AUDIO / Ecleziastul/Ecclesiastul și faleristica

 

 

Una dintre cele mai profitabile industrii din toate timpurile este exploatarea vanității. Dicționarele definesc vanitatea drept ambiție neîntemeiată, deșartă, dar și dorință de a face impresie; orgoliu, trufie, îngâmfare, înfumurare;  deșertăciune, zădărnicie. Și, de fiecare dată când pronunț cuvântul „zădărnicie”, îmi vin în minte cuvintele Ecleziastului: „Iată deşertăciunea deşertăciunilor, toate sunt deşertăciune”.  Le-am amintit aici și fiindcă, mult prea adesea, cei care citează aceste cumplite cuvinte, cred că Eclesiastul este un personaj al Vechiului Testament. În realitate, Ecleziastul – adică oratorul ce vorbește în fața unei mulțimi — este chiar Regele Solomon care atrage atenția că adevărata bogăție nu constă nici în bunuri, nici în preamăriri, ci numai și numai în exercițiul permanent de a ne căuta mântuirea. Ca de obicei, cele spuse mai sus nu sunt decât pretextul de a vorbi despre cuvinte, drept pentru care am să încep chiar cu Ecleziastul, un nume propriu atunci când numește cartea Vechiului Testament și personajul Solomon. Ultima ediție a DOOM-ului acceptă două forme: Ecleziastul, cum se aude, și Ecclesiatul, cu doi „c” sau „c” geminat și cu „s”.

Cât privește deșertăciunile de fiecare zi, mă gândesc mai ales la foamea de diplome și medalii sau decorații pe care o manifestă mai ales persoanele submediocre. Dar nu numai, ca să fiu sincer. Despre tipologia diplomelor nu știu să existe o știință, dar știu că ramura istoriei ce se ocupă cu studiul ordinelor și medaliilor se numește faleristică.

(rubricã difuzatã în 27 decembrie 2019)

Rubricile realizate de prof. univ. dr. Marcel Tolcea sunt difuzate de luni pânã vineri inclusiv, în jurul orelor 7.47, 11.47 și 15,47. Le puteți gãsi și pe internet la http://radiotimisoara.ro/stiri/limba-romana/

Puteți asculta mai multe rubrici în Arhiva audio la: http://radiotimisoara.ro/cum-vorbim-si-scriem-corect-r-marcel-tolcea/

365 de texte dintre textele difuzate la Radio Timișoara, începând din toamna anului 2015, se regãsesc și în volumul ”Limba românã pentru începãtori. De la 14, la 101 ani (Cronici la Radio Timișoara)” semnat de prof. univ. dr. Marcel Tolcea.

Cartea se găsește în librării.

 

(Foto: pixabay.com)

Articole asemănătoare

AUDIO | Rednic, înainte de Dinamo – UTA: „Există anumite suspiciuni care nu își au rostul!”

Antrenorul Mircea Rednic vrea victoria și în fața fostei sale echipe, deși numărul absenților din lot…

48 de minute ago

Străzi închise în weekend la Timișoara pentru evenimente sportive și reparații

Potrivit Comisiei de circulație, sâmbătă, între orele 9,00 și 19,00, circulația va fi oprită pe…

60 de minute ago

Expoziție cu peste 300 de caricaturi și lucrări umoristice la Timișoara

O expoziție de lucrări umoristice inspirate din societatea actuală este deschisă, în această perioadă, la…

3 ore ago

Vremea la final de săptămână

Astăzi, temperaturile vor fi apropiate de cele normale pentru această dată. În cursul zilei cerul…

7 ore ago

SCM Poli, amical cu o prim-divizionară din Serbia, la sala „Constantin Jude”

În eșalonul secund masculin, se dispută penultima rundă a play-off-ului de promovare. Astăzi, la ora…

12 ore ago

Liga a treia | Ghiroda câştigă din nou. 14 goluri marcate în meciul Jiului Petroşani!

Partida dintre FCU II Craiova şi Jiul Petroşani a avut o desfăşurare incredibilă a scorului.…

15 ore ago