? Caterincă, un cuvânt total neserios

 

 

Am fost întrebat, cu mulți ani în urmă, ce apreciez cel mai mult la un om. Nu era o conversație obișnuită, ci un interviu serios pentru un volum dedicat omagierii unor voci importante ale culturii române. Sunt sigur și astăzi că mi-am dezamăgit interlocutorul fiindcă, în clipa în care mi s-a cerut să spun ce admir mai mult la oamenii de cultură, eu am făcut un alt fel de clasament al calităților. Și nu am făcut asta de dragul paradoxului, ci fiindcă eu chiar cred că principala calitate a unui intelectual e bunătatea, nu inteligența. Cred asta fiindcă, spre deosebire de inteligență, bunătatea nu poate fi folosită în scopuri reprobabile, adică rele. Iar cu talentul lucrurile stau exact la fel. Lumea e plină de oameni talentați și inteligenți care, de-a lungul istoriei, au dovedit nu doar imoralitate sau lașitate, ci s-au plasat de partea călăilor.

În fine, asta e o discuție lungă, așa că vă spun că următoarea calitate pe care o admir la oamenii de cultură este simțul umorului. Nu apreciez nici bășcălia, nici hăhăiala fără sfârșit, nici ceea ce bucureștenii numesc „caterincă”. Sensul prim al cuvântului „caterincă” este „flașnetă”, adică un instrument muzical programat să cânte singur. În argou, „caterincă” a ajuns să însemne cursă, capcanăzgomot, gălăgie, scandal, ceartă., dar, mai ales, caterincă înseamnă vorbe neserioase prin care interlocutorul este ironizat fără să-și dea seama.

De ce îmi plac oamenii cu umor? Fiindcă o persoană cu umor de bună calitate face glume care nu jignesc pe nimeni și, de regulă, râde și de el, nu numai de ceilalți. Adică nu e o persoană plină de el, egolatră.

(rubrica difuzata în 8 noiembrie 2017)

Rubricile realizate de prof. univ. dr. Marcel Tolcea sunt difuzate de luni până vineri inclusiv, în jurul orelor 7.47, 11.47 si 15,47. Le puteți gasi și pe internet la http://radiotimisoara.ro/stiri/limba-romana/

Puteți asculta mai multe rubrici în Arhiva audio la: http://radiotimisoara.ro/cum-vorbim-si-scriem-corect-r-marcel-tolcea/

 

 

 

 

 

(Foto: pixabay.com)

 

Articole asemănătoare

Începe programul “Litoralul pentru toți”

Turiştii se pot caza în hotelurile de 2, 3 şi 4 stele din staţiunile de…

5 ore ago

Lectură în avanpremieră cu Gabriel Liiceanu la aniversarea UVT

Joi, de la ora 18.00, filosoful Gabriel Liiceanu va susține o conferință publică, al cărei…

5 ore ago

Accident în Parcul Industrial și Tehnologic din Timișoara

Potrivit Poliției Timiș, un bărbat de 51 de ani conducea un autoturism în incinta Parcului…

5 ore ago

Protest la Timișoara. Angajații mai multor primării au pichetat Prefectura

Reprezentanții Sindicatului Columna-SCOR spun că actualele lefuri nu reflectă efortul pe care salariații îl depun…

5 ore ago

Trafic închis pe strada Căpitan Ignat din Arad

Comisia de Sistematizare a Circulației a aprobat închiderea circulației pe strada Căpitan Ignat, din 21…

6 ore ago

Muzeul de Artă din Timișoara lansează “Bufetul Simţurilor@Galeria Arcada”

Muzeul Naţional de Artă Timişoara deschide “Bufetul Simţurilor@Galeria Arcada”, un proiect iniţiat în anul TM2023.…

6 ore ago