? Guatemaltecii lui Radu Banciu există doar în limba franceză

 

În urmă cu 4-5 ani încă mă uitam cu plăcere la emisiunea Lumea lui Banciu. Da, emisiunea susținută de Radu Banciu, fostul comentator sportiv transformat într-un actor de stand-up comedy. Pentru cei care nu știu ce înseamnă stand-up comedy, menționez că prin stand-up comedy se înțelege un dialog cu publicul sau un monolog al unui actor al cărui singur decor este microfonul. Și, fiindcă actorul stă în picioare, i s-a spus stand-up.

Îl admiram, cum spuneam, pe Radu Banciu fiindcă aveam în memorie comentariile sale plin de miez și documentate pe care le făcea la turul Franței în compania lui Radu Naum. Încet, încet însă, au început să mă obosească parada lui de cunoștințe generale, dar, mai ales, agresivitatea și lipsa de deferență cu care vorbește despre diverse personalități. Nu are nicio importanță că nici mie nu îmi plăceau sau nu îmi plac, important e că e lipsit de deontologie, de fapt de bun simț, să îl bălăcărești pe unul sau pe altul și tu să te ascunzi sub eticheta de pamflet. Exact așa cum făcea și Corneliu Vadim Tudor. Numai că, îmi pare rău că spun asta, Vadim avea talent pamfletar, în vreme ce Radu Banciu își permite opinii iremediabil jignitoare. Iar atunci când nu are o țintă în carne și oase, își jignește audiența căreia îi spune și explicit că e analfabetă. Drept pentru care ne învață, superior doct, ce înseamnă cutare cuvânt, care e capitala cutărei țări de la marginea lumii, pe unde curge cine știe ce fluviu etc. O dă uneori în bară cu gramatica, dar și face confuzii de vocabular. De pildă, acum câteva seri, vorbind despre tragedia umanitară din Guatemala, a ținut să sublinieze că locuitorii Guatemalei se numesc guatemalteci. Da, locuitorul Guatemalei se numește „guatelmateque” numai în limba franceză. Noi, românii, spunem, mai ciobănește, guatemalez.

(rubricã difuzatã în 6 iunie 2018)

Rubricile realizate de prof. univ. dr. Marcel Tolcea sunt difuzate de luni pânã vineri inclusiv, în jurul orelor 7.47, 11.47 și 15,47. Le puteți gãsi și pe internet la http://radiotimisoara.ro/stiri/limba-romana/

Puteți asculta mai multe rubrici în Arhiva audio la: http://radiotimisoara.ro/cum-vorbim-si-scriem-corect-r-marcel-tolcea/

365 de texte dintre textele difuzate la Radio Timișoara, începând din toamna anului 2015, se regãsesc și în volumul ”Limba românã pentru începãtori. De la 14, la 101 ani (Cronici la Radio Timi?oara)” semnat de prof. univ. dr. Marcel Tolcea.

Cartea se gãsește în librãrii.

 

(Foto: pinterst.com)

Articole asemănătoare

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a UVT, pe scena Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara va susține un…

7 ore ago

Anca Todoni va întâlni o favorită la Roland Garros

Jucătoarea timișoreană Anca Todoni va juca în premieră la un turneu de Mare Șlem, la…

8 ore ago

Iepurii gigantici ai unui crescător din Banat ajung în Anglia

Patru iepuri gigantici au ajuns în Marea Britanie. Este vorba despre o primă comandă plasată…

9 ore ago

Centru pentru persoane cu dizabilități la Lugoj. Proiectul costă 1 milion de euro

Proiectul are ca scop construirea unui așezământ, care va fi dotat cu toate facilitățile. Centrul…

9 ore ago

Timișoreanul Vlad Dragomir a câștigat Cupa Ciprului

Românii Vlad Dragomir (25 de ani) și Adrian Rus (28 de ani) au cucerit Cupa Ciprului cu Pafos. În finală, Pafos a învins…

10 ore ago

Florentina Iușco, personal best și calificare la Campionatul European

Rezultat excelent pentru atleta Florentina Iușco de la CSM Deva, la a 69-a ediție a…

14 ore ago