AUDIO / La ce chichirez pantofi cu vârful curbat?

 

 

Acum câteva zile am dat peste un sit doldora de informații interesante. Locul poate fi găsit la adresa Atlas-Geografic.net și, între altele, are o utilă rubrică de curiozități. Din care am selectat, pentru rubrica de astăzi, să vă povestesc care e chichirezul vârfului curbat de la pantofii orientalilor. Fiindcă nu vreau să vă trimit la istoria noastră mai îndepărtată, când acești pantofi au pătruns și în țările române ocupate de otomani, am să vă amintesc un detaliu din desenele animate: pantofii cu vârful curbat ai lui Aladdin, celebrul personaj din „O mie și una de nopți”. Acum, că aveți în fața ochilor minții respectivele încălțări, am să vă spun că o asemenea conformație era, înainte de toate, una foarte practică: nici nisipul nu intra în pantofi și, în casă, purtătorii lor nu se agățau cu vârful pantofilor în moliciunea adâncă a covoarelor. Din același sit am mai aflat și că, în Orientul îndepărtat, la budiști, de vârful încovoiat al încălțărilor erau agățate mărgele sau chiar clopoței pentru ca sunetul acestora să prevină gâzele și animalele mici pentru a nu fi călcate din greșeală. Asta fiindcă, în budism, respectul pentru viața tuturor creaturilor naturii e un principiu fundamental.

În fine, cred că ați intuit deja cuvântul de azi fiindcă l-am pronunțat: „chichirez”. „Chichirez” vine din turcă și are sensul de noimă, sens, haz, farmec. Expresia „a nu avea niciun chichirez” înseamnă, așadar, a nu avea niciun haz, nicio noimă. Iar lui Anton Pann îi aparține expresia celebră „Dacă nema putirinţa, geaba chichirez gâlceava!“ Tradus mai pe șleau, dacă nu poți face ceva, măcar nu mai da din gură!

(rubrica difuzata în 10 octombrie 2021)

Rubricile realizate de prof. univ. dr. Marcel Tolcea sunt difuzate de luni până vineri inclusiv, în jurul orelor 7.47, 11.47 și 15,47. Le puteți găsi și pe internet la http://radiotimisoara.ro/stiri/limba-romana/

Puteți asculta mai multe rubrici în Arhiva audio la: http://radiotimisoara.ro/cum-vorbim-si-scriem-corect-r-marcel-tolcea/

365 de texte dintre textele difuzate la Radio Timișoara, începând din toamna anului 2015, se regăsesc și în volumul ”Limba română pentru începatori. De la 14, la 101 ani (Cronici la Radio Timișoara)” semnat de prof. univ. dr. Marcel Tolcea.

 

 

(Foto: pinterest.com)

Articole asemănătoare

CNAIR preia construcția sensului giratoriu de pe centura Lugojului

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că proiectul de construire a sensului giratoriu de pe…

4 ore ago

Lotul Lugoj-Timișoara, cel mai avansat din proiectul de modernizare a cării ferate din vestul țării

Lucrările la calea ferată între Lugoj și Timișoara sunt cele mai avansate de pe toate…

4 ore ago

Opera Națională Română din Timișoara în concerte de gală, la The Royal Concertgebouw din Amsterdam

Opera Națională Română din Timișoara a fost invitată să susțină o serie de trei concerte,…

4 ore ago

CSM Oradea a provocat prima înfrângere Clujului și a relansat finala de baschet

CSM Oradea a fructificat avantajul terenului propriu în partida a treia din finala Ligii Naționale.…

6 ore ago

Festivalul Narciselor de la Sălaşu de Sus, la o nouă ediţie

O nouă ediţie a Festivalului Narciselor are loc, sâmbătă şi duminică, în comuna Sălaşu de…

12 ore ago

Noaptea muzeelor: Video-mapping la Castelul Corvinilor și protest în mai multe muzee din județul Hunedoara

Noaptea Muzeelor se va desfășura, în această seară, în muzeele din județul Hunedoara, însă în…

12 ore ago