? Boace, bocet și voce

Marcel Tolcea ne invită să vorbim şi să scriem îngrijit româneşte: http://radiotimisoara.ro/cum-vorbim-si-scriem-corect-r-marcel-tolcea/

Desigur ați aflat că, acum câteva zile, a murit unul dintre cei mai vechi lideri politici ai lumii. Fidel Castro — ați ghicit, despre el este vorba — a fost unul dintre ultimii dictori ai lumii. Interesant lucru, presa din lumea liberă a utilizat foarte puțin cuvântul „dictator” și a ales să vorbească despre disparția unui lider, adică a unui conducător. În Cuba, chiar dacă el a cedat oficial puterea fratelui său în anul 2006, imaginea personalității sale este încă foarte puternică. Deși regimul său a fost unul care a călcat în picioare drepturile omului și a făcut zeci de mii de victime, s-au auzit numeroase voci ale unor bocitoare neașteptate. Pun între ghilimele cuvântul „bocitoare” și îl amintesc aici pe prim-ministrul Canadei. Sau chiar pe Obama.

Nu mai continui cu politica și vă semnalez că, în limba română veche, exista cuvântul boace. I. Funeriu, prieten apropiat al rubricii mele, observă că „boace” era folosit cu sensurile „voce, grai, glas, cuvânt”. Evident, cuvântul „boace” este moștenit din latinescul vocem. Să explicăm: consoana inițială „v” s-a transformat în b, exact așa cum s-a întâmplat în cazul lui veteranus devenit bătrân.

Cuvântul boace a dispărut de mult, fiind înlocuit de voce. Boace însă, ați dedus deja, s-a păstrat în verbul a boci = a se jelui, a plânge (după un mort) . Interesant, „a boci” are și sensul de „a plânge tare, cu țipete”.