AUDIO / Gâștele apără Capitoliul mai bine decât oricine

 

 

Ziua de miercuri 6 ianuarie 2021 va rămâne în istoria recentă a SUA ca una rușinoasă pentru democrația americană. Sute de susținători ai președintelui Donald Trump au forțat intrarea în Capitoliu, adică în clădirea guvernului SUA și au întrerupt procedura de validare, de confirmare ca președinte a lui Joe Biden. După câteva ore de haos și de ciudată inacțiune a celor care păzeau Capitoliul, procedura s-a reluat și lucrurile au revenit la normal.

O ironie a istoriei face ca numele Capitoliu să fie legat tot de o încercare de cucerire a barbarilor. Suntem în Roma antică, în anul 390 înainte de Cristos, când legenda spune că barbarii gali au încercat, la adăpostul întunericului, să intre în Templul Capitolin, ultima redută a romanilor. Galii au reușit să treacă de câinii care dormeau liniștiți, dar nu și de gâștele sacre ce se aflau acolo ca omagiu adus zeiței Iunona. Gâștele au început să facă zgomot, astfel că romanii s-au trezit și au zădărnicit atacul surpriză. Gâștele cu pricina erau considerate păsări sacre și erau întreținute din bani publici, cum se spune azi. Iar în anii care au urmat, pentru a comemora acel eveniment, romanii organizau o procesiune anuală, în care o gâscă sacră era transportată pe o litieră luxoasă. În schimb, de-a lungul traseului, erau răstigniți de vii zeci de câini. Care plăteau astfel pentru neglijența lor de a nu fi lătrat când Capitoliul era amenințat. Oare cine ar trebui să fie pedepsit acum pentru că nu a apărat Capitoliul de hoardele năvălitoare?

(rubricã difuzatã în 8 ianuarie 2021)

Rubricile realizate de prof. univ. dr. Marcel Tolcea sunt difuzate de luni pânã vineri inclusiv, în jurul orelor 7.47, 11.47 și 15,47. Le pute?i gãsi și pe internet la http://radiotimisoara.ro/stiri/limba-romana/

Puteți asculta mai multe rubrici în Arhiva audio la: http://radiotimisoara.ro/cum-vorbim-si-scriem-corect-r-marcel-tolcea/

365 de texte dintre textele difuzate la Radio Timi?oara, începând din toamna anului 2015, se regãsesc și în volumul ”Limba românã pentru începãtori. De la 14, la 101 ani (Cronici la Radio Timișoara)” semnat de prof. univ. dr. Marcel Tolcea.

Cartea se găsește în librării.

(Foto: pixabay.com)

 

 

Articole asemănătoare

Societatea RETIM, sancționată pentru că nu a colectat deșeurile conform graficului

În ultimele trei zile, polițiștii locali din Timișoara au aplicat 55 de sancțiuni contravenționale, după…

5 ore ago

Universitatea de Vest din Timișoara, între primele 6,9% universități din lume

Universitatea de Vest din Timişoara a fost inclusă între primele 1.500 de universități din lume…

5 ore ago

Ex-timișorenii Jovanovic și Djokovic, pe locul al cincilea în Ungaria

Honved Budapesta, cea mai titrată echipă din baschetul masculin maghiar, a încheiat actuala ediție de…

6 ore ago

United Galați se desprinde în finala cu CFR Timișoara

Finala Ligii I de fotbal în sală a continuat la Galați, pe terenul echipei care…

7 ore ago

Un baschetbalist timișorean, MVP în finala campionatul din Serbia

Tânărul baschetbalist timișorean Luca Illeș a fost declarat cel mai bun jucător în finala campionatului…

8 ore ago

Corvinul Hunedoara, echipament special pentru finala de Cupa României | AUDIO

Fotbaliștii de la Corvinul Hunedoara se află de sâmbătă la Sibiu. Ei s-au deplasat acolo…

10 ore ago