Ultimele zile din săptămâna trecută au fost marcate de vizita Papei Francisc în România. Înainte de a spune câteva lucruri despre vocabularul din jurul acestui eveniment, aș dori să spun și aici, ceea ce am scris pe pagina mea de Facebook: sunt mândru că Biserica Ortodoxă Română s-a comportat impecabil. Și reacția caldă a bucureștenilor față de Suveranul Pontif, și protocolul de la Catedrala Mântuirii Neamului, și discursul Patriarhului au arătat lumii o creștinătate senină și luminoasă. Cel puțin din ceea ce s-a văzut, românii au transmit lumii un mesaj de solidaritate creștină. Sunt sigur că au fost și voci distonante în rândul Bisericii, dar ele nu s-au auzit. Iar atunci când vorbim despre Biserică, nu vorbim doar despre cler ci și despre credincioși. La capitolul reproșuri, aș aminti aici că unii dintre comentatorii de la televiziuni – e drept, puțini – au spus că sunt dezamăgiți fiindcă se așteptau la o slujbă ecumenică în Catedrala Mântuirii Neamului. Și au invocat slujba ecumenică oficiată împreună de Papa Ioan Paul al II-lea și Patriarhul Teoctist. Numai că între cele două vizite există o mare diferență. Papa Ioan Paul al II-lea a făcut o vizită ecumenică, fiind invitat de Patriarh, în timp ce Papa Francisc a venit în România ca pelerin invitat de președintele Iohannis. Deci, nici nu se putea pune problema unei asemenea slujbe ecumenice.

„Ecumenic” este un cuvânt ce se referă la așezarea dimpreună a tuturor bisericilor creștine. Cuvântul vine din limba greacă și înseamnă „totalitatea pământurilor locuite”.

(rubricã difuzatã în 4 iunie 2019)

Rubricile realizate de prof. univ. dr. Marcel Tolcea sunt difuzate de luni pânã vineri inclusiv, în jurul orelor 7.47, 11.47 și 15,47. Le puteți gãsi și pe internet la http://radiotimisoara.ro/stiri/limba-romana/

Puteți asculta mai multe rubrici în Arhiva audio la: http://radiotimisoara.ro/cum-vorbim-si-scriem-corect-r-marcel-tolcea/

365 de texte dintre textele difuzate la Radio Timișoara, începând din toamna anului 2015, se regãsesc și în volumul ”Limba românã pentru începãtori. De la 14, la 101 ani (Cronici la Radio Timișoara)” semnat de prof. univ. dr. Marcel Tolcea.

Cartea se găsește în librării.

 

(Foto: pixabay.com)

Articole asemănătoare

Corvinul Hunedoara, medie de peste trei goluri pe drumul spre finală | AUDIO

Fotbaliștii de la Corvinul au repetat în Cupa României celebra „normă” hunedoreană din anii 80.…

27 de minute ago

Noaptea Muzeelor: Proiecţii de video-mapping pe Castelul Corvinilor

Noaptea Muzeelor prilejuiește vizitatorilor Castelui Corvinilor o sesiune de video-mapping, prin care vor putea afla…

51 de minute ago

Colterm oprește apa caldă pe mai multe străzi din sudul Timișoarei

Colterm anunță că întrerupe furnizarea apei calde, între orele 9.00 și 17.00, la punctul termic…

2 ore ago

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, vremea va fi ușor instabilă, iar cerul va fi mai mult noros pe durata…

3 ore ago

Oradea conduce aproape trei sferturi, dar pierde și jocul al doilea

Finala din Liga Națională masculină de baschet a continuat la Cluj-Napoca cu meciul secund. Campioana…

11 ore ago

„La începutul sezonului, am notat în vestiar data finalei din Cupa României” | AUDIO

Corvinul Hunedoara a efectuat astăzi antrenamentul oficial înaintea finalei Cupei României la fotbal. Aceasta va…

12 ore ago