„Libertate” e unul dintre cuvintele sfinte ale zilelor noastre. Primii români care au înțeles că libertatea este mai importată decât căldura, pâinea, alimentele și decât tot ceea ce ne lipsea în comunism au fost timișorenii. Pentru mine, acest lucru este mai de mirare decât multe lucruri care s-au întâmplat în lumina binecuvântată a acelor zile. Spun că mă mir și azi fiindcă românii, inclusiv cei care mă ascultați și acum, nu știau cum arăta, cum era, cum mirosea, cum se arăta Libertatea. Nu aveam de unde să știm fiindcă eram născuți și crescuți ca niște sclavi. Într-o cușcă lipsită de orizont, de alegeri și de firesc. Așa că, în 1989, atunci când a căzut regimul lui Ceaușescu, multă lume a înțeles că libertatea înseamnă absența oricăror interdicții. Evident însă că libertatea nu înseamnă așa ceva.

Nu îmi plac prea mult definițiile, dar îmi repet mereu în gând ceea ce spunea filosoful englez John Stuart Mill : „Libertatea ta se oprește acolo unde începe libertatea altcuiva”. Citatul definește perfect libertatea ca responsabilitate și se aplică de minune la așa-zisa interpretare a măștii ca simbol liberticid. Ce înseamnă liberticid? Înseamnă ceva ce ucide libertatea. Iar cuvântul e un calc, adică o copie după cuvinte cum ar fi „genocid”, „fratricid”, „regicid”. Ucidere, exterminare a unor popoare – genocidul, uciderea fratelui, a celor de același sânge – fratricidul sau uciderea regelui, a conducătorului, regicid. Dar mă întorc la definiția lui Stuart Mill și spun limpede: nu cred că purtatul măștii este un gest liberticid, care ne ucide, ne  lichidează libertatea, fiindcă lipsa măștii, în spațiile publice, anulează libertatea celorlalți de a fi precauți.

(rubricã difuzatã în 3 septembrie 2020)

Rubricile realizate de prof. univ. dr. Marcel Tolcea sunt difuzate de luni pânã vineri inclusiv, în jurul orelor 7.47, 11.47 și 15,47. Le puteți gãsi și pe internet la http://radiotimisoara.ro/stiri/limba-romana/

Puteți asculta mai multe rubrici în Arhiva audio la: http://radiotimisoara.ro/cum-vorbim-si-scriem-corect-r-marcel-tolcea/

365 de texte dintre textele difuzate la Radio Timișoara, începând din toamna anului 2015, se regãsesc și în volumul ”Limba românã pentru începãtori. De la 14, la 101 ani (Cronici la Radio Timișoara)” semnat de prof. univ. dr. Marcel Tolcea.

Cartea se găsește în librării.

(Foto: pixabay.com)

 

 

Articole asemănătoare

Oradea conduce aproape trei sferturi, dar pierde și jocul al doilea

Finala din Liga Națională masculină de baschet a continuat la Cluj-Napoca cu meciul secund. Campioana…

22 de minute ago

„La începutul sezonului, am notat în vestiar data finalei din Cupa României” | AUDIO

Corvinul Hunedoara a efectuat astăzi antrenamentul oficial înaintea finalei Cupei României la fotbal. Aceasta va…

o oră ago

Timișul, Aradul și Oradea, în finala competiției Destinația Anului 2024

Categoria Cea mai bună campanile de promovare va primi puncte exclusiv din partea juriului, nu…

o oră ago

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România revine la Oradea

Până în data de 19 mai, editurile prezente vor prezenta cele mai recente titluri la…

2 ore ago

Muzeul de Artă din Timișoara refuză să organizeze Noaptea Muzeelor

Angajații Muzeului Național de Artă din Timișoara nu vor deschide porțile instituției de cultură în…

2 ore ago

Peste jumătate dintre participanții la Bursa Locurilor de Muncă, selectați pentru angajare

Potrivit AJOFM Tmiș, dintre cei o mie de participanți, aproximativ șase sute au au fost…

2 ore ago