? Luptăm împotriva mătreței sau împotriva mătreții?

 

 

Ieri, am vorbit despre sensurile verbului „a se dichisi”, despre participiul „dichisit” și despre substantivul „dichis”. Ca să nu aglomerez prea mult explicațiile, nu am precizat că acest din urmă cuvânt, „dichis” este rezultatul unei derivări regresive. Derivarea regeresivă înseamnă crearea unui cuvânt prin restrângerea altuia, de la care provine. Astfel, de la verbul „a dichisi”, a fost creat „dichis”.

Cum spuneam și ieri, atunci când vine vorba despre dichisit, părul e unul din accesoriile noastre privilegiate. Dacă avem răbdare și facem un inventar al produselor cosmetice dedicate îngrijirii părului, vom avea surpriza să constatăm că ele întrec cu mult numărul medicamentelor sau suplimentelor alimentare pentru stomac, de pildă. Avem șampoane și loțiuni pentru părul uscat, pentru părul gras, pentru cel cu tendință de îngrășare, pentru părul mixt, pentru părul deteriorat, pentru scuamă, avem zeci de produse pentru repigmentarea naturală, pentru regenerare ș.a.m.d.  Lipsesc, deocamdată, șampoane pentru părul trist, pentru părul violent, pentru părul vicios sau pentru părul incorect politic. Glumesc, ați înțeles, sper.

Desigur, ascultătorii mai atenți au observat că, din enumerarea mea, lipsește șamponul împotriva mătreții. Da, fiindcă lupta cu mătreața este una planetară. Bunicii și părinții noștri au distrus mătreața cu săpunul de casă și cu apă cu oțet, iar marii producători mondiali o tratează cu mare atenție și cu șampoane tot mai sofisticate. Și, uite cum, ar trebui și eu să dau o mai mare atenție formei de genitiv a substantivului „mătreață”. De ce?  Fiindcă forma corectă este „împotriva mătreții”, și nu „împotriva mătreței”.

(rubrică difuzată în 20 aprilie 2018)

Rubricile realizate de prof. univ. dr. Marcel Tolcea sunt difuzate de luni până vineri inclusiv, în jurul orelor 7.47, 11.47 și 15,47. Le puteți găsi și pe internet la http://radiotimisoara.ro/stiri/limba-romana/

Puteți asculta mai multe rubrici în Arhiva audio la: http://radiotimisoara.ro/cum-vorbim-si-scriem-corect-r-marcel-tolcea/

365 de texte dintre textele difuzate la Radio Timișoara, începând din toamna anului 2015, se regăsesc și în volumul ”Limba română pentru începători. De la 14, la 101 ani (Cronici la Radio Timișoara)” semnat de prof. univ. dr. Marcel Tolcea.

Cartea se găsește în librării.

 

 

(Foto:pixabay.com)

 

Articole asemănătoare

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a UVT, pe scena Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara va susține un…

8 ore ago

Anca Todoni va întâlni o favorită la Roland Garros

Jucătoarea timișoreană Anca Todoni va juca în premieră la un turneu de Mare Șlem, la…

10 ore ago

Iepurii gigantici ai unui crescător din Banat ajung în Anglia

Patru iepuri gigantici au ajuns în Marea Britanie. Este vorba despre o primă comandă plasată…

10 ore ago

Centru pentru persoane cu dizabilități la Lugoj. Proiectul costă 1 milion de euro

Proiectul are ca scop construirea unui așezământ, care va fi dotat cu toate facilitățile. Centrul…

10 ore ago

Timișoreanul Vlad Dragomir a câștigat Cupa Ciprului

Românii Vlad Dragomir (25 de ani) și Adrian Rus (28 de ani) au cucerit Cupa Ciprului cu Pafos. În finală, Pafos a învins…

11 ore ago

Florentina Iușco, personal best și calificare la Campionatul European

Rezultat excelent pentru atleta Florentina Iușco de la CSM Deva, la a 69-a ediție a…

15 ore ago