10 sârbeşti.”

Rodica Giurgiu, Consideraţii privind culegerile de folclor muzical din Banat realizate de Béla Bartók, în Societate şi civilizaţie în  istoric, Timişoara, Ed. Mirton, 2003

Cu o asemenea zestre culturală, formaţia de dansuri a Casei de Cultură din Sânnicolau Mare se transformă în Ansamblul Doina coordonat de Natalia și Gheorghe Mândran și porneşte la drum în anul 1992, cu „scopul principal să mențină în popor dansurile din câmpie, care, din păcate, în realitatea de azi, sunt abordate doar pe scenă”, spune Adriana Luchin, fiica mai mare, de o exigenţă recunoscută, care este sufletul acestui proiect finanțat și suținut de Primăria orașului Sânnicolau Mare și coordonat de Casa de Cultură a orașului. Discurile au fost concepute ca și material promoțional al orașului și s-au distribuit gratuit.

„Ansamblul folcloric Doina este prezent în fiecare an la manifestările deja tradiționale ale orașului nostru precum: Zilele Europei, Zilele Verii, Zilele Orașului, Zilele Persoanelor Vârstnice, Ruga Bisericii Ortodoxe românești. De asemenea, ansamblul participă cu regularitate la manifestarea tradițională a județului Timiș, anume Festivalul concurs Lada cu Zestre. De-a lungul anilor, acesta a participat la diferite festivaluri atât din țară dar cât și în străinătate, în ţări precum Serbia, Croația, Ungaria, Germania, Cehia, Italia, Polonia. În anul 2019 Ansamblul folcloric Doina ia un avânt remarcabil și, susținut și de minoritățile etnice ale orașului, câștigă “MARELE PREMIU” al Festivalului Concurs Lada cu zestre. În concurs se înscriu grupele de copii ale ansamblului, grupele de seniori, grupul de dansatori adulți la categoria dans pe generații, unde dansează, alături de nepoți, dansatorii din generațiile anilor 80. De asemenea este adus în scenă obiceiul de Alimorii, sunt prezentate dansurile feciorești ale sorocarilor, și cele de perechi. Sânnicolaul se prezintă extraordinar și la secțiunile recitatori în grai popular, gastronomie și expoziții.”

(din prezentarea albumului discografic)

Protagoniştii materialului înregistrat au vârste cuprinse între 11 şi 65 de ani. Despre fiecare în parte şi despre materialul selectat Adriana Luchin vorbeşte cu multă afecţiune, subliniind faptul că toţi sunt amatori, ştiind unde le este locul, dorinţa lor este să rămână ceva după ei, în arhivele oraşului.

Vineri, 16 octombrie, după ştirile orei 9:00, la emisiunea „Din suflet pentru tine”, vă prezentăm acest album. Adriana și Nenad Luchin (producătorul albumului) și Gheorghe Mândran vor fi prezenţi prin interviuri telefonice în direct.

Vă așteptăm pe frecvența noastră, AM 630 kHz și on line pe www.radiotimisoara.ro./ascultă

Daniela Băcilă

Bunatati de Rudaria
Folclor și tradiţii joi, 9 mai 2024, 12:58

Tradiții în zona morilor de apă de la Rudăria | AUDIO-VIDEO & FOTO

Săptămâna mare și  Paștele la Rudăria Zona Rudăria atrage turiștii interesați de cel mai mare complex mulinologic din Europa de est,...

Tradiții în zona morilor de apă de la Rudăria | AUDIO-VIDEO & FOTO
Mirela Pistrilă şi Florin Pistrilă – poveşti muzicale de familie la Radio Timişoara | VIDEO-LIVE
Folclor și tradiţii luni, 29 aprilie 2024, 19:43

Mirela Pistrilă şi Florin Pistrilă – poveşti muzicale de familie la Radio Timişoara | VIDEO-LIVE

Mirela Pistrilă Mirela Pistrilă, o slujitoare a cântecului popular de peste 35 de ani, vine dintr-un “colţ de rai”, de acolo de unde Moşul...

Mirela Pistrilă şi Florin Pistrilă – poveşti muzicale de familie la Radio Timişoara | VIDEO-LIVE
Festivalul “Drăgan Muntean”, în plină desfășurare la Deva
Folclor și tradiţii vineri, 19 aprilie 2024, 14:41

Festivalul “Drăgan Muntean”, în plină desfășurare la Deva

Concursul ediției a XI-a s-a desfășurat în ziua în care Drăgan Muntean, numit pe bună dreptate doinitorul Ardealului, ar fi împlinit 69 de...

Festivalul “Drăgan Muntean”, în plină desfășurare la Deva
Ansamblul National Românesc ”Valahia” din Montreal își spune povestea
Folclor și tradiţii marți, 16 aprilie 2024, 22:58

Ansamblul National Românesc ”Valahia” din Montreal își spune povestea

Povestea  Ansamblului  Naţional Românesc “Valahia” din Montreal – Canada, dezvăluită de creatorul său:  reşiţeanul Marius Boblea...

Ansamblul National Românesc ”Valahia” din Montreal își spune povestea
Folclor și tradiţii luni, 1 aprilie 2024, 13:42

Timișul în sărbătoare: “Lada cu Zestre” își deschide competiția ediției a XVII-a

Toate secțiunile Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” aduc în atenția publicului un patrimoniu viu și prețios din întreg teritoriul...

Timișul în sărbătoare: “Lada cu Zestre” își deschide competiția ediției a XVII-a
Folclor și tradiţii miercuri, 20 martie 2024, 14:05

Trofeul Festivalului „Gelu Stan” ajunge în Țara Moților – FOTO

O ediție plină de emoție și trăiri intense în acest an la Festivalul “Gelu Stan”, atât în prima parte, rezervată concursului, cât și...

Trofeul Festivalului „Gelu Stan” ajunge în Țara Moților – FOTO
Folclor și tradiţii luni, 18 martie 2024, 13:48

Înscrieri pentru Festivalul-Concurs “Drăgan Muntean” de la Deva

Ediția a XI-a a Festivalului prin care este omagiat doinitorul pădurenilor, Drăgan Muntean, se va desfășura în perioada 17-19 aprilie....

Înscrieri pentru Festivalul-Concurs “Drăgan Muntean” de la Deva
Folclor și tradiţii luni, 11 martie 2024, 14:06

Festivalul-Concurs „Gelu Stan”, ediția a VI-a, la Sala Capitol

Tineri interpreți din 12 județe ale țării vor intra în competiția Festivalului-Concurs prin care este omagiat muzicologul și dirijorul Gelu...

Festivalul-Concurs „Gelu Stan”, ediția a VI-a, la Sala Capitol