? De apărat pieptul drumurilor și nu numai

 

 

La începutul săptămânii trecute am adus în discuție paradoxul cuvântului „podgorie”. Poate vă mai amintiți, cuvântul „podgorie” este de origine slavă și se traduce prin „sub deal, sub munte”. Nu am avut timp să vă spun, atunci, că există și localități „podgoristice”, ca să mă exprim așa, cum ar fi Podgorica, adică nici mai mult nici mai puțin decât capitala statului Muntenegru. Sigur, paradoxul, în cazul unor podgorii din Banat, vine din faptul că sunt la câmpie sau, cel mult, în zonă culinară, dar asta e frumusețea unor paradoxuri. Sau a unor etimologii neașteptate despre care o să vorbesc și astăzi.

Înainte însă de a vă semnala cuvântul mai aparte, încep cu un cuvând cunoscut, „mapamond”, care ne vine din italiană, compus din „mappa”, „hartă”, și „mondo”, adică „lume”. Din limba engleză ne vine cuvântul „pachebot”, adică o navă ce transportă mărfuri. „Pachebot”, scris cum se aude, vine de la „packet”, adică „pachet”, și „boat”, adică „navă”.  La fel, tot din limba engleză, dar prin intermediar francez, ne vine și un cuvânt ce desemnează o persoană excesiv de religioasă, habotnică, adică bigotă. În Anglia, asemenea persoane exclamau mereu „by God”, adică îl invocau pe Dumnezeu, ceea ce francezii au adaptat sub forma: bigot.

Cel mai interesant însă cuvânt obținut prin contopire mi se pare cuvântul „parapet”. Soldații romani, înaintea bătăliilor, ridicau alcătuiri de protecție pentru a-și proteja pieptul, adică „para petto”. Sigur, pentru vorbitorii de italiană este ușor de înțeles că un parapet apără pieptul, dar un vorbitor de limba română nu face nicio legătură cu pieptul, mai ales că parapetele sunt folosite pentru protecție și la marginea drumurilor. Ați observat, sper: forma de plural pentru „parapet” este „parapete”, nu „parapeți”!

(rubrică difuzată în 10 aprilie 2018)

Rubricile realizate de prof. univ. dr. Marcel Tolcea sunt difuzate de luni până vineri inclusiv, în jurul orelor 7.47, 11.47 și 15,47. Le puteți găsi și pe internet la http://radiotimisoara.ro/stiri/limba-romana/

Puteți asculta mai multe rubrici în Arhiva audio la: http://radiotimisoara.ro/cum-vorbim-si-scriem-corect-r-marcel-tolcea/

365 de texte dintre textele difuzate la Radio Timișoara, începând din toamna anului 2015, se regăsesc și în volumul ”Limba română pentru începători. De la 14, la 101 ani (Cronici la Radio Timișoara)” semnat de prof. univ. dr. Marcel Tolcea.

Cartea se găsește în librării.

 

 

(Foto: pixabay.com)

 

Articole asemănătoare

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a UVT, pe scena Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara va susține un…

2 ore ago

Anca Todoni va întâlni o favorită la Roland Garros

Jucătoarea timișoreană Anca Todoni va juca în premieră la un turneu de Mare Șlem, la…

3 ore ago

Iepurii gigantici ai unui crescător din Banat ajung în Anglia

Patru iepuri gigantici au ajuns în Marea Britanie. Este vorba despre o primă comandă plasată…

4 ore ago

Centru pentru persoane cu dizabilități la Lugoj. Proiectul costă 1 milion de euro

Proiectul are ca scop construirea unui așezământ, care va fi dotat cu toate facilitățile. Centrul…

4 ore ago

Timișoreanul Vlad Dragomir a câștigat Cupa Ciprului

Românii Vlad Dragomir (25 de ani) și Adrian Rus (28 de ani) au cucerit Cupa Ciprului cu Pafos. În finală, Pafos a învins…

5 ore ago

Florentina Iușco, personal best și calificare la Campionatul European

Rezultat excelent pentru atleta Florentina Iușco de la CSM Deva, la a 69-a ediție a…

9 ore ago