? Darul cel mare al Crăciunului este chiar Fiul lui Dumnezeu

 

 

Trăim într-o lume în care fiorul credinței este tot mai puțin prezent sau poate tot mai discret. Evident, când spun asta mă gândesc că sărbătorile de iarnă, de pildă, înseamnă cumpărături, mâncare, daruri, Moși Crăciuni sub cele mai bizare înfățișări. Tot mai puțini spunem Crăciun în loc de sărbătorile de iarnă și, dacă vă recitiți urările primate sau trimise în aceste zile, veți constata un alt lucru ciudat: prea puține mesaje se referă la nașterea Domnului, majoritatea textelor făcând referire la o sărbătoare abstractă. Sincer să fiu, cred că nici limba română, de data asta, nu ne prea ajută să conștientizăm momentul fiindcă numele sărbătorii nu trimite la episodul nașterii lui Cristos. Spre deosebire de noi, spaniolii și italienii sunt atenționați că este vorba despre nașterea Sa fiindcă ei îi spun Crăciunului „Navidad” și „Natale”. Dar aceste nuanțe lingvistice nu au prea mare importanță fiindcă, în fapt, sărbătorile înseamnă un fel de isterie a cumpărăturilor. Este perioada în care, așa cum ne spun jurnaliștii, „magazinele sunt luate cu asalt”, iar coșurile sunt „umplute până la refuz”. Umplute până la refuz și cu alimente, și cu daruri, fiindcă, așa cum știți, sărbătorile sunt anotimpul darurilor. Cu privire la cuvântului „dar”, azi vreau să vă atrag atenția că, în sens creștin, tot ceea ce primim de la Dumnezeu este un dar. Ceea ce îneamnă că Dumnezeu nu așteaptă ceva în schimb. Iar cea mai frumoasă expresie cu privire la dar este cea referitoare la pâinea și vinul împărtășaniei care, în biserică, sunt numite „sfintele daruri”. Da, „sfintele daruri” fiindcă, prin taina liturghiei, Dumnezeu ni se dăruiește pe sine așa cum ni s-a dăruit, de Crăciun, făcându-se om în ieslea Betleemului.

Deasupra acestui dar nu se mai află nimic.

(rubrică difuzată în 29 decembrie 2017)

Rubricile realizate de prof. univ. dr. Marcel Tolcea sunt difuzate de luni până vineri inclusiv, în jurul orelor 7.47, 11.47 și 15,47. Le puteți găsi și pe internet la http://radiotimisoara.ro/stiri/limba-romana/

Puteți asculta mai multe rubrici în Arhiva audio la: http://radiotimisoara.ro/cum-vorbim-si-scriem-corect-r-marcel-tolcea/

366 de texte dintre textele difuzate la Radio Timișoara, începând din toamna anului 2015, se regăsesc și în volumul ”Limba română pentru începători. De la 14, la 101 ani (Cronici la Radio Timișoara)” semnat de prof. univ. dr. Marcel Tolcea.

Cartea se găsește în librării.

 

 

 

 

Articole asemănătoare

Vreme închisă în vestul țării

Potrivit meterologilor, cerul se va înnora treptat, iar seara și noaptea se vor semnala averse…

8 minute ago

AUDIO / A venit Cupa la Castel!!!!

După 2-2, la finalul celor 120 de minute, Corvinul Hunedoara s-a impus cu 3-2 la…

5 ore ago

Anca Todoni elimină favorita a treia, la Madrid

Todoni, venită din calificări, a răsturnat pronosticurile specialiștilor și a reușit să o depășească pe…

7 ore ago

Corvinul, iar startul cu ce are mai bun

Antrenorul Florin Maxim trimite în teren formula, pe care o consideră cea mai bună pentru…

9 ore ago

Sute de elevi, la Târgul Liceelor de la Timișoara

Liceele, colegiile, dar și școlile tehnice și duale și-au prezentat oferta la la Târgul Liceelor…

11 ore ago

Matematicianul timișorean George Lusztig, stabilit în SUA, distins cu Medalia de Aur a UVT

Specialist de talie mondială în reprezentări de grupuri algebrice și grupuri cuantice, George Lusztig este…

11 ore ago