AUDIO / Carantina, carantinarea și rușii

 

 

Epidemia de coronavirus face ravagii în lumea întreagă. Nu prin victimele ei, adică prin decese — ca să fiu mai exact —, ci, mai ales, prin panica pe care o creează. De vreo două zile, autoritățile române au luat unele măsuri drastice, cum ar fi închiderea temporară unor instituții de învățământ superior și, în cazul unor persoane întoarse din Italia, plasarea acestora în izolare la domiciliu sau chiar în carantină. Ieri, de pildă, un prieten de pe Facebook, dl Mircea Chioreanu, îmi semnala apariția unui nou verb în limba română: a carantina.  Nu știu dacă verbul e neapărat nou fiindcă vorbitorul de limbă română creează cu ușurință verbe de la substantive. Cert e faptul că, în DEX, există doar substantivul „carantină”. Despre care citim că înseamnă, mai întâi, un punct sanitar pentru cercetarea și izolarea persoanelor, vaselor sau mărfurilor venite dintr-o regiune bântuită de o epidemie. În al doilea rând, carantina este izolarea preventivă a unei persoane sau a unei colectivități care a fost în contact cu un bolnav contagios sau care vine dintr-o regiune unde există o epidemie. Restricții aplicate în vederea combaterii bolilor contagioase ale animalelor. În fine, la modul figurativ, carantina înseamnă izolare.

Pentru mine, cea mai mare surpriză a acestui cuvânt este că el ne vine din rusă. Eu eram sigur că vine din franceză, unde cuvântul derivă de la numeralul 40: quarante. Adică exact atâtea zile cât trebuie să dureze carantina. Așadar, o carantină de 14 zile e cam ciudată, ca să nu spun absurdă, etimologic vorbind.

(rubricã difuzatã în 27 februarie 2020)

Rubricile realizate de prof. univ. dr. Marcel Tolcea sunt difuzate de luni pânã vineri inclusiv, în jurul orelor 7.47, 11.47 și 15,47. Le puteți gãsi și pe internet la http://radiotimisoara.ro/stiri/limba-romana/

Puteți asculta mai multe rubrici în Arhiva audio la: http://radiotimisoara.ro/cum-vorbim-si-scriem-corect-r-marcel-tolcea/

365 de texte dintre textele difuzate la Radio Timișoara, începând din toamna anului 2015, se regãsesc și în volumul ”Limba românã pentru începãtori. De la 14, la 101 ani (Cronici la Radio Timișoara)” semnat de prof. univ. dr. Marcel Tolcea.

Cartea se găsește în librării.

 

(Foto: pixabay.com)

Articole asemănătoare

Food Intel Forum, duminică, la “Diminețile satului”

Food Intel Forum AQUA Carpatica s-a desfășurat în două locații de excepție, respectiv Universitatea de…

2 ore ago

CSM Deva ratează promovarea directă în Liga Florilor

Formația olteană s-a impus clar, 32-22, după ce avea un avans de șapte goluri încă…

2 ore ago

SCM Timișoara câștigă în Maramureș și urcă în fruntea clasamentului

Partida a început cu o greșeală defensivă a echipei timișorene, care a dus la eseul…

4 ore ago

AUDIO | CSM Oradea versus U BT Cluj, pentru a treia oară în finala campionatului

Sezonul 2022/23 s-a încheiat cu victoria lui U-BT Cluj-Napoca, după 4-2 la general în finala cu CSM Oradea.Prima finală între aceste…

5 ore ago

Cu o echipă de juniori în teren, Corvinul încheie sezonul cu un eşec la Mioveni

Asta deşi gazdele au deschis scorul destul de repede, în minutul 8, prin experimentatul Blănaru.…

6 ore ago

AUDIO | Cu emoţii pe final, dar Dumbrăviţa rămâne în Liga a doua!

Unicul gol al timişenilor a venit de la un jucător al... oaspeţilor! În minutul zece,…

7 ore ago