? Electoralist, politicianism, veleitarism

 

 

Mai de mult, am vorbit despre o interesantă nuanță pe care Președintele Iohannis a creat-o când a spus că nu vrea un buget bazat pe, citez „interese electoraliste”. Chiar dacă acest cuvânt nu există, el imită cuvântul „politicianist” și intuim ce vrea să spună Președintele. Duminica trecută, la o întrunire politică, am tresărit la o greșeală mai puțin evidentă. Astfel, atunci când a vorbit despre noul președinte, unul dintre vorbitori a spus că acesta are, citez, „veleități de bun organizator”. Vorbitorul cu pricina confunda sensul cuvântului „veleitate”, crezând că „veleitate” înseamnă „calitate”, „însușire pozitivă”.

În realitate, e chiar invers: „veleitate” înseamnă pretenția nejustificată de a avea o anumită calitate. Astfel, un poet veleitar este un poet submediocru care crede despre el că este un poet foarte bun. Așadar, despre un asemenea poet putem spune fără teama de a greși că are veleități în poezie și nu despre un poet talentat.

Dar evident că veleitarismul cel mai grav se manifestă în politică. Acolo, în politică, după  26 de ani, guvern după guvern, am așteptat competență și cinste. I-am așteptat degeaba pe cei 15 000 de specialiști ai lui Emil Constantinescu, am crezut că vom trăi bine cu Băsescu. Vă mai amintiți cu ce urale a fost întâmpinat USL-ul, de parcă era vorba despre o armată eliberatoare. După care PSD-ul a promis nu marea și sarea, ci oceanul cu oate salinele lumii. Ne-am pus mari speranțe și în tehnocrații aduși la putere după drama de la Colectiv, dar parcă lucrurile bat pasul pe loc.

 Nici nu știu prea bine dacă nu cumva mulți dintre oamenii noștri politici sunt niște veleitari în politică sau niște experți în promisiuni.

(rubrică difuzată în 22 octombrie 2015)

Rubricile realizate de prof. univ. dr. Marcel Tolcea sunt difuzate de luni până vineri inclusiv, în jurul orelor 7.47, 11.47 și 15,47. Le puteți găsi și pe internet la http://radiotimisoara.ro/stiri/limba-romana/

Puteți asculta mai multe rubrici în Arhiva audio la: http://radiotimisoara.ro/cum-vorbim-si-scriem-corect-r-marcel-tolcea/

365 de texte dintre textele difuzate la Radio Timișoara, începând din toamna anului 2015, se regăsesc și în volumul ”Limba română pentru începători. De la 14, la 101 ani (Cronici la Radio Timișoara)” semnat de prof. univ. dr. Marcel Tolcea.

Cartea se găsește în librării.

 

 

(Foto: pixabay.com)

 

 

Articole asemănătoare

Anca Todoni, două victorii în calificări

Anca Todoni a acces pe tabloul principal al turneul challenger de tenis de la Madrid.…

5 ore ago

Povestea Antoniei, eleva din Timișoara care va reprezenta România la Olimpiada Internațională de Științele Pământului

Antonia Ioana Balcu este unul din cei patru liceeni români care se vor întrece cu…

6 ore ago

Sute de slujbe disponibile la Bursa Locurilor de Muncă de la Timișoara

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă organizează, marți, Bursa Locurilor de Muncă. Evenimentul va…

6 ore ago

Se oprește apa caldă în mai multe zone ale Timișoarei

Consumatorii care locuiesc în zona de nord a Timișoarei vor rămâne fără apă caldă din…

7 ore ago

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, temperaturile diurne vor crește ușor. Cerul va prezenta înnorări temporar accentuate îndeosebi după-amiaza și…

8 ore ago

Societatea RETIM, sancționată pentru că nu a colectat deșeurile conform graficului

În ultimele trei zile, polițiștii locali din Timișoara au aplicat 55 de sancțiuni contravenționale, după…

16 ore ago