În august Joan Coba Femenia ne-a recepționat în Valencia, capitala Spaniei Răsăritene, al treilea oraș ca mărime al țării, fără o antenă exterioară, dar folosind un radio de calitate (modelul din fotografie).
Ne-a atașat mesajului trimis zilele trecute (îl aveți mai jos) și un fișier audio, pentru a ne permite să verificăm dacă într-adevăr a fost vorba de programul nostru și să auzim care era nivelul interferențelor cu alte posturi. Fenomenele de interferență sunt tipice pentru recepția la mare distanță pe unde medii, bandă în care frecvențele posturilor sunt la o distanță de 9 kHz, deci pe 630 kHz emit multe posturi (chiar și în România pe aceeași frecvență emite din sudul țării Antena Satelor).
Îi putem confirma recepția, ce se aude este finalul piesei ”Vino noaptea” cu Paula Seling, piesă lansată de Nicu Alifantis pe L.P.-ul din 1988 ”Piața romană, nr. 9”, cu versuri aparținând lui Radu Stanca. Am regăsit-o în playlistul din prima oră a zilei de 4 august (în Spania era încă 3 august):
”Vino-ncet ca ora ce-mi aduce Sărutarea nopții pe obraz Locuiesc la ultima răscruce Cheia-i lângă poartă pe zăplaz. Numai noaptea vino când tăcerea Se loveste tainic în ferești Când mă-nchid (ursuz) în încăperea Unde stau și-aștept să te ivești.” Iată ce ne scrie Joan:
Dragi prieteni de la Radio Timișoara: în primul rând, îmi cer scuze pentru că nu pot să mă exprim în limba română. Am trimis un raport de recepție a programului la Valencia, în Spania. Conține și alte detalii tehnice, în vederea obținerii unui card de confirmare QSL (în cazul în care dovezile sunt corecte). Am trecut la final și nivelul semnalului în codificare SINPO, sper că vor servi pentru a ști cum sunteți recepționați. Un salut călduros din Spania!
Semnificația codului SINPRO (Signal – Interference – Noise – Propagation conditions – Overall merit )
S | I | N | P | O |
---|---|---|---|---|
Semnal | Interferențe | Zgomot | Condiții de propagare | Apreciere recepție |
5-Excelent | 5-absente | 5-absent | 5-excelente | 5-excelentă |
4-Bun | 4-slabe | 4-slab | 4-perturbări minore | 4-bună |
3-mediu | 3-moderate | 3-moderat | 3-perturbări moderate | 3-medie |
2-slab | 2-severe | 2-puternic | 2-perturbări majore | 2-slabă |
1-abia perceptibil | 1-extrem de puternice | 1-extrem de puternic | 1-propagare foarte slabă | 1-absentă |
Semnalul recepționat în Valencia a fost evaluat de Joan Coba Femenia cu codul 3-3-3-3-3.
La sala ”Mircea Albu”, CSS Bega a cedat cu 3-1 întâlnirea de ieri cu CSU…
Calitatea aerului din spitale poate fi simţitor îmbunătăţită cu ajutorul unui filtru, conceput de inventatorul…
Nume de legendă în lumea șahului și autor recunoscut, Garry Kasparov, va fi protagonistul unui…
Potrivit meterologilor, cerul se va înnora treptat, iar seara și noaptea se vor semnala averse…
După 2-2, la finalul celor 120 de minute, Corvinul Hunedoara s-a impus cu 3-2 la…
Todoni, venită din calificări, a răsturnat pronosticurile specialiștilor și a reușit să o depășească pe…