AUDIO / Ce am făcut noi, românii, cu Lazăr Șăineanu

 

 

Una dintre cele mai mari bucurii ale mele – atunci când vine vorba despre cuvintele românești – este să compar cuvintele din dicționare din epoci diferite. Așa cum am făcut zilele trecute când am zăbovit între filele celei de-a opta ediții a faimosului dicționar Lazăr Șăineanu. Deși am pronunțat de nenumărate ori numele reputatului lingvist și folclorist evreu născut în 1859, în familia unui zidar din Ploiești, nu am apucat niciodată să vă spun că, în istoria nerecunoștinței noastre față de marii savanți ai culturii române, Șăineanu este unul dintre cele mai rușinoase cazuri. Deși fusese un strălucit student și asistent al lui B.P. Hasdeu, deși publicase lucrări monumentale despre limba română și despre basmele românilor, deși se convertise la ortodoxie, cetățenia română i-a fost refuzată după tot soiul de umilințe. Trist e că, la această campanie împotriva lui Șăineanu a participat și marele nostru istoric Nicolae Iorga, cel care ar fi trebuit să aprecieze elogios măcar Dicționarul universal al limbei române apărut într-o primă ediție în 1896. O lucrare ce, așa cum am spus, a ajuns la a opta ediție în 1938. Ca urmare a acestor refuzuri ale statului român de a-i acorda cetățenia, Șăineanu a emigrat în Franța unde a devenit un strălucit profesor universitar.

Atunci când am spus că îmi place să urmăresc evoluția istorică a sensurilor unor cuvinte, mă refeream la sensul unui neologism, semasiologie, un cuvânt folosit de Lazăr Șăineanu în teza lui de licență cu titlul Semasiologia limbii române.

(rubricã difuzatã în 26 iunie 2019)

Rubricile realizate de prof. univ. dr. Marcel Tolcea sunt difuzate de luni pânã vineri inclusiv, în jurul orelor 7.47, 11.47 și 15,47. Le puteți gãsi și pe internet la http://radiotimisoara.ro/stiri/limba-romana/

Puteți asculta mai multe rubrici în Arhiva audio la: http://radiotimisoara.ro/cum-vorbim-si-scriem-corect-r-marcel-tolcea/

365 de texte dintre textele difuzate la Radio Timișoara, începând din toamna anului 2015, se regãsesc și în volumul ”Limba românã pentru începãtori. De la 14, la 101 ani (Cronici la Radio Timișoara)” semnat de prof. univ. dr. Marcel Tolcea.

Cartea se găsește în librării.

 

 

Articole asemănătoare

Oradea conduce aproape trei sferturi, dar pierde și jocul al doilea

Finala din Liga Națională masculină de baschet a continuat la Cluj-Napoca cu meciul secund. Campioana…

6 ore ago

„La începutul sezonului, am notat în vestiar data finalei din Cupa României” | AUDIO

Corvinul Hunedoara a efectuat astăzi antrenamentul oficial înaintea finalei Cupei României la fotbal. Aceasta va…

7 ore ago

Timișul, Aradul și Oradea, în finala competiției Destinația Anului 2024

Categoria Cea mai bună campanile de promovare va primi puncte exclusiv din partea juriului, nu…

7 ore ago

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România revine la Oradea

Până în data de 19 mai, editurile prezente vor prezenta cele mai recente titluri la…

7 ore ago

Muzeul de Artă din Timișoara refuză să organizeze Noaptea Muzeelor

Angajații Muzeului Național de Artă din Timișoara nu vor deschide porțile instituției de cultură în…

7 ore ago

Peste jumătate dintre participanții la Bursa Locurilor de Muncă, selectați pentru angajare

Potrivit AJOFM Tmiș, dintre cei o mie de participanți, aproximativ șase sute au au fost…

7 ore ago