? Nu grefați unde nu trebuie verbul „a degreva”

 

 

Sunt un vechi consumator de actualitate politică românească. Cred că mă uit la emisiunile de știri cu sfințenie de când aveam 25-26 de ani. Îmi amintesc și acum secundele încărcate de tensiune atunci când Telejurnalul nu începea la ora 20 fix, conform ceasului ce prefața începerea programului la acea oră. Pentru cei mai tineri, spun că, în ultimii 10 ani de ceaușism, programul TV avea doar două ore în fiecare seară: de la ora 20,00 la ora 22,00, cu două emisiuni informative dedicate, evident, lui Ceaușescu. De ce eram emoționat că nu începea Telejurnalul la fix? Fiindă speram că i s-a întâmplat ceva lui Ceaușescu, evident. În realitate, emisiunea de știri nu începea la fix fiindcă cenzura avea mereu ceva de scos sau de corectat. Sau, cum spunea un fost redactor al TVR, acum câteva seri, „cenzura grefa puternic activitatea redacțională”.

O prostie, evident, fiindcă „a grefa” înseamnă a face o grefă, adică a adăuga un țesut organic, a transplanta. Mai mult ca sigur, fostul redactor TVR voia să folosească verbul „a greva”, la care voiam eu să ajung.

„A greva” este un cuvânt din vocabularul financiar-juridic și se referă la acțiunea de împovărare cu ipoteci, iar, cu timpul, „a greva” a ajuns să însemne ceva ce împovărează. De aici și verbul „a degreva” ce înseamnă a reduce anumite sarcini, lucruri impuse unei persoane sau instituții. Atenție însă: „a degreva” nu înseamnă a anula anumite obligații!

(rubrică difuzată în 5 aprilie 2017)

Rubricile realizate de prof. univ. dr. Marcel Tolcea sunt difuzate de luni până vineri inclusiv, în jurul orelor 7.47, 11.47 şi 15,47. Le puteți găsi și pe internet la http://radiotimisoara.ro/stiri/limba-romana/

Puteți asculta mai multe rubrici în Arhiva audio la:

 

Articole asemănătoare

Traficul greu este restricționat timp de două zile în Ungaria

Autoritățile de frontieră din Ungaria anunță că, în cele două zile, nu este permisă circulația…

2 ore ago

Vreme instabilă în Banat și Crișana

Vremea va fi închisă, iar cerul va prezenta înnorări temporar accentuate. Pe arii relativ extinse…

3 ore ago

CNAIR preia construcția sensului giratoriu de pe centura Lugojului

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că proiectul de construire a sensului giratoriu de pe…

9 ore ago

Lotul Lugoj-Timișoara, cel mai avansat din proiectul de modernizare a cării ferate din vestul țării

Lucrările la calea ferată între Lugoj și Timișoara sunt cele mai avansate de pe toate…

9 ore ago

Opera Națională Română din Timișoara în concerte de gală, la The Royal Concertgebouw din Amsterdam

Opera Națională Română din Timișoara a fost invitată să susțină o serie de trei concerte,…

9 ore ago

CSM Oradea a provocat prima înfrângere Clujului și a relansat finala de baschet

CSM Oradea a fructificat avantajul terenului propriu în partida a treia din finala Ligii Naționale.…

11 ore ago