? Să ne întrebăm ceva mai blând ce înseamnă verbul a interoga

 

 

Ieri am vorbit despre folosirea greșită a unor cuvinte care sunt sinonime până la un anumit punct, dar care nu se pot înlocui între ele decât în anumite contexte. Concret, am vorbit despre impresionabil și impresionant și dădeam un exemplu de nefericită alăturare. Astfel, nu e totuna dacă spunem „mulțime impresionabilă”, adică o mulțime ce stă să plângă, sau dacă spunem „mulțime impresionantă”, adică o mulțime al cărei număr de persoane este foarte mare. Sigur, nu greșim atunci când spunem că gestul frumos al unei persoane a fost impresionant, adică ne-a produs o foarte bună impresie, ne-a emoționat.

La fel stau lucrurile și cu alte două sinonime parțiale: a întreba și a interoga. Folosirea lor alandala poate naște efecte comice, de fapt nedorite. Și am să vă dau imediat un exemplu. Luni dimineața, când se discuta oportunitatea organizării unui miting al PSD, un parlamentar pesedist a spus: „Liderii PSD din teritoriu au fost interogați în legătură cu oportunitate acestui miting”. Folosirea verbului a interoga în acest context poate produce efecte neașteptate, fiindcă doar polițiștii sau procurorii interoghează. Evident, parlamentarul cu pricina voia să spună că liderii din teritoriu au fost întrebați, consultați.

Lucrurile sunt mai nuanțate în cazul verbului a interoga atunci când el este folosit în sens figurat, când, de fapt, are sensul de „a examina”. Și vă dau un exemplu: „Pentru a înțelege mai bine patriotismul lui Eminescu ar trebui interogată și activitatea lui de jurnalist”.          

În fine, semnlez faptul că întrebare și interogație sunt sinonime absolute. 

(rubrică difuzată în 6 decembrie 2017)

 

Rubricile realizate de prof. univ. dr. Marcel Tolcea sunt difuzate de luni până vineri inclusiv, în jurul orelor 7.47, 11.47 și 15,47. Le puteți găsi și pe internet la http://radiotimisoara.ro/stiri/limba-romana/

Puteți asculta mai multe rubrici în Arhiva audio la: http://radiotimisoara.ro/cum-vorbim-si-scriem-corect-r-marcel-tolcea/

366 de texte dintre textele difuzate la Radio Timișoara, începând din toamna anului 2015, se regăsesc și în volumul ”Limba română pentru începători. De la 14, la 101 ani (Cronici la Radio Timișoara)” semnat de prof. univ. dr. Marcel Tolcea.

Cartea se găsește în librării.

 

 

(Foto: pixabay.com)

 

Articole asemănătoare

Alpinistul Adrian Ahriţculesei începe escaladarea vârfului Everest

Alpinistul Adrian Ahriţculesei a finalizat pregătirile pentru escaladarea vârfului Everest, cel mai înalt din lume.…

27 de minute ago

CSS Bega Timișoara U15 începe astăzi turneul final de la Zalău

Voleibaliștii U15 de la CSS Bega Timișoara s-au calificat între cele opt echipe din țară.…

2 ore ago

Corvinul Hunedoara, medie de peste trei goluri pe drumul spre finală | AUDIO

Fotbaliștii de la Corvinul au repetat în Cupa României celebra „normă” hunedoreană din anii 80.…

3 ore ago

Noaptea Muzeelor: Proiecţii de video-mapping pe Castelul Corvinilor

Noaptea Muzeelor prilejuiește vizitatorilor Castelui Corvinilor o sesiune de video-mapping, prin care vor putea afla…

3 ore ago

Colterm oprește apa caldă pe mai multe străzi din sudul Timișoarei

Colterm anunță că întrerupe furnizarea apei calde, între orele 9.00 și 17.00, la punctul termic…

4 ore ago

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, vremea va fi ușor instabilă, iar cerul va fi mai mult noros pe durata…

6 ore ago