AUDIO / De ce nu luăm „în considerație” jignirile?

 

 

Media socială — adică toate instrumentele prin care opiniile noastre ajung în spațiul public — este locul în care polemicile eșuează de cele mai multe ori în vorbe grele, jigniri, chiar înjurături de maidan. O bună vreme am crezut că noi, popoarele de gintă latină, suntem mai iuți la mânie însă e de ajuns să vezi discuțiile și din spațiul saxon pentru a remarca același lucru. De altfel, cred că aici se află și explicația cea mai profundă în legătură cu succesul și dependența față de media socială: poți înjura și bălăcări pe orice, dar mai ales, pe oamenii importanți. Fie că sunt politicieni, oameni de afaceri, vedete sau alte persoane celebre. De mai multă vreme încerc să nu intru în polemici despre subiectele fierbinți ale actualității fiindcă oricum nu are niciun rost. Din când în când însă uit de o asemenea sănătoasă precauție și mai spun, timid, că una e să judecăm opiniile cuiva și cu totul altceva e să judecăm omul în cauză. Acum câteva zile, de pildă, am îndrăznit să observ, despre un important scriitor român interbelic, că ticăloșiile făcute după 1944 nu îi anulează opera, ci se referă strict la moralitatea lui. Am fost imediat sancționat de un domn care mi-a răspuns că asemenea păreri, „nu trebuie luate în considerație”. Evident, voia să scrie că asemenea păreri nu trebuie luate în considerare. „Considerație” înseamnă respect, iar despre considerare ne dăm seama ce înseamnă când considerăm, adică apreciem, cântărim unele lucruri sau persoane.

(rubricã difuzatã în 9 februarie 2021)

Rubricile realizate de prof. univ. dr. Marcel Tolcea sunt difuzate de luni pânã vineri inclusiv, în jurul orelor 7.47, 11.47 și 15,47. Le pute?i gãsi și pe internet la http://radiotimisoara.ro/stiri/limba-romana/

Puteți asculta mai multe rubrici în Arhiva audio la: http://radiotimisoara.ro/cum-vorbim-si-scriem-corect-r-marcel-tolcea/

365 de texte dintre textele difuzate la Radio Timi?oara, începând din toamna anului 2015, se regãsesc și în volumul ”Limba românã pentru începãtori. De la 14, la 101 ani (Cronici la Radio Timișoara)” semnat de prof. univ. dr. Marcel Tolcea.

Cartea se găsește în librării.

(Foto: pixabay.com)

Articole asemănătoare

Alpinistul Adrian Ahriţculesei începe escaladarea vârfului Everest

Alpinistul Adrian Ahriţculesei a finalizat pregătirile pentru escaladarea vârfului Everest, cel mai înalt din lume.…

3 ore ago

CSS Bega Timișoara U15 începe astăzi turneul final de la Zalău

Voleibaliștii U15 de la CSS Bega Timișoara s-au calificat între cele opt echipe din țară.…

5 ore ago

Corvinul Hunedoara, medie de peste trei goluri pe drumul spre finală | AUDIO

Fotbaliștii de la Corvinul au repetat în Cupa României celebra „normă” hunedoreană din anii 80.…

5 ore ago

Noaptea Muzeelor: Proiecţii de video-mapping pe Castelul Corvinilor

Noaptea Muzeelor prilejuiește vizitatorilor Castelui Corvinilor o sesiune de video-mapping, prin care vor putea afla…

6 ore ago

Colterm oprește apa caldă pe mai multe străzi din sudul Timișoarei

Colterm anunță că întrerupe furnizarea apei calde, între orele 9.00 și 17.00, la punctul termic…

7 ore ago

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, vremea va fi ușor instabilă, iar cerul va fi mai mult noros pe durata…

8 ore ago