? Din nou, să fie clar: bănățenii nu sunt ardeleni!

 

 

Am vorbit de nenumărate ori despre felul de a fi al bănățenilor nu doar fiindcă mi-s bănățean, ci și fiindcă mândria, fala bănățenilor a suferit câteva transformări interesante după Revoluție. Sigur, cel mai important lucru se referă la faptul că bănățenii, de fapt, timișorenii au dreptul moral să considere că Revoluția ce l-a răsturnat pe Ceaușescu a pornit de aici. În acele momente confuze și de vid de putere, s-a produs și prima manipulare ce a folosit identitatea noastră regională. În Balconul Operei, impunerea lui Radu Bălan, prim-secretar al județului la acea dată, a fost împachetată sub un slogan mincinos: „Bălan, că e bănățan”. Bălan nici nu era bănățean și nici nu era îndrituit să preia puterea din simplul motiv că fusese omul de încredere la Timișoara al unui asasin cu numele Ceaușescu. În fine, a urmat perioada de după Revoluție, mai precis de după Proclamația de la Timișoara, când locuitorii județului Timiș au fost diabolizați de televiziunea lui Ion Iliescu și Răzvan Theodorescu, astfel că devenise periculos să circuli prin țară  în mașini cu număr de TM: riscai să ți se taie cauciucurile sau chiar să ți se spargă geamurile.

La nivelul reprezentărilor regionale, geografice, mulți bucureșteni au o înțelegere simplificată despre cei de dincolo de munți. Otova, adică nediferențiat, toți cei de dincolo de munți sunt ardeleni, așa cum arată și un comentariu din 7 martie a.c., pe TVR 2. Rezultatul meciului de handbal masculin dintre Focșani și Timișoara a fost formulat astfel: „s-au impus ardelenii”. Era să închei spunând „mă doare capul”, dar ,fiindcă mi-s bănățean, spun „mă doare fruncea”. Ați înțeles de ce, sper.

(rubrică difuzată în 15 martie 2018)

Rubricile realizate de prof. univ. dr. Marcel Tolcea sunt difuzate de luni până vineri inclusiv, în jurul orelor 7.47, 11.47 și 15,47. Le puteți găsi și pe internet la http://radiotimisoara.ro/stiri/limba-romana/

Puteți asculta mai multe rubrici în Arhiva audio la: http://radiotimisoara.ro/cum-vorbim-si-scriem-corect-r-marcel-tolcea/

365 de texte dintre textele difuzate la Radio Timișoara, începând din toamna anului 2015, se regăsesc și în volumul ”Limba română pentru începători. De la 14, la 101 ani (Cronici la Radio Timișoara)” semnat de prof. univ. dr. Marcel Tolcea.

Cartea se găsește în librării.

 

 

(Foto: istoriabanatului.wordpress.com)

 

Articole asemănătoare

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a UVT, pe scena Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara va susține un…

7 ore ago

Anca Todoni va întâlni o favorită la Roland Garros

Jucătoarea timișoreană Anca Todoni va juca în premieră la un turneu de Mare Șlem, la…

8 ore ago

Iepurii gigantici ai unui crescător din Banat ajung în Anglia

Patru iepuri gigantici au ajuns în Marea Britanie. Este vorba despre o primă comandă plasată…

9 ore ago

Centru pentru persoane cu dizabilități la Lugoj. Proiectul costă 1 milion de euro

Proiectul are ca scop construirea unui așezământ, care va fi dotat cu toate facilitățile. Centrul…

9 ore ago

Timișoreanul Vlad Dragomir a câștigat Cupa Ciprului

Românii Vlad Dragomir (25 de ani) și Adrian Rus (28 de ani) au cucerit Cupa Ciprului cu Pafos. În finală, Pafos a învins…

10 ore ago

Florentina Iușco, personal best și calificare la Campionatul European

Rezultat excelent pentru atleta Florentina Iușco de la CSM Deva, la a 69-a ediție a…

14 ore ago