Ieri, încheiam rubrica mea cu o nesiguranță legată de modul în care se numără punctele într-un meci de tenis: 15, 30, 40. Și vă spuneam că ipoteza cea mai serioasă este că modelul acestui mod ciudat de a număra punctele este inspirat de cadranul unui ceas. Am mai căutat pe internet diverse surse credibile și am găsit că al treilea punct nu e 45 din motive de logică. În caz de egalitate, ghemul, adică jocul, este câștigat doar la două mingi diferență, deci era nevoie să fie 40, pentru ca două avantaje să încheie cadranul.

Pe același site am găsit și explicația folosirii cuvântului „love”, iubire, pentru zero puncte.

De fapt, este o confuzie ce se datorează faptului că francezii foloseau termenul „lʹoeuf” (ou) când se refereau la zero. Mecanismul mental e logic, fiindcă e limpede că 0 arata ca un ou. Sigur, cuvântul „love” se folosește cu sensul de „zero” numai în tenis.

Un alt termen ciudat din tenis este „dios”, scris „deuce”. Cuvântul este folosit de englezi pentru a marca egalitatea 40-40 din cadrul unui game. Asemenea cuvântului „love” sus- amintit, deuce este adaptarea aproximativă a franțuzescului „deux”. De ce acest „deux”, adică „doi”? Simplu: fiindcă e nevoie de două puncte până la terminarea jocului.
În fine, vă mai semnalez și faptul că turneul de la Wimbledon este singurul turneu în care ținuta albă este obligatorie. Însă ar mai trebui spus că, la finele secolului al XIX-lea, când a luat ființă turneul, atât bărbații cât și femeile jucau în ceea ce s-ar putea numi ținută de stradă.

Era de neconceput ca sportivii să îți arate picioarele și chiar mâinile dezgolite.

(rubricã difuzatã în 17 iulie 2019)

Rubricile realizate de prof. univ. dr. Marcel Tolcea sunt difuzate de luni pânã vineri inclusiv, în jurul orelor 7.47, 11.47 și 15,47. Le puteți gãsi și pe internet la http://radiotimisoara.ro/stiri/limba-romana/

Puteți asculta mai multe rubrici în Arhiva audio la: http://radiotimisoara.ro/cum-vorbim-si-scriem-corect-r-marcel-tolcea/

365 de texte dintre textele difuzate la Radio Timișoara, începând din toamna anului 2015, se regãsesc și în volumul ”Limba românã pentru începãtori. De la 14, la 101 ani (Cronici la Radio Timișoara)” semnat de prof. univ. dr. Marcel Tolcea.

Cartea se găsește în librării.

(Foto: pixabay.com)

 

 

Articole asemănătoare

Societatea RETIM, sancționată pentru că nu a colectat deșeurile conform graficului

În ultimele trei zile, polițiștii locali din Timișoara au aplicat 55 de sancțiuni contravenționale, după…

7 ore ago

Universitatea de Vest din Timișoara, între primele 6,9% universități din lume

Universitatea de Vest din Timişoara a fost inclusă între primele 1.500 de universități din lume…

7 ore ago

Ex-timișorenii Jovanovic și Djokovic, pe locul al cincilea în Ungaria

Honved Budapesta, cea mai titrată echipă din baschetul masculin maghiar, a încheiat actuala ediție de…

7 ore ago

United Galați se desprinde în finala cu CFR Timișoara

Finala Ligii I de fotbal în sală a continuat la Galați, pe terenul echipei care…

8 ore ago

Un baschetbalist timișorean, MVP în finala campionatul din Serbia

Tânărul baschetbalist timișorean Luca Illeș a fost declarat cel mai bun jucător în finala campionatului…

9 ore ago

Corvinul Hunedoara, echipament special pentru finala de Cupa României | AUDIO

Fotbaliștii de la Corvinul Hunedoara se află de sâmbătă la Sibiu. Ei s-au deplasat acolo…

11 ore ago