? Astăzi vom detaila (sic!), de fapt, vom detalia aspecte ale verbului a detalia

 

 

Acum câteva zile vă povesteam cum vânez greșelile de limba română la anumite televiziuni ce găzduiesc talk show-uri. Astăzi, o să vă spun câteva lucruri despre o formă greșită pe care o credeam dispărută din uz. Este vorba despre un verb care nu există, de fapt, „a detaila”. Nu mai credeam că lumea școlită folosește forme cum ar fi renumerație sau a detaila. Și totuși, realitatea arată altfel. Astfel, un domn parlamentar, trecut bine de prima tinerețe, a folosit de două ori forma dataila în locul celei corecte detalia. Domnia sa a spus așa: „Eu cred că nu folosește nimănui să detailăm cine sunt miniștrii din guvernul de tehnocrați”. Pentru ca, ulterior, să revină cu aceeași greșeală: „Acest subiect a fost detailat deja.”

Forma corectă este a detalia fiindcă verbul este unul format de la cuvântul detaliuA detalia înseamnă însă mai mult decât a expune detalii. În DEX, citim că verbul a detalia înseamnă „a arăta, a expune, a analiza, a demonstra ceva în mod amănunțit”. Nu e sigur dacă a detalia și detaliu vin din limba franceză sau din limba italiană, dar e sigur că există două tipuri de a vinde marfa denumite cu expresii franțuzești: en gros și en détail, adică „în vrac” și „la bucată”, „cu amănuntul”.

Chiar dacă expresiile sunt franțuzești, forma lor scrisă a fost românizată pentru persoanele care practică un asemenea comerț: angrosist și detailist.

(rubrică difuzată în 30 noiembrie 2015)

Rubricile realizate de prof. univ. dr. Marcel Tolcea sunt difuzate de luni până vineri inclusiv, în jurul orelor 7.47, 11.47 şi 15,47. Le puteți găsi și pe internet la http://radiotimisoara.ro/stiri/limba-romana/

Puteți asculta mai multe rubrici în Arhiva audio la: http://radiotimisoara.ro/cum-vorbim-si-scriem-corect-r-marcel-tolcea/

 

 

 

 

 

(Foto: pixabay.com)

 

Articole asemănătoare

Începe programul “Litoralul pentru toți”

Turiştii se pot caza în hotelurile de 2, 3 şi 4 stele din staţiunile de…

4 ore ago

Lectură în avanpremieră cu Gabriel Liiceanu la aniversarea UVT

Joi, de la ora 18.00, filosoful Gabriel Liiceanu va susține o conferință publică, al cărei…

4 ore ago

Accident în Parcul Industrial și Tehnologic din Timișoara

Potrivit Poliției Timiș, un bărbat de 51 de ani conducea un autoturism în incinta Parcului…

4 ore ago

Protest la Timișoara. Angajații mai multor primării au pichetat Prefectura

Reprezentanții Sindicatului Columna-SCOR spun că actualele lefuri nu reflectă efortul pe care salariații îl depun…

4 ore ago

Trafic închis pe strada Căpitan Ignat din Arad

Comisia de Sistematizare a Circulației a aprobat închiderea circulației pe strada Căpitan Ignat, din 21…

5 ore ago

Muzeul de Artă din Timișoara lansează “Bufetul Simţurilor@Galeria Arcada”

Muzeul Naţional de Artă Timişoara deschide “Bufetul Simţurilor@Galeria Arcada”, un proiect iniţiat în anul TM2023.…

5 ore ago